Adopții puține, abandonuri pe bandă rulantă: bilanțul adăpostului din Câmpul Frumos
Adăpostul de Câini fără Stăpân Câmpul Frumos a deschis, din nou, porțile pentru vizitatori în cea de-a doua sâmbătă a lunii, iar ediția din noiembrie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai animate de până acum. Aproximativ 30 de vizitatori au răspuns invitației, iar cei 15 voluntari au reușit să creeze o zi în care câinii, altfel obișnuiți cu rutina adăpostului, au primit mai multă atenție, hrană și afecțiune decât de obicei.
Un motiv de optimism l-au reprezentat adopțiile. În cadrul evenimentului, doi câini și-au găsit un cămin nou, ceea ce a ridicat numărul total al adopțiilor din noiembrie la șapte, transmite Urban Locato.
În plus, patru patrupede au fost deja rezervate și urmează să părăsească în curând adăpostul. Semn că, încet-încet, oamenii încep să privească altfel adopția, nu ca pe un gest dificil, ci ca pe un act firesc de responsabilitate.
Totuși, succesul evenimentului nu reușește să contrabalanseze complet realitatea de zi cu zi. În ultimele săptămâni, 11 câini au fost capturați și aduși în adăpost, ceea ce menține efectivul la 119 de animale. Mai grav, aproximativ 100 dintre ei sunt de atât de mult timp în adăpost încât există în continuare riscul eutanasierii.
Între timp, personalul adăpostului se confruntă cu situații care ar trebui să ne pună pe gânduri. O cățea agresivă a fost capturată după ce mai multe persoane au semnalat comportamentul ei periculos, iar o altă sesizare a vizat un microbuz cu numere de Brașov din care ar fi fost abandonați câini. Nu este primul incident de acest fel, însă, ca de fiecare dată, vinovații rămân necunoscuți.
Cei care observă animale fără stăpân sunt îndemnați să sune la 0732 717 185.