ACTUALITATE 20 octombrie 2011

Anul acesta patinoarul se va muta

de Székely Emőke | 674 vizualizări

Din cauza faptului că au început deja lucrările de reamenajare a stadionului mic din cartierul Simeria, anul acesta patinoarul va fi amenjat lângă Centrul de Transfuzii. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că și anul acesta vor fi amenjate două patinoare în oraș, unul în zona ștrandului, iar celălalt va fi cel mai probabil lângă Centrul de Transfuzii.

La stadionul mic va fi amenajată o bază sportivă. Jumătate din costurile acestei baze vor fi suportate de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, iar jumătate de către Ministerul Educației, această parte fiind dată Clubului Sportiv Școlar.

„Am început deja partea noastră de lucrări – spune primarul. Trebuie să lucrăm acum, când avem bani. Legea spune că fiecare deputat poate direcționa o sumă de bani către o autoritate publică, pentru un anumit scop. Deputatul Edler Andras a direcționat acești bani pentru lucrările de la stadionul mic. Este vorba de suma de 300.000 lei, bani pe care trebuie să îi cheltuim.”

Valoarea totală a lucrărilor ce vor fi efectuate la stadionul mic este de peste 6 milioane de euro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cineva, 28 octombrie 2011
acum serios...mai bine ar face un patinoar inchis 8-|....dar nuuu...mai bine se fac 35frhrh3 magazine handicapate (billa,profi,spar,trident,plus etc etc). pentru ce atatea supermarket-uri intr-un oras citeste integral
jancu.hu, 21 octombrie 2011
Dl Antal Arpad vrem si trebuie constuit in Sfintu Gheorghe un patinoar normal si inchis multumim. anual patinoar sezonier ne coste enorm de mult !!! cu respect
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.