Tânărul covăsnean Raymond Gheorghiță a străbătut la pas drumul dintre Palermo şi Roma

Un tânăr din Sfântu Gheorghe, Raymond Gheorghiță, a făcut de curând un altfel de pelerinaj: a parcurs în 50 de zile, alături de o tânără din Polonia, 1.000 de kilometri pe jos, de la Palermo până la Roma. Cei doi au avut nenumărate peripeții, însă Raymond spune că efortul a meritat din plin și dacă ar fi să o ia de la capăt, ar mai parcurge încă o dată această distanţă.

„M-am întâlnit cu Dorotta, partenera mea de drum, anul trecut, când ea a fost la Sfântu Gheorghe în cadrul unui program de voluntariat. La începutul acestui an mi-a propus să facem acest drum, să parcurgem 1.000 de kilometri pe jos. Am stabilit planul și am pornit. Pa data de 11 februarie am pornit la drum, urma să ne întâlnim la Budapesta. Când am ajuns în capitala Ungariei am simțit deja acea libertate pe care o căutam. Mă plimbam și mă uitam pur și simplu la oameni, și desigur așteptam să luăm avionul a doua zi și să mergem la Palermo, de unde urma să începem călătoria pe jos” – spune Raymond.

Locuri frumoase și căldură

Raymond și Dorotta și-au propus să parcurgă 1.000 de kilometri pe jos și să documenteze prin poze fiecare zi. A fost o excursie lungă de peste o lună, însă nu prea costisitoare, pentru că au cumpărat mâncare de la magazinele locale. Au mers mult pe malul mării, au admirat locurile din Sicilia și Raymond spune că localnicii se uitau ciudat la ei pentru că purtau tricou și pantaloni scurți. „Oamenilor li s-a părut ciudat că suntem îmbrăcați ca vara. Erau 25 de grade, iar cei de acolo purtau geci groase, cojoace, deci e lesne de înțeles că pentru ei eram ciudați. Sicilienii nu vorbesc engleza, ne-am înțeles destul de greu cu ei, deși nu am prea stat la povești cu localnicii, nu aveam timp, trebuia să mergem și să mergem, aveam un țel precis, un program strict și trebuia să îl respectăm” – mărturisește covăsneanul. Acesta a mai spus că le-a fost practic imposibil să găsească internet, când întrebau de wi-fi oamenii se uitau la ei și le explicau că nu, așa ceva nu găsesc decât eventual în orașele mari.

5 euro cazarea pentru toată excursia

Unul dintre cele mai importante lucruri în toată călătoria a fost găsirea unui loc pentru dormit. Cei doi au cheltuit doar 5 euro pe cazare pe întreg parcursul călătoriei, în rest au dormit pe unde au apucat. „Am avut un cort și de fiecare dată am încercat să găsim un loc cât mai ferit. Am dormit pe malul mării, într-o toaletă dezafectată, în case părăsite, chiar și într-o biserică. În găsirea unui loc de dormit cel mai important a fost să fie un loc cât de cât sigur, și să avem un acoperiș, să fim feriți de ploaie” – spune Raymond. Au avut și câteva contacte cu localnicii, au dormit de câteva ori la oameni pe care i-au întâlnit prin couch surfing. Au aruncat astfel o privire în viața de zi cu zi a italienilor, iar Raymond spune că sunt persoane deschise, care i-au primit cu căldură în casă şi le-au povestit despre viața de acolo.

Nervi întinși

Relația dintre cei doi a avut urcușuri și coborâșuri, ba cântau și se simțeau bine, ba unul dintre ei se supăra. „M-am simțit responsabil pentru amândoi, și au fost unele lucruri pe care le-am spus poate prea dur. Am rănit-o, m-a supărat și ea. Când ea era supărată, mergea înainte și nu vorbea. A fost unul dintre cele mai grele lucruri. Eram practic doi necunoscuți, forțați de împrejurări să fim unul lângă celălalt pe tot parcursul acestei călătorii. Acesta a fost și unul dintre lucrurile care m-au făcut să accept călătoria, și anume acela de a vedea dacă sunt sau nu capabil să stau cu cineva pentru un timp îndelungat” – povestește tânărul. După primele zile au apărut și problemele de sănătate, pentru că pe cei doi i-au durut picioarele, așadar nici atmosfera nu avea cum să fie prea plăcută între ei. Dorotta avea picioarele umflate, iar pe Raymond l-a chinuit o rană mai veche, așadar au decis să facă o pauză de o zi pentru recuperare.

Câinele de care nu mai scăpau

Mergând sute de kilometri pe jos, Dorotta și Raymond s-au întâlnit nu doar cu oameni, ci și cu animale. Un câine care li s-a alăturat a mers cu ei câteva sute de kilometri. Era de fapt partenerul lor de voiaj, și oricât de greu ar fi încercat, nu au putut scăpa de el. „Tind să cred că acest câine ne-a ales pe noi să îi fim stăpâni. A apărut în călătoria noastră într-o perioadă destul de grea, când relația dintre noi doi nu era cea mai bună. Poate că misiunea lui a fost aceea de a ne face să regândim relația, să vorbim și să rezolvăm micile conflicte pe care le-am avut. Ciudat este faptul că atunci când nu am mai avut probleme de comunicare și de conviețuire de fapt, câinele a devenit foarte rău, făcea foarte multe prostii, se punea în pericol și ne punea și pe noi în pericol pentru că alerga aiurea pe stradă, putea fi lovit de o mașină, sau puteam fi noi loviți de o mașină din cauza lui. Până la urmă am decis să mergem câțiva kilometri cu trenul și să îl lăsăm în gară, așa am scăpat de el. Sper că este încă în viață și este bine” – mărturisește Raymond.

1000 de kilometri pentru un croissant

Călătoria celor doi s-a terminat la Roma. Raymond spune că ideea Dorottei a fost aceea de a cumpăra un fel de croissant pe care îl poate cumpăra doar de acolo. „Dorotta spune că a făcut întreaga călătorie pentru acest croissant, a postat un filmuleț pe YouTube pe care l-a intitulat „1000 de kilometri pentru un croissant”. Când am ajuns la Roma am și cumpărat acest croissant, dar pot spune că Roma, istoria care plutește parcă în aer, m-a fascinat. Este un oraș incredibil, iar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș merge din nou. Până la urmă lucrurile urâte, mai puțin plăcute se uită, și rămân doar amintirile frumoase. A fost o experiență foarte bună și mă bucur că am acceptat această provocare și am dus-o până la capăt” – spune Raymond.

Fericit acasă

După ce s-a întors acasă, Raymond spune că este un om fericit și că după experiența trăită apreciază mai mult ce are acasă. „Mi-a lipsit pădurea, sunt un om foarte apropiat de pădure, și acum cred că am ajuns să apreciez cu adevărat ceea ce am. Sunt sigur că nu voi uita niciodată acești 1.000 de kilometri, dar cum e vorba, peste tot e bine, dar cel mai bine e acasă” – a concluzionat Raymond.