ULTIMA ORĂ 23 martie 2011

A murit Elizabeth Taylor

de Covasna Media | 306 vizualizări

Actriţa americană Elizabeth Taylor a încetat din viaţă. Potrivit postului NBC, actriţa a murit în urma unui infarct. Vedeta avea 79 de ani.

Actriţa Liz Taylor a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani din cauza unui infarct. Taylor fusese internată în urmă cu şase săptămâni din cauza unei insuficienţe cardiace. Deşi suferise mai multe complicaţii, starea ei de sănătate se stabilizase şi spera să fie externată curând, informează MEDIAFAX.

Elizabeth Taylor era bolnavă de foarte mulţi ani, iar în octombrie 2009 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pe cord. Actriţa a fost diagnosticată cu insuficienţă cardiacă congestivă în urmă cu aproape şase ani.

Elizabeth Taylor îşi petrecea majoritatea timpului într-un scaun cu rotile, după ce în ultimii 25 de ani a fost internată de mai mult de o sută de ori în spital, având o intervenţie chirurgicală la şold şi două intervenţii foarte riscante la spate. Totodată, ea a căzut de pe cal în timpul unor filmări, a suferit de pneumonie şi cancer de piele, a fost supusă unei traheotomii, a fost dependentă de alcool şi analgezice, a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale la plămâni, creier, şold şi inimă. În 1997, actriţa a suferit un atac cerebral în urma unei operaţii de extirpare a unei tumori pe creier şi a fost chiar în moarte clinică.

"Mama mea a fost o femeie extraordinară, care a trăit viaţa din plin, cu multă pasiune, umor şi dragoste. Deşi pierderea ei este devastatoare pentru cei care o iubeau, vom fi mereu inspiraţi de contribuţia eternă pe care a adus-o acestei lumi. Remarcabila ei interpretare din filme, succesul ei ca femeie de afaceri şi lupta ei curajoasă şi de neoprit împotriva SIDA ne face mîndri de ceea ce a realizat ea. Ştim că lumea este mai bună deoarece mama a trăit în ea. Moştenirea ei nu va fi niciodată distrusă, spiritul ei va fi mereu alături de noi şi iubirea ei va fi veşnic în inimile noastre", a declarat fiul actriţei, Michael Wilding.

O vom ţine minte pentru cei mai frumoşi ochi din istoria cinematografiei şi pentru o puzderie de capodopere pe care le-a onorat cu dezinvoltura şi talentul său actoricesc

Elizabeth Rosemond Taylor a fost un star încă de mică. Sistemul hollywoodian a consacrat-o ca pe unul dintre superstarurile anilor de aur. Institutul American de Film a inclus-o pe lista sa de femei-legendă la poziţia a 7-a.

De azi, superba Liz Taylor va locui împreună cu Katharine Hepburn, Bette Davis, Audrey Hepburn, Ingrid Bergman, Greta Garbo, Marilyn Monroe şi toate celelalte nume care au făcut din Hollywood cea mai frumoasă poveste de succes.

Vom revedea, întotdeauna cu drag, Cat On A Hot Tin Roof, Who’s Afraid of Virginia Woolf?, The Taming Of The Shrew şi, mai ales, inegalabila sa Cleopatra.

O vom ţine minte, poate, şi pentru cele 8 căsătorii comentate în fel şi chip, dar mai ales pentru relaţia tumultuoasă cu singura şi adevărata ei dragoste, Richard Burton.

La 79 de ani, pofta ei de viaţă părea de nestăvilit. Se pregătea pentru încă o căsnicie. Ce se poate spune mai mult despre ea decât că a trăit pentru dragoste? Aşa o vom ţine minte pe Liz. Ultima legendă adevărată a ecranului magic.

Elizabeth Taylor (născută Dame Elizabeth Rosemond Taylor, la 27 februarie 1932, Londra) este o actriţă americană de film. Este considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori şi a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră, informează Wikipedia.

Născută la Londra, în familia unor rezidenţi americani, Liz Taylor şi-a făcut debutul în cinematografie încă de tânără, la nouă ani, în "There's One Born Every Minute". A avut parte de-o viaţă tumultoasă presarată cu numeroase căsnicii. În 1943 a apărut în filmul "Lassie come home". Şapte ani mai târziu, pelicula "Tatăl miresei", în care apărea alături de Spencer Tracy avea să intre în box office.

În 1963 făcea un rol memorabil în "Cleopatra" alături de cel care avea să-i devină mai târziu soţ, Richard Burton. În anii 2000 a fost una din cele mai puternice apărătoare ale lui Michael Jackson în scandalul sexual în care acesta a fost implicat legat de molestarea unor copii.

Are opt căsnicii la activ - cu Burton s-a căsătorit de două ori - şi patru copii. În 1980 a fost internată pentru alcoolism.

(www.realitatea.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.