ACTUALITATE Acum 2 ore, 12 minute

Amplă acțiune a polițiștilor pentru siguranță în școli 

de Covasna Media | 89 vizualizări

Joi, 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna - Biroul Siguranța Scolară, alături de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, de la Serviciul Criminalistic, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Rutier și de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au acționat în sistem integrat în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din  Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. 

Alături de polițiști au fost și jandami din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Forțele de ordine s-au mobilizat și au desfășurat activități în incinta și în zona adiacentă a Colegiului Național ”Mihai Viteazul”, Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, Colegiului Național ”Nagy Mózes” și Școlii Gimnaziale ”Petőfi Sándor”.

Activitățile, care s-au desfășurat și în contextul ”Zilei Internaționale a Prevenirii Violenței și a Bullyingului”, au urmărit prevenirea și combaterea faptelor antisociale sau contravenționale și identificarea elevilor cu comportamente de risc victimal sau antisocial, precum și mentinerea unui climat corespunzător de siguranță publică în mediul școlar.

În cadrul acestei ample acțiuni au fost realizate activități de instruire a reprezentanților unităților comerciale aflate în proximitatea școlilor cu privire la interdicțiile prevăzute de legislația în vigoare referitoare la vânzarea către minoroi a băuturilor alcoolice, băuturilor energizante, precum și a produselor cu și din tutun, inclusiv a dispozitivelor de vapare. 

Totodată, au fost efectuate și verificări la unitățile de învățământ pe linia respectării normelor referitoare la asigurarea cerințelor de securitate prevăzute de cadrul legal în vigoare.

Pe linia prevenirii criminalității au fost susținute 15 activități de informare și prevenire în cadrul orelor de curs, la care au participat peste 370 de elevi. Temele abordate au fost diverse: prevenirea faptelor comise cu violență, prevenirea bullyingului, prevenirea traficului de substanțe interzise și a criminalității informatice. 

În cadrul acestor acțiuni, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională unui elev surprins în timp ce utiliza un dispozitiv de tip ”VAPE” în incinta uneia dintre unitățile de învățământ, iar dispozitivul a fost confiscat. 

De asemena, în zona adiacentă școlilor au fost depistați fumând patru elevi minori, în legătură cu aceste situații fiind luate măsuri în vederea informării unităților școlare și a reprezentanților legali ai minorilor. 

Astfel de activități vor continua să fie desfășurate în mod constant în unitățile de învățământ din judet, acestea având un rol esențial în prevenirea comportamentelor de risc, dar și în cultivarea unei atitudini responsabile față de propria siguranță. Prin prezența constantă a forțelor de ordine în școli și în comunitate, se urmărește crearea unui climat bazat pe încredere, respect și colaborare între tineri și instituțiile statului.

Sursa: Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.