ACTUALITATE 27 aprilie 2010

Ambiţii pe retrocedările din Covasna: 3 cazuri mari şi încâlcite, finalizate în 2010

de Covasna Media | 553 vizualizări

Comisia judeţeană pentru retrocedări intenţionează să finalizeze în acest an cele trei mari cazuri de revendicări referitoare la terenuri şi bunuri din judeţul Covasna - cele ale urmaşilor familiilor Mikes şi Apor, precum şi o serie de cazuri din comuna Zagon.

Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că şedinţele Comisiei judeţene pentru retrocedări au devenit tot mai fructuoase în ultima perioadă, reuşindu-se rezolvarea în medie a câte zece dosare săptămânal.

„Comisiile locale au intrat din nou în ritm, dându-ne de lucru la Comisia judeţeană. Am reuşit să intrăm în detaliu şi în dosare complicate, cum ar fi averea contelui Mikes, averea baronului Apor şi situaţiile din Zagon. Dorim să finalizăm anul acesta toate cele trei cazuri, întrucât, orice decizie va lua Comisia judeţeană, se va ajunge la procese”, a declarat prefectul Gyorgy Ervin, adăugând că este de aşteptat ca, indiferent de soluţiile identificate în Comisia Judeţeană, este de aşteptat ca în cele din urmă să se ajungă în instanţă ca urmare a contestaţiilor.

Prefectura Covasna a pus la dispoziţia Romsilva şi a reprezentanţilor familiei Mikes, două săptămâni în care aceştia vor trebui să prezinte Comisiei judeţene tot ceea ce deţin din punct de vedere al documentelor justificative, astfel încât rezolvarea cazului să nu se mai tergiverseze şi să se ajungă în cele din urmă la o soluţie.

În acest sens, prefectul a subliniat că experienţa acumulată relevă faptul că „de multe ori, o reală clarificare a situaţiei se face în faţa justiţiei, nefiind vina Comisiei”, explicând că de cele mai multe ori probele edificatoare referitoare la situaţia bunurilor revendicate se aduc în faţa justiţiei, nefiind prezentate anterior Comisiei.

Potrivit Prefecturii Covasna, urmaşii familiei Mikes au revendicat pe legile retrocedărilor aproape 8.000 de hectare de teren forestier, însă cei de la Romsilva spun că terenurile aparţinând familiei Mikes s-au expropiat odată cu reforma agrară, astfel că nu mai fac obiectul retrocedărilor. Pe de altă parte, cei din familia Mikes susţin că au dreptul de a revendica şi de a primi aceste terenuri ca urmare a faptului că expropierea nu s-a finalizat.

Situaţie încâlcită

În cazul revendicărilor averii baronului Apor, situaţia este cu atât mai complicată cu cât terenurile sunt împărţite în loturi mici şi răsfirate pe suprafeţele mai multor localităţi din judeţ - Comandău, Turia, Bixad, Sânzieni sau Ghelinţa. După ce urmaşii baronului Apor au obţinut titlul de proprietate pentru aproape 2.000 de hectare de teren, Romsilva intenţionează să atace în contencios administrativ, considerând că documentele prezentate în acest caz nu sunt pe deplin convingătoare.

În ceea ce priveşte situaţia de la Zagon, aceasta este una şi mai încurcată, implicând Primăria, composesorate şi mai multe persoane fizice. Autorităţile locale de aici susţin că Direcţia Silvică ar tergiversa punerea în posesie a Primăriei cu 3.000 de hectare de pădure, după ce aceasta din urmă a revendicat respectivele terenuri pe Legea 1 şi Legea 247, aflându-se în posesia unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care o fac proprietară pe pădurile cerute.

Potrivit primarului din Zagon, Kis Jozsef, Direcţia Silvică şi Ocolul Silvic Comandău (acolo unde se află terenurile dorite de Zagon), ar tergiversa lucrurile, în scopul de a exploata pădurile.

Prefectul Gyorgy Ervin a declarat că, în toate aceste trei cazuri, se intenţionează să se facă „lumină“ în acest an, astfel încât apoi să se poată finaliza cazurile de revendicări mai mici.

La nivelul judeţului Covasna, nu există nicio localitate în care retrocedările să fi fost finalizate în totalitate; din 172.000 de hectare de suprafaţă revendicată, până în prezent au fost retrocedate 140.000 de hectare.

Monica Vajna

Teme articol: retrocedari
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.