ACTUALITATE 5 decembrie 2013

Accident la Târgu Secuiesc – două persoane au fost rănite

de Székely Emőke | 1010 vizualizări

O șoferiță imprudentă a provocat miercuri un accident la Târgu Secuiesc, în urma căruia aceasta, dar și un pasager au fost răniți.

Polițiștii spun că femeia de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe banda 1 a străzii Fabricilor, din direcţia străzii Gării către strada Bem József, a efectuat o manevră de viraj la stânga cu intenţia de a întoarce autovehiculul pe sensul opus, moment în care a fost acroşată lateral de către o autoutilitară care circula regulamentar pe banda II, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei autoturismului, precum şi a pasagerei aflate pe locul din dreapta faţă.

„Ambii conducători auto au fost tesataţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Totodată acestora li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşiri infracţiunii de vătămare corporală din culpă” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.