ULTIMA ORĂ 5 august 2017

Sepsi OSK victorioasă în faţa campioanei

de Observatorul de Covasna | 1566 vizualizări

Disputată pe o căldură sufocantă, 33 de grade Celsius, partida din etapa a patra a Ligii I la fotbal, dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și campioana en-titre, Viitorul Constanța, s-a încheiat cu victoria gazdelor 1-0.

Pe Stadionul Tineretului din Brașov, oaspeții au început mai bine și au dominat teritorial primele minute. Țucudean a introdus mingea în poartă, în minutul 21, dar din poziție de ofsaid, așa că golul a fost anulat. Cea mai mare ocazie a primei reprize a ratat-o Hadnagy, căpitanul nostru scăpând singur cu portarul Râmniceanu, pe care însă nu a reușit să îl învingă.

În partea secundă, jocul s-a echilibrat vizibil, covăsnenii punând serioase probleme la poarta campionilor. Ocazii au existat și de o parte și de cealaltă, remarcați fiind cei doi portari. În minutul 80, francezul Kevin Boli a fost eliminat după ce a primit cel de-al doilea cartonaș galben, la un fault comis undeva în vecinătatea liniei de mijloc. În pofida inferiorității numerice, constănțenii nu s-au cantonat în apărare și au rămas fideli principiilor unui fotbal deschis.

În cele patru minute de prelungiri, Hadnagy, avându-l pe Huiban la suport, a șarjat careul advers și a șutat frumos, de la 17 metri, puțin pe lângă vinclu. Această acțiune a anunțat golul victoriei, înscris de același Hadnagy, după o cursă solitară și un șut plasat, din unghi, care l-a învins pe bravul goal-keeper al oaspeților. Pasa decisivă a fost oferită de Patrick Petre.

Ca un fapt divers, comentatorul de la Radio România Actualități, cunoscutul Ilie Dobre, a surprins în direct faza în care Țucudean a marcat din ofsaid. El a rostit, în stilul său caracteristic prima silabă a unul gooooool prelung, însă s-a corectat imediat, văzând semnalizarea arbitrului asistent.

Duelul Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Viitorul Constanța a însemnat, la nivelul băncii tehnice, o confruntare între cei mai longevivi antrenori din fotbalul românesc, Valentin Suciu versus Gheorghe Hagi.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe, după două etape foarte grele pe teren propriu, își păstrează invincibilitatea și ajunge la un total de 6 puncte. Fără a știrbi cu nimic din meritele fotbaliștilor, remarcăm oboseala acumulată de constănțeni după returul cu Apoel Nicosia, din Liga Campionilor, pierdut în prelungiri cu 4-0. Oaspeții au menajat câțiva titulari, dar aceasta este strict problema lor, iar noi ne bucurăm foarte mult de un succes istoric al fotbalului și al sportului covăsnean.

Cristian Frisk

 

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.