Interviu cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad A fost și continuă să fie una dintre cele mai controversate personalități locale, nu de puține ori reușind să intrige, prin declarațiile și atitudinea sa, chiar și la nivel național. Se știe despre el că este absolvent de sociologie, este căsătorit și are o fiică pe nume Alma. Dar are și o dragoste profundă pentru Sfântu-Gheorghe și în general pentru tot ceea ce-i place să numească ”Ținutul Secuiesc”. În percepția publică, este

Interviu cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad

A fost și continuă să fie una dintre cele mai controversate personalități locale, nu de puține ori reușind să intrige, prin declarațiile și atitudinea sa, chiar și la nivel național. Se știe despre el că este absolvent de sociologie, este căsătorit și are o fiică pe nume Alma. Dar are și o dragoste profundă pentru Sfântu-Gheorghe și în general pentru tot ceea ce-i place să numească ”Ținutul Secuiesc”. În percepția publică, este apropiat de unele dintre cele mai în vogă personalități politice ale momentului. După ce a trecut prin Parlamentul României, fiind unul dintre cei mai tineri deputați ai acestuia la un moment dat, a ales să candideze pentru Primăria Sfântu-Gheorghe. Un personaj cel puțin interesant, primarul Antal Arpad continuă să stârnească dispute, iar de cele mai multe ori acestea au ca miez chestiuni etnice, nu de puține ori chiar el însuși alimentându-le. La aproape trei ani de mandat la Primăria Sfântu Gheorghe, l-am invitat la Antal Arpad la un bilanț sincer asupra a ceea ce a însemnat această schimbare pentru municipiu, introducând aici și unele întrebări care chiar dacă poate că unora nu le vor aduce lămuriri complete, cel puțin nu au rămas fără răspuns.

 

-       Domnule primar, de unde această fascinație atât de evidentă pentru Sfântu-Gheorghe, considerat de unii chiar un oraș fără prea multe perspective?

-       Deși nu m-am născut în Sfântu-Gheorghe, îl consider orașul meu natal, deoarece am ajuns aici de la trei luni. Aici am fost la creșă, la grădiniță, aici am învățat, aici m-am întors după ce mi-am finalizat studiile... chiar dacă în buletin nu scrie că m-am născut aici.

 

-       Ce v-a determinat să vă întoarceți aici, după studii făcute la Cluj și la Budapesta?

-       Pentru mine a fost mereu o chestiune evidentă că acasă înseamnă Transilvania și Ținutul Secuiesc, deci în Ungaria merg în vizită. Cei care încearcă să ne trimită pe noi, maghiarii, ”acasă în Ungaria”, îmi provoacă zâmbetul, căci acasă înseamnă aici, unde au trăit bunicii și străbunicii noștri.

 

-       Și totuși, vă luați și cetățenia maghiară...

-       Da, mi se pare un lucru extraordinar că noi, maghiarii din Transilvania, ne putem demonstra juridic apartenența la două țări - România și Ungaria. Practic, nu față de țara maghiară este legătura ci față de cultura maghiară, aceasta este extrem de importantă. Din punctul meu de vedere chiar este o  chestiune simbolică, căci pragmatic și concret nu avem și personal nu am nimic de câștigat din cetățenia maghiară. Și tocmai de asta consider important să o am, căci dacă aș fi avut foarte mult de câștigat, poate că nu aș fi cerut-o; nu aș fi vrut ca cineva să creadă că urmăresc interese materiale.

 

-       Ca primar, ați avut un parcurs destul de atipic - întâi parlamentar, apoi primar. Cum explicați acest parcurs oarecum ”invers” și ce credeți că ați reușit ca primar?

-       Am simțit că atâta timp cât am fost deputat am fost considerat om politic, de când sunt însă primar sunt considerat civil, iar acest lucru chiar îmi place. Nu consider că am făcut un pas înapoi în carieră, îmi place mult mai mult ce fac acum decât ce făceam în Parlament, aici chiar simți că faci ceva și e un sentiment extraordinar. Ca deputat era foarte greu să realizezi chestiuni concrete, fiind unul din sutele de parlamentari. Cred că la Primăria Sfântu-Gheorghe am avut șansa să vin primar după un mandat de deputat în care mi-am construit foarte multe relații. Nu în ultimul rând, faptul că am umblat mult prin străinătate mi-a deschis mult orizonturile. De fapt, eu nu gândesc în mandate ci în generații, vreau să iau decizii care au implicații pe generații, nu mă interesează mandatele... cu toate că vreau să iau încă un mandat de primar, nu e un secret neapărat, dar e prima oară când o spun - voi candida din nou la Primărie peste un an, pentru că am multe proiecte pe care vreau să le continui. Cred că am pus acest oraș pe un drum bun, alături de colegi, e foarte mare păcat însă că m-a prins criza; dar unii spun că poți arăta ce poți face atunci când e greu, nu când e ușor, și asta înseamnă ceva.

 

-       În acest context, ce fel de viitor vedeți pentru Sfântu-Gheorghe și tinerii de aici, în condițiile în care încă se spune că orașul acesta e unul fără viitor?

-       În trei ani poți pune foarte multe pe masă din anumite puncte de vedere și foarte puține din altele... Eu văd un viitor pentru Sfântu-Gheorghe în funcție de implicarea oamenilor, căci nu cred că un primar poate schimba foarte multe dacă nu are susținerea cetățenilor. Și ceea ce văd eu ca o mare realizare este faptul că în trei ani această populație a început să se comporte ca o comunitate. Am făcut această tranziție de la populație spre comunitate și asta e important, căci comunitatea trebuie să meargă mai departe, indiferent dacă pleacă sau nu un primar. Și acești oameni, comunitatea, vor contribui la ceea ce ne dorim cu toții: un oraș nu foarte mare, lângă un oraș foarte mare - Brașovul. Un oraș care să aibă o identitate, un oraș unde punem accent pe multiculturalitate, curățenie, spații verzi - un oraș cochet, asta trebuie să fie Sfântu Gheorghe. Și toate proiectele duc într-acolo, căci nu vreau ca Sfântu-Gheorghe să fie un oraș industrial, ci un oraș cochet, o atracție prin identitatea sa și prin oamenii care sunt mândri de el. Asta cred eu că poate da cea mai mare energie pentru această regiune.

 

-       În timpul lucrărilor la infrastructura stradală s-au ridicat degete către dumneavoastră, indicând faptul că ați fi beneficiat oarecum de pe urma acestor lucrări...  sunteți un om care s-ar compromite astfel?

-       Când am intrat în politică, în 2004, aveam deja o afacere de succes. Nici azi nu trăiesc din ceea ce câștig la Primărie, ci din afacerea mea, una pe telecomunicații. Nu am avut, nu am și nici nu voi avea afaceri nici cu Statul, nici cu autoritățile locale, nici direct, nici indirect. Practic, afacerea mea de telecomunicații produce profit deoarece sunt zeci de mii de oameni care apelează la aceste servicii, este o afacere de succes construită din anii 2000, din care trăiesc și voi trăi și după ce mă voi lăsa de politică. Nu m-aș compromite cu niciun fel de aranjamente, știu că au fost discuții, legate de borduri și altele, dar eu mă străduiesc, în limitele legale, ca banii să rămână în județ. Pentru mine e un succes dacă o licitație e câștigată de o firmă locală, căci asta înseamnă bani aici, locuri de muncă, profit cheltuit aici... de foarte multe ori vin firme din București, Satu-Mare, Bacău sau altele și câștigă licitațiile - asta e, nu am ce face.

 

-       Ați spus la un moment dat că vă simțiți mai bine ca ”civil”. Și totuși, aveți unele declarații politice care au stârnit reacțiile comunității românești, uneori fiind chiar acuzat de șovinism - cum comentați aceste reacții?

-       Eu sunt sigur că nu sunt un șovin, sunt doar un maghiar secui mândru, nu ascund asta  și nici nu înseamnă că nu pot aprecia pe cineva care e mândru că e român. Cred în buna conviețuire și cred că am făcut în ultimii trei ani foarte multe gesturi și am construit astfel încât Sfântu-Gheorghe să devină o oază a relațiilor interetnice. Dar, așa cum am spus mai devreme, vreau ca acest oraș să aibă o identitate. Și, ne place sau nu, identitatea acestui oraș ține foarte mult de cultura secuio-maghiară, iar atâta timp cât comunismul a încercat ștergerea acestei identități, cred că e de datoria mea să reconstruiesc pe acest palier. Dar nu jignind comunitatea românească pe care o respect și alături de care vreau să construiesc un oraș cochet și multicultural. Dar baza orașului este totuși legătura față de cultura maghiară, iar acest lucru se vede oriunde am merge.

 

-       Ce relație considerați că aveți cu comunitatea românească?

-       Cred că am o relație foarte corectă cu cei care cred în dialog. Și această relație corectă a dat și dă rezultate, pentru că nu din confruntări se face Piața Mihai Viteazul ci din dialog. Nu din confruntări, ci din dialog vom avea străzile Mihai Eminescu și Petofi Sandor. Iată, este un paradox, dacă ne gândim la naționalism și șovinism, că noi maghiarii îl considerăm poet național pe Petofi, care nu a fost maghiar, iar românii pe Mihai Eminescu, care nu a fost român. Petofi nu a fost ungur, Eminescu nu a fost român... și sunt ai noștri, îi considerăm numărul unu în ceea ce privește culturile și tradițiile noastre.

 

-       Vorbind despre subiecte delicate între români și maghiari, ați putea să punctați, odată pentru totdeauna, chestiunea autonomiei? Și, eventual, să explicați cum s-ar putea autosusține ”Covasna autonomă” în contextul în care cei de la Finanțe, de exemplu, spun că nu ne putem ”întreține” din punct de vedere al bugetului.

-       Doar un contabil ar putea spune că nu ne putem autosusține, cel care nu vede realitatea din cauza cifrelor... Modul de contabilizare, de raportare statistică, nu reflectă realitățile din județe. Cele mai puternice societăți din fiecare județ sunt contabilizate ca și profit și cifre la București, dar cea mai mare problemă este faptul că acele societăți care produc probabil cam jumătate din PIB-ul României - sectorul de leasing și bănci, telecomunicații, energetic și altele, toate sunt contabilizate exclusiv la București... deci despre ce am putea discuta, în condițiile acestea? Autonomia nu înseamnă granițe, pașapoarte, excluderea românilor, lipsă de responsabilitate. Pe de altă parte, cei care cred că autonomia le-ar rezolva de a doua zi problemele – ca de exemplu mărirea pensiilor, greșesc la fel de mult. Eu nu susțin autonomia fără a avea legătură cu realitatea. Autonomia va însemna mai multă muncă, responsabilitate și un trai mai bun. Dar nu înseamnă rezolvarea rapidă a tuturor problemelor. Eu nu am încredere în modul de gestionare a problemelor de la nivel central și cred că primarul de Timișoara, de Brașov sau Constanța ar spune același lucru. Autonomia înseamnă set de atribuții pe care le rezolvăm la nivel local și nu național. Nu vreau să intru în polemica aceleiași autonomii la Caracal ca la Sfântu-Gheorghe, dacă și cei din Caracal vor ce vrem noi. Dar nu văd de ce limba maghiară ar fi oficială în Caracal, pe când în Sfântu-Gheorghe e clar de ce ar trebui să fie, căci oricum de facto este, ci doar de iure nu este. E doar o chestiune de timp autonomia... 20 de ani sunt foarte puțini în pașii istoriei, sunt fracțiuni de secundă. Autonomie vom avea, din punct de vedere al istoriei nu e atât de mult, ci doar din punct de vedere al oamenilor de aici, 5 ani sau 25 de ani chiar contează.

 

-       Românii nu trebuie să fie, deci, speriați de autonomie?

-       Nu, nu trebuie... la fel cum nu trebuie să se sperie nici de Legea Minorităților. De autonomie culturală nu au nevoie maghiarii din Secuime, ci românii de aici. Autonomia culturală e importantă pentru comunitatea românească - o majoritate nu va putea lua decizii, doar pentru că e majoritate, în chestiuni care țin de cultura minorității. Am și aplicat principiul acesta, când am cerut propunerea comunității românești pentru directoratul Teatrului Andrei Mureșanu - asta înseamnă autonomie culturală.

 

-       Cum v-ați autocaracteriza și ce regrete aveți?

-       Cred că sunt un om deschis, foarte critic cu mine și totuși foarte norocos, deoarece am avut șansa de a face studiile pe care mi le-am dorit, ceea ce mi-a dat siguranță și mi-a croit drumul spre succes. Ca om, cred că am și o mare empatie, ceea ce mă face comunicativ și mereu dispus discuțiilor care duc invariabil la soluții... Pe de altă parte, aș spune că trăiesc o viață prea activă pentru a avea timp de regrete... Nu am când să analizez, când să simt regretele... Un regret real este doar acela că, muncind atât de mult, nu am timp destul pentru familie. Bunica mea are 88 de ani, evident că la vârsta asta fiecare minut și fiecare zi contează altfel, iar eu îmi petrec 12-14 ore muncind, în loc să stau alături de ea.