ACTUALITATE 24 august 2011

A fi proaspăt absolvent poate fi un handicap

de Székely Emőke | 669 vizualizări

Alternativele tinerilor ieşiţi din băncile şcolilor nu sunt prea mari, după cum recunoaşte şi directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor. Acesta a declarat că a fi proaspăt absolvent poate fi chiar un handicap, dat fiind faptul că angajatorii se aşteaptă ca noua forţă de muncă să aibă deja experienţă.

„AJOFM încearcă să vină în întâmpinarea acestei probleme, de aceea le spunem angajatorilor că avem fonduri suficiente pentru stimularea angajării tinerilor. Am avut mai multe cazuri în care angajatorii s-au arătat deschişi către acest lucru, dar au fost şi unii care au reproşat lunga cale a birocraţiei, spunând că pentru acei 250 de lei pe care îi primesc după fiecare tânăr angajat, nu merită alergătura de la un ghişeu la altul”, a declarat directorul AJOFM Covasna.

Kelemen Tibor a mai spus că o posibilă rezolvare a acestei situaţii poate fi modificarea legii. „Am fost contactat de un specialist în domeniul financiar care a spus că cei ce angajează tineri nu ar trebui să plătească decât impozit, nu şi contribuţii către asigurările sociale, şi astfel probabil vor fi mai deschişi spre a angaja tineri, fie că este vorba de elevi sau studenţi care vor să muncească pe timpul vacanţei, fie absolvenţi ai unor şcoli profesionale, care nu au împlinit încă 18 ani. Această măsură ar fi şi în beneficiul tinerilor, care ar putea căpăta experienţă, ceea ce îi va ajuta în viitor”, a mai spus Kelemen.

La AJOFM Covasna şi-au depus dosarele pentru ajutorul de şomaj 1.072 de absolvenţi, dintre care în jur de 400 sunt din mediul rural, iar restul din cel urban. Cei mai mulţi sunt absolvenţi ai liceelor teoretice (460) şi de specialitate (446), dar sunt şi peste 120 de absolvenţi de facultate. Aceştia vor primi timp de şase luni indemnizaţia de şomaj, în valoare de 250 de lei. Intrarea în sistem a absolvenţilor a dus la creşterea ratei şomajului în judeţ de la 7,4 la 7,6%. În opinia lui Kelemen Tibor, este bine că aceşti tineri au venit la AJOFM, pentru că ajutorul de şomaj este un drept al lor. „Aceşti bani îi vor ajuta să treacă măcar peste iarnă. Agenţia însă organizează în continuare cursuri de calificare şi formare profesională, la care aceşti şomeri trebuie să participe şi astfel îşi măresc şansele de angajare”, a conchis directorul AJOFM.

O posibilitate pentru aceşti absolvenţi poate fi bursa locurilor de muncă pentru tineri absolvenţi, ce va avea loc pe 23 septembrie la Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Primar_la_Hetea, 24 august 2011
Traiasca partidul mult iubit (udemereu) si tovarasul primar (stiti voi care) ! Ca reusesc sa tina "tinutul" fara investitori.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.