ACTUALITATE 31 august 2011

100 de tineri în administraţiile publice locale

de Székely Emőke | 371 vizualizări

Dacă până acum organizaţia de tineret HARIT, dar şi UDMR Covasna au tot vorbit despre faptul că ar dori să trimită în cursa pentru alegerile locale şi 100 de tineri, iată că acest proiect începe să se şi concretizeze. La şedinţa de ieri dimineaţă a HARIT s-a adoptat strategia de implementare a acestui proiect, iar după şedinţă preşedintele HARIT, Gruman Robert, a declarat că în următoarea perioadă vor avea loc recrutările pentru viitorii consilieri locali. Vicepreşedintele HARIT, Demeter Ferenc, a spus că sunt câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca un tânăr să poată intra în cursa pentru alegerile locale. „Potrivit legii, acesta trebuie să aibă 23 de ani împliniţi, iar pe lângă acest criteriu şi noi am adăugat câteva. Potenţialul candidat trebuie să aibă cel puţin studii medii, şi trebuie să fie un tânăr activ, care să fie determinat să se implice în rezolvarea problemelor locale. Candidaţii trebuie să completeze un formular în care să menţioneze care sunt cele mai arzătoare probleme ale comunităţii din care fac parte şi care ar fi, în opinia lor, strategia de rezolvare a acestora”, a explicat Demeter Ferenc.

Gruman Robert a spus că în următoarele două luni de zile reprezentanţii HARIT vor merge pe teren, vor vizita fiecare localitate în parte pentru a vedea cine sunt acei tineri care ar putea fi candidaţi. „Poate că nu vor fi 100, important este să mergem pe calitate şi nu pe cantitate”, a explicat Gruman.

Cei ce vor fi aleşi se vor bucura de sprijinul UDMR, fiind incluşi pe primele locuri ale listelor la alegeri, având şanse bune pentru a fi consilieri. În momentul de faţă în administraţiile publice din judeţul Covasna sunt 80 de tineri sub 35 de ani.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
eva, 1 septembrie 2011
La munca, derbedei, ca trece anul si vin ailalti si-o sa va ia ciolanul. Faceati pe democratii cei cucernici, ......
Cititor, 1 septembrie 2011
"Gruman Robert a spus că în următoarele două luni de zile reprezentanţii HARIT vor merge pe teren, vor vizita fiecare localitate în parte pentru a vedea cine sunt acei tineri care ar putea fi citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.