Ajutoarele POSDRU 2007- 2013 prezentate la Sfântu Gheorghe
La Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe a avut loc recent o prezentare a Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) al Regiunii 7 Centru. La prezentare au luat parte reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Sindicatului Cartel Alfa, filiala Covasna, ai intrepriderilor şi diverselor instituţii din judeţul Covasna.
Ajutoare de stat
POSDRU se întinde pe perioada 2007-2013 şi implică acordarea unor ajutoare de stat tuturor activităţilor economice şi comerciale, indiferent de forma juridică sau de statut, în scopul de susţinere a cheltuielilor care, în mod normal, ar trebui suportate de beneficiar pentru derularea activităţii. Suportul financiar este însă unul selectiv, astfel încat să nu fie afectate condiţiile de concurenţă de pe piaţă şi condiţiile comerciale între statele membre ale Uniunii Europene.
POSDRU conţine trei regimuri de ajutor - pentru ocupare (costurile pentru ocuparea forţei de muncă sunt subvenţionate), pentru formare (subvenţionarea costurilor pentru formare profesională), şi ajutor de minimis (subvenţionarea costurilor pentru informare, instruire şi investiţii în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă).
Suma alocată pe perioada 2009 - 2010 pentru ajutorul de stat pentru ocuparea forţei de muncă este de 56,7 milioane de euro, din care 27 de milioane de euro pentru subvenţionarea costurilor încadrării în muncă a şomerilor şi 29,7 milioane de euro pentru cea a încadrării în muncă a persoanelor din mediul rural. Ajutorului de stat pentru formare i-a fost alocată suma totală de 51,9 milioane de euro, bani pentru programe de mentorat a tinerilor angajaţi pentru prima oară, sprijin acordat întreprinderilor pentru actualizarea strategiilor / planurilor de dezvoltare a resurselor, formării profesionale ale angajaţilor la iniţiativa angajatorilor, formării profesionale ale angajaţilor prin programe de perfecţionare, respectiv specializare. Ajutorul de minimis are alocată o sumă de 24,9 milioane de euro pentru informare, instruire şi investiţii în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
De ajutoarele de stat pot beneficia IMM-urile şi microîntreprinderile, conform condiţiilor prevăzute în Regulamentul General de Exceptare nr.800/2008, banii acordându-se pentru recrutarea diverselor categorii de lucrători defavorizaţi, formări profesionale, asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, prevenirea bolilor profesionale, informarea şi instruirea lucrătorilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare asigurării securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
De aceste ajutoare nu vor putea beneficia întreprinderile din sectorul cărbunelui, cele aflate în dificultate ( ca de exemplu, cele ce fac obiectul procedurilor colective de insolvenţă), cele care trebuie să ramburseze ajutorul primit ca urmare a deciziei Comisiei Europene, care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, în producţia primară de produse agricole.
Mai multe informaţii despre specificul fiecărui tip de ajutor se pot obţine de pe site-ul Fondului Social European în România, www.fseromania.ro.
Monica Rizea