ACTUALITATE 9 septembrie 2013

2.300 de semnături de susţinere pentru steagul mun. Sfântu Gheorghe

de Monica Vrânceanu | 587 vizualizări

Toţi semnatarii se vor constitui ca parte civilă în proces, susţinând astfel Primăria

Aproape 2.300 de cetăţeni din Sfântu Gheorghe au semnat pentru a sprijini Primăria în procesul care pune în discuţie legalitatea steagului municipiului.

UDMR a avut amplasate, în ultima perioadă, mai multe standuri pentru strângerea de semnături din partea populaţiei, iar o parte a acesteia a apreciat ca fiind în regulă iniţiativa, astfel că şi-a dat semnătura de susţinere.

„Avem aproape 2.300 de semnături din partea celor care susţin drapelul oraşului Sfântu Gheorghe. Sperăm ca instanţa să fie de acord cu noi, care vrem să folosim liniştiţi un drapel aprobat, utilizat deja de multă vreme şi cu care ne-am onişnuit cu toţii, intrând în conştiinţa publică”, a declarat liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, cel care s-a ocupat de întreaga acţiune de strângere a semnăturilor.

Toth a mai precizat că toţi semnatarii listei de susţinere a steagului oraşului se vor constitui ca parte civilă în proces, susţinând astfel Primăria Sfântu Gheorghe.

Steagul municipilui Sfântu Gheorghe a fost atacat în contencios-administrativ de fostul prefect de Covasna, Codrin Munteanu, care a motivat că actuala legislaţie nu prevede astfel de simboluri pentru administraţiile locale – steaguri sau fanioane, ci doar posibilitatea ca aceste autorităţi să aibă steme proprii.

Curtea de Apel Braşov a dat în luna iunie a acestui an o sentinţă irevocabilă referitoare la steagul judeţului Covasna, dispunând anularea şi înlăturarea acestuia din spaţiile publice. Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, declara atunci că nu va aplica sentinţa, din moment ce şi alte judeţe şi localităţi din ţară au steaguri proprii, plus că steagul reprezintă un simbol puternic pentru judeţ, ca şi steagul secuiesc.

În ceea ce priveşte steagul municipiului Sfântu Gheorghe, cazul se judecă pe recurs marţi, 10 septembrie, la Curtea de Apel Braşov. Primarul Antal Árpád spunea în urmă cu ceva timp că în procesul pentru steagul oraşului va chema atât cetăţenii cât şi ONG-urile, dacă va fi nevoie, deoarece prezenţa acestora alături de autorităţile locale va permite să se ajungă inclusiv la Strasbourg pentru steagul oraşului. Pe de altă parte, liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a admis că toate discuţiile legate de steaguri ar putea fi curmate dacă s-ar tranşa problema în Parlament, care să decidă cu privire la drepturile autorităţilor locale de a avea sau nu staguri proprii. Pentru că actuala lege nu face referire la steaguri proprii ale autorităţilor locale, Grama consideră că toate localităţile şi consiliile judeţene unde există le-au adoptat ilegal, numai că nu s-a auzit nimic legat de acestea deoarece Prefecturile nu le-au atacat în instanţă.

În prezent, legea spune că primăriile și instituțiile publice trebuie să arboreze drapelul României în mod obligatoriu. Drapelul Uniunii Europene și însemne ale unităților administrativ-teritoriale – care au fost adoptate legal, pot fi de asemenea postate. Legea este însă foarte clară atunci când vine vorba despre steagul României, drapelele altor țări putând fi arborate doar în ocazii speciale – cum ar fi vizitele cu caracter oficial, dar nu face referire la steaguri proprii ale administraţiilor locale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.