A crescut numărul sesizărilor anticorupţie
Ofiţerii DGA Covasna au desfășurat aproape 50 de acţiuni în 2010
De la scandalul permiselor de acum doi ani și până la diverse acțiuni de flagrant, una dintre acestea implicând chiar și doi polițiști în vara anului trecut, Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Covasna și-a făcut constant simțită prezența în viața activă a județului. Pe fondul noilor acțiuni desfășurate de DGA cu privire la mita din vămile de la granițele țării, DGA Covasna continuă să se adreseze cetățenilor în primul rând, făcând apel la implicarea acestora în stoparea fenomenului de corupție, chiar dacă la nivelul județului nostru acesta nu pare a fi unul foarte extins. Despre activitatea de anul trecut a SJA Covasna, acțiuni și număr de cazuri instrumentate, ne-a vorbit șefa Serviciului, Manuela Popescu.
Cum se vede anul 2010 în ceea ce privește faptele de corupție în județul Covasna și care este numărul activităților desfășurate în acest sens?
Anul 2010 a fost un an în care SJA Covasna şi-a desfăşurat activitatea la un nivel ridicat, atât din punct de vedere al volumului activităţilor, cât şi al complexităţii acestora. Spre exemplu, vă pot spune că am desfăşurat 46 de activităţi procedurale pe dosare penale, în baza unui număr total de 86 de ordonanţe de delegare emise de procurorii de caz. Astfel, au fost organizate opt acţiuni complexe, atât pe raza judeţului Covasna cât şi pe a județelor Braşov şi Suceava, pentru prinderea în flagrant a unor persoane faţă de care existau indicii că săvârşesc fapte de corupţie sau de evaziune fiscală, având în vedere că DGA are atribuţiuni şi pe linia combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală săvârşite în legătura cu infracţiuni de corupţie. De asemenea, au fost situaţii în care procurorii din cadrul DNA, sau din alte unităţi de parchet, au delegat lucrătorii SJA Covasna pentru îndeplinirea unor activităţi procedurale, pe raza judeţelor Bacău şi Sălaj, în sprijinul colegilor noștri din cadrul serviciilor anticorupţie din judeţele respective. Facem acest lucru cu mare plăcere şi ori de câte ori colegii din ţară ne cer sprijinul vom fi alături de ei, aşa cum şi noi am beneficiat la nevoie de sprijinul lor. Aşa cum şi ultimele zile au dovedit, caracteristicile D.G.A. de a fi o echipă, de a fi operativă şi de a acţiona cu fermitate fac din aceasta în mod real o structură de elită a MAI.
Câte sesizări asupra faptelor de corupție au fost înregistrate oficial în 2010 în județul Covasna?
Toate sesizările primite la DGA Covasna sunt oficiale, toate sunt înregistrate și îşi urmează cursul legal, în funcţie de conţinutul şi temeinicia lor. Din cele 34 de sesizări primite direct de la cetăţeni în anul 2010, 21 au conţinut elemente suficiente pentru sesizarea Parchetului şi verificarea celor sesizate în cadrul penal, alte nouă sesizări au fost înaintate structurilor competente pentru soluţionarea lor, iar restul de patru au fost clasate direct conform prevederilor legale.
Ce fel de denunțuri au venit către dvs? Din partea cui și referitor la ce, pe cine au vizat aceste denunțuri?
Sesizările primite au un obiect diversificat, de la problemele privind aplicarea legilor fondului funciar şi până la probleme de ordin familial. Totuşi, în cursul anului 2010 s-a constat o creştere a numărului de denunţuri primite de la cetăţeni și acestea au fost referitoare la fapte de corupţie săvârşite de personalul MAI sau de către alţi funcţionari publici. În acest sens, încurajam cetăţenii să aibă curajul să denunţe aceste fapte, care nu-i afectează doar pe ei în mod direct, ci ne afectează pe toţi în aceeaşi mare măsură.
Ce ne puteți spune despre denunțurile legate de funcționari ai MAI?
- Denunțurile care să-i vizeze pe lucrătorii MAI reprezintă un capitol la care activitatea anticorupţie pe raza județului Covansa este zero în cursul anului 2010 - mai exact, numărul de lucrători MAI care au denunţat fapte de corupţie. Acest capitol este interpretat greşit ca un indicator al DGA, când în realitate reflectă onestitatea lucrătorilor MAI din judeţul Covasna. Nu doresc să culpabilizez pe nimeni, însă îmi este foarte greu să cred că într-un an de zile niciunui lucrător MAI din Covasna nu i-au fost oferite sume de bani sau alte foloase pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
Câtă încredere au oamenii în DGA - din ceea ce se vede din sesizări, există interes și implicare?
Aşa cum am spus, se constată că cetăţenii au încredere, deoarece ni se adresează și vin spre noi. Facem tot posibilul ca în funcţie de problema sesizată, dacă aceasta depăşeşte sfera de competenţă a DGA, să-i îndrumăm către instituţia competentă a le soluţiona problema pe care o au. Vă pot spune că în cursul anului 2010, lucrătorul cu atribuţiuni pe linia de relaţii cu publicul a consiliat un număr de 23 de persoane, oferindu-le informaţiile şi îndrumările necesare.
În ceea ce privește flagrantele organizate de DGA în județul nostru, ce anume au urmărit acestea? Care au fost urmările - au existat dosare care să ajungă mai departe?
DGA Covasna a organizat anul trecut cinci acţiuni de prindere în flagrant, din care doar una pentru luare de mită, celelalte fiind organizate pentru prinderea persoanelor care comit infracţiuni de evaziune fisclă şi deţinere de ţigarete de contrabandă. În acest sens doresc să reliefez colaborarea foarte bună pe care am avut-o în acest domeniu cu câţiva lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe, deoarece alături de aceștia am realizat echipe de lucru care s-au dovedit a fi un succes. Astfel, indiferent de infracţiunea pentru care s-a organizat flagrantul (mită sau evaziune), în cazul a patru dintre acestea procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a invinuiților prinşi în flagrant, iar ulterior instanţa de fond a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, măsura preventivă fiind menţinută de instanţa de recurs în trei astfel de cazuri. Poate că cifrele spuse de mine par mici şi nesemnificative, însă nu trebuie să uităm faptul că acestea reflectă munca unei echipe formate din doar șase lucrători, din care unul a fost repartizat la DGA Covasna în luna iulie 2010, după absolvirea Academiei de Poliţie.
Ce ne mai puteți spune despre cazul celor doi polițiști prinși în flagrant în vara lui 2010? Este știut faptul că ambii, angajați în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, își continuă munca - ne puteți da informații cu privire la parcursul dosarului?
În luna mai, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a emis rechizitoriul şi a sesizat instanţa de judecată in cazul celor doi agenţi de poliţie, în prezent dosarul fiind pe rolul Tribunalului Covasna. Că cei doi agenţi de poliţie, inculpaţi în cauză, îşi desfăşoară activitatea în continuare, este o situație în conformitate cu prevederile Legii 360 din 2002 privind Statutul poliţistului, în sensul că, după punerea în mişcare a acţiunii penale, sunt puşi la dispoziţie până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată, principiul prezumţiei de nevinovăţie consfinţit de Constituţia României fiind aplicabil şi lor. Conform legii, în cursul urmăririi penale sau judecăţii, suspendarea raporturilor de serviciu intervine doar pe durata arestării preventive a poliţistului.
Ce mesaj doriți să le transmiteți lucrărorilor MAI, cititorilor noștri și tuturor cetățenilor?
În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a face încă o dată cunoscută activitatea DGA Covasna şi vreau să vă asigur că orice persoană care se adresează acestei structuri va fi tratată cu profesionalism şi responsabilitate, în limitele conferite de lege. Celor care ni s-au adresat deja, le mulţumim pentru încrederea acordată. Este important de menţionat faptul că munca noastră nu ar fi posibilă fără buna colaborare cu structurile de Parchet, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi SRI, cărora ţin să le aduc mulţumiri şi pe această cale. Sunt convinsă că vom avea sprijinul tuturor şi în activitatea din acest an, aşa cum mizez pe sprijinul dumneavostră, al reprezentanţilor mass-media şi al cetăţenilor. În plus, aș vrea să reamintesc tuturor că putem fi contactaţi la sediul DGA Covasna din Sfântu Gheorghe, str. Korosi Cs. Sandor, nr. 16 sau la numerele de telefon 0267-307.490, precum şi la numărul Telverde 0800.806.806.