ULTIMA ORĂ 7 noiembrie 2011

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, reţinuţi pentru 24 de ore în dosarul Petrom Service

de Covasna Media | 362 vizualizări

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi sindicalistul Liviu Luca au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni, de procurorii care vor cere arestarea lor preventivă pentru delapidarea Petrom Service SA şi spălare de bani, prejudiciul adus companiei fiind de peste 83 de milioane de euro.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 7.11.2011, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu şi Luca Liviu, în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare (în dauna PETROM SERVICE S.A.) şi spălare a banilor.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

De asemenea, probatoriul administrat până în prezent, a relevat faptul că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Din ansamblul probelor administrate până în prezent a mai rezultat faptul că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii PETROM SERVICE S.A., a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.

În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul S.C. Petromservice S.A., prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau al unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special S.C. Realitatea Media S.A. (14.200.000 euro), S.C. Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro) şi S.C. GM Invest S.A. (1.300.000 euro).

În această cauză, cercetările sunt în derulare şi în prezent procurorii procedează la audieri de persoane.

(www.rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.