ACTUALITATE 18 octombrie 2011

Primul "război" cu ciorile! [VIDEO]

de Monica Vrânceanu | 611 vizualizări

Luni seară a avut loc prima repriză de sunete şi lumini în Parcul Central pentru alungarea ciorilor.

Primăria Sfântu-Gheorghe și Asociația Rara Avis au început acțiunea de alungare a celor câteva zeci de mii de ciori care au pus stăpânire pe Parcul Central. Timp de o săptămână, membrii Asociației și specialiștii în tehnica de alungare a păsărilor vor încerca să sperie ciorile din Parc, iar la această acțiune sunt invitați să ia parte inclusiv cetățenii orașului – fie prin prezența directă, fie prin înțelegerea de care pot da dovadă față de modalitatea aleasă pentru alungarea ciorilor.

Președintele Asociației, Kelemen László, a declarat că în alungarea acestor păsări se vor utiliza cinci difuzoare și cinci stroboscoape. Prin difuzoare se emit tot felul de zgomote ciudate, menite să sperie păsările și să le facă să-și ia zborul în afara orașului – inclusiv zgomote de pușcă, în vreme ce stroboscoapele vor fi utilizate în urmărirea mișcărilor păsărilor.

Două ore de „spectacol” în fiecare seară

„În fiecare seară, de la ora 22 la ora 24 vom acționa pentru alungarea păsărilor, iar în acest sens nu doar că Parcul Central va fi cuprins de zgomote care dintre care mai ciudate, dar va fi și întrerupt curentul electric în această zonă, tocmai pentru a ne putea face treaba cât mai bine”, a declarat Kelemen László.

La acțiunile de alungare a ciorilor participă în jur de 20 de persoane – membri ai Rara Avis și specialiști în tehnică, Consiliul Local Sfântu-Gheorghe alocând celor șapte zile de „sperieturi” 4.500 de euro.

Potrivit celor de la Rara Avis, ciorile revin în Parcul Central în fiecare toamnă, multe dintre acestea provenind de prin Ucraina sau Rusia. O altă problemă este aceea că multe ciori și-au făcut cuiburi în copacii Parcului, ceea ce înseamnă că în câtva timp ar putea crește considerabil numărul ciorilor ”autohtone”. Se pare că ciorile s-au înmulțit din 2003 încoace – acum avem vreo 20.000, iar asta se explică nu doar prin faptul că drumurile din afara orașului au fost ”curățate” de copaci, ci și prin faptul că în oraș temperatura este mai ridicată cu câteva grade decât în pădure, iar ele vin aici să se adăpostească de frig.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Baiazid, 26 octombrie 2011
Panoramix , pe asta nu o stiai ! Cu care ciori a inceput razboiu ???
deysimoni, 24 octombrie 2011
Sincer- ori eu nu sunt intreg ori altii... Sa pui sirenele intre 22 si 24 sa sune si lumini, etc... Nu stiu, dar de evoluat mai au mult si rau este ca sunt plini de MANDRIE (VORBA BATRANEASCA" OMUL citeste integral
'PANORAMIX', 19 octombrie 2011
BINEVENITA ACEASTA INITIATIVA A PRIMARIEI DAR TIN SA PRECIZEZ UN LUCRU DUPA PAREREA MEA IMPORTANT: Zgomotele puternice si jocul de lumini facut de stroboscop ar trebui sa inceapa atunci cand ciorile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.