A început Bac-ul de toamnă
Luni a început sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, cu prima probă, cea de limba română oral, iar după probele orale de limba maternă și competențe digitale, prima probă scrisă va avea loc pe 25 august, rezultatele finale urmând a fi afișate pe data de 4 septembrie.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar al Județului Covasna, la examen s-au înscris aproape 600 de candidați, din care cei mai mulți – 450 – vor participa la proba scrisă de Limba și Literatura Română, în timp ce la proba orală s-au înscris doar 97 de candidați. Asta înseamnă că dintre elevii care dintr-un motiv sau altul nu au putut participa la sesiunea de vară a examenului (au rămas corigenți, de exemplu), doar fiecare al patrulea elev va încerca să ia proba maturității la sesiunea de toamnă.
În județul Covasna funcționează două centre de examinare, unul la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, iar celălalt la Liceul Tehnologic „Apor Péter” din Târgu Secuiesc. La primul centru vor da examenul elevii din Sfântu Gheorghe, Baraolt și Întorsura Buzăului, iar toate lucrările vor fi corectate la Liceul tehnologic „Kós Károly” din Sfântu Gheorghe.
Faptul că unii dintre absolvenți sunt total dezinteresați de Bacalaureat este arătat și de declarația unui tânăr care ne-a spus că nici prin gând nu i-a trecut să își strice vara cu învățatul. „La Bac-ul din vară am picat la două materii, dar nu pot spune că m-am omorât cu învățatul. Acum m-am înscris la insistențele mamei, dar nu cred că voi reuși, pe parcursul verii am uitat și ce știam până acum. Dar încerc, să nu spună ai mei că nu am încercat, vom vedea ce se întâmplă” – a declarat tânărul care va da examen scris din două materii.
La sesiunea din vară a Bacalaureatului procentul de promovabilitate a fost de 57,25%.