A fugit de la locul accidentului după ce a lovit grav un pieton
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii covăsneni pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Accidentul a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, la Târgu Secuiesc. Victimă i-a fost un bărbat în vârstă de 37 de ani, rănit grav.
„La data de 31.01.2020, în jurul orelor orele 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe strada Fabricii din municipiu s-a semnalat un accident rutier cu victimă, iar conducătorul autoturismul implicat a părăsit locul accidentului.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 37 ani, în timp ce traversa regulamentar strada Fabricii printr-un loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, a fost surprins și accidentat de un autoturism condus de o persoană necunoscută din direcția străzii 1 Decembrie 1918 către strada Bem Jozsef care și-a continuat deplasarea.
Victima accidentului nu a putut da detalii referitoare la număr de înmatriculare al autoturismului care l-a lovit.
Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului care a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri, necesitând internarea.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate și a unor activități cu specific polițienesc conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 23 ani.
Față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat organelor judiciare competente în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, arată un comunicat de presă al IPJ Covasna.
Polițiștii fac precizarea că „în cazul prezentat, dispunerea reținerii pentru 24 de ore este o măsură preventivă reglementată de Codul de Procedură Penală, și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.