ACTUALITATE 7 iulie 2015

62,8% – promovabilitatea la Bac în Covasna

de Mirela Cara Dragu | 725 vizualizări

Rezultatele din judeţul nostru sunt cu 5,5% mai mari decât anul trecut, dar mai mici decât media naţională de anul acesta

În ultimii ani, de când s-a încetățenit ideea că, influențați negativ de tehnologie și internet, elevii nu mai citesc, nu mai studiază și au constant rezultate slabe la învățătură, examenul de Bacalaureat este un subiect tot mai atent urmărit și dezbătut de toată lumea.

Rezultatele de anul acesta au contrazis așteptările pesimiste ale celor care critică tinerele generații căci promovabilitatea în prima sesiune trece de 66% la nivel naţional înainte de depunerea și soluţionarea contestaţiilor. Comparativ cu 2014, rezultatele obținute de absolvenții claselor a XII-a în acest an sunt mult mai bune (cu peste 7% mai mari), cel mai ridicat nivel de promovare fiind raportat în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut, în Giurgiu (36,06%).

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“, primul în clasamentul rezultatelor

Județul Covasna, care are o rată de promovare de 62,8%, se menține anul acesta la un nivel similar cu cel de anul trecut. Cele mai bune rezultate la examenul de absolvire a claselor liceale le-a avut Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Sfântu Gheorghe, al cărui procent de promovabilitate este de peste 90% și pe listele căruia figurează 81 de elevi cu medii mai mari de 8. „Rezultatele pe care acești copii le-au obținut ne bucură foarte mult pentru că ele confirmă și munca noastră. Este cu atât mai plăcut pentru noi să vedem atâția elevi cu note așa mari, cu cât la admiterea în liceu mulți vin cu medii mici, care nu promit așa de mult pentru examenul de Bacalaureat. Îi felicit pe toți elevii, dar și pe toate cadrele didactice care s-au implicat în procesul de predare pe durata celor patru ani, și sper să ne menținem pe poziția de liceu fruntaș și în anii următori. Cea mai mare bucurie a mea ar fi să văd într-o zi că înregistrăm o promovabilitate de 100%“, a spus directoarea CNMV, prof. Luminița Costea.

Următoarele două licee clasate au fost Colegiul „Székely Mikó“, cu 89,3%, şi Liceul „Mikes Kelemen“, 86,5%), ambele cu predare în limba maghiară. Codașe din punctul de vedere al promovabilității la Bac sunt două licee din Târgu Secuiesc, respectiv Liceul Tehnologic „Gábor Áron“ (11, 67%) şi Liceul Tehnologic „Ápor Péter“ (15,15%).

Elevii maghiari nu vorbesc românește, dar au note peste 9 la română scris

Un fenomen interesant, care se perpetuează de la un an la altul în mod paradoxal, este acela că în multe licee din județ cu predare în limba maghiară, există un număr remarcabil de elevi care au note peste 8 și 9 la proba scrisă de limbă și literatură română. Paradoxul vine dintr-un fapt care nu mai este un secret pentru nimeni astăzi, anume acela că elevii din școlile cu predare în limba maghiară vorbesc română foarte puțin sau deloc, dar au obținut rezultate uneori mult mai bune decât elevii care studiază şi vorbesc eminamente în limba română, subiectele fiind identice.

Din punctul de vedere al inspectorului general școlar interimar, Kiss Imre, fenomenul nu are la bază o indulgență la nivel de corectură, cu precădere acum când lucrările au fost corectate în județul Harghita. În opinia sa, elevii ajung la asemenea rezultate pentru că învață cu conștiinciozitate la disciplina respectivă. „De ani de zile se vorbește despre acest aspect. Însă elevii care intră la liceu și care vor să ajungă mai departe la facultăți învață lecturi, fraze, poezii. Le memorează pur și simplu ca să ajungă la o performanță. Faptul că ei în viața de zi cu zi nu vorbesc limba română se explică prin lipsa orelor de conversație. Ei au 4-5 ore de română pe săptămână, dar la orele acelea nu comunică efectiv în limba română, de aceea ei doar memorează lecțiile“, a explicat Kiss Imre, care a adăugat că anul acesta și subiectele au fost mai ușoare decât în alți ani, ceea ce poate fi o explicație în plus pentru notele foarte mari obținute de elevii maghiari la proba scrisă de limba și literatura română.

Elevul cu cea mai mare medie din județ va depune contestație

Dacă în întreaga țară au fost 63 de elevi care au luat Bac-ul cu media 10, în județul Covasna cea mai mare medie a fost 9,98 și a fost obținută de Ionuț Bercan, absolvent al CNMV. Nemulțumit de faptul că la matematică a luat nota 9,95, el a decis să depună contestație. „Recunosc că am rămas surprins de notele pe care le-am obținut. Ce e drept, m-am pregătit tot anul pentru acest examen. În ultimele două luni am lucrat câte 5 ore pe zi. Am făcut și meditații la matematică și fizică. Nu mă așteptam să iau 10 la fizică, dar eram convins că voi lua 10 la matematică. Nu înțeleg pentru ce mi-au scăzut cele 5 sutimi. Poate pentru metoda de rezolvare. În orice caz, voi depune contestație“, ne-a declarat Ionuț, care ne-a spus că următorul pas spre carieră va fi înscrierea la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești. „Inițial mă gândisem la altă facultate, dar mi-am dat seama că acest profil este mult mai bine plătit și oferă mai multe oportunități. Acum mă simt foarte atras de domeniu și pot să spun că am devenit chiar pasionat“, a adăugat el.

Evaluarea Națională, clasată mult mai bine decât Bac-ul în Covasna

Un studiu comparativ între rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională, unde județul Covasna s-a situat pe locul 7 la nivel național, și rezultatele de la Bacalaureat, unde județul nostru se situează destul de jos în listă, sub media naţională, ar putea conduce către concluzia că elevii de gimnaziu au fost mai pregătiți și au tratat examenul cu mai multă seriozitate. În schimb, inspectorul școlar general Kiss Imre este de părere că situația ar fi cu mult diferită dacă și la examenul de Evaluare Națională ar exista o limită inferioară a notei pe disciplină. „Evaluarea Națională se bazează pe medie. Poți să iei oricât. Intri la liceu și cu media 5. Uneori chiar și cu mai puțin. La Bac însă, poți să iei 10 la două probe, dacă la a treia ai luat 4, ai picat. Aici contează nota de la fiecare probă, nu numai media. La Bac, procentele pe probă sunt mult mai mari. La română avem 75,45%, la limba maghiară avem 94%, la matematică avem 79,56%, iar la ultima probă avem 86%. Deci, când facem o astfel de paralelă, trebuie să ne gândim și la procentele pe discipline. Dacă era la fel și la Evaluarea Națională, probabil procentul de promovare scădea de la 84% la 57%“, a explicat Kiss Imre.

Dincolo de paralele și interpretări, pentru elevii care au trecut de unul dintre cele mai dificile praguri din anii de studiu, rezultatele obținute sunt un prilej de bucurie. „Eu am fost fericit că am luat peste 8,50, cât aveam nevoie ca să pot merge la studii în Scoția. Nu vreau să mă mai gândesc acum decât la vacanță. Mă bucur că toți prietenii mei au trecut și am scăpat de acest examen“, au fost cuvintele unui proaspăt absolvent de liceu.

Ziua de 7 iulie a fost și cea în care s-au depus contestaţiile. Pentru unii dintre elevii care nu au obținut mediile dorite, rezultatele se vor putea modifica până vineri când se comunică rezultatele finale din sesiunea iunie-iulie. Cei care au picat la Bac își vor putea încerca din nou norocul în sesiunea august-septembrie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.