TURISM 15 martie 2018

Reprezentanţii CJ: Obiectivul nostru este să intrăm în circuitul turistic naţional

de Covasna Media | 433 vizualizări

La Târgul Internațional de Turism de la Berlin (ITB Berlin) ce s-a desfăşurat în perioada 7–11 martie a.c., Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna a promovat judeţul Covasna. La cel mai mare si important târg de turism internaţional din lume au participat 10.000 de expozanţi reprezentând 180 de ţări de pe 5 continente şi un număr de 160.000 de vizitatori.

O lume mare, la o scară mică – aceasta a fost impresia vizitatorului care a participat la târgul care a fost realizat pe o suprafaţă de 160.000 de metri pătrați. Primele trei zile ale evenimentului au fost dedicate consolidării liniei profesionale, iar în ultimele două zile bursa de turism a fost deschisă şi persoanelor dornice de a călători.

La invitaţia Ministerului Turismului, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna a primit vizitatorii interesaţi la standul României, alături de agenţiile naţionale de turism care, de altfel, au oferit pachete turistice pentru mai multe zile, mai multe variante de circuite turistice, incluzând marile oraşe (de ex. Sibiu, Braşov) sau chiar Delta Dunării. Experienţa arată că turiştii străini care vizitează ţara ajung la diferite destinaţii prin circuite turistice, de aceea, reprezentanţii Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna au făcut eforturi pentru includerea în circuitul turistic naţional a Ţinutului Secuiesc şi a judeţului Covasna şi pentru ca aceste locuri să figureze ca loc de oprire în cadrul acestor circuite.

Prezentându-şi experienţele, Jánó Szabolcs, directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, a spus: „La nivel mondial, judeţul Covasna este doar o picătură foarte mică într-un ocean, dar este un loc unic în ceea ce priveşte mofetele şi izvoarele tămăduitoare. Toate acestea nu sunt cunoscute de marele public străin, noi trebuie să profităm de această ocazie unică și trebuie să construim pornind de la aceste aspecte. Am încercat să ţintim spre un segment al turiştilor care nu este adeptul turismului de masă, care nu sunt interesaţi (doar) de destinaţiile şi atracţiile turistice de top, ci, de exemplu, de turismul în natură, de ospitalitatea nobiliară sau de turismul wellness și medical care oferă servicii de înaltă calitate.” Acesta a adăugat: „Noi nu putem concura cu insulele exotice, cu ţările cu experienţă de mai multe decenii în industria ospitalieră, însă noi vom putea valorifica comorile noastre naturale unice și experiența pe care o oferă acestea (mai multe trasee didactice, de trekking). Putem să ne bazăm pe creaţiile unor meşteri populari care sunt pe cale de dispariţie în lumea occidentală şi ale căror meşteşuguri pot fi transmise mai departe generaţiilor viitoare. De aceste creaţii sunt interesate locuitorii marilor oraşe care, în loc de aglomeraţia urbană care devine din ce în ce mai mult un pericol, sunt din ce în ce mai mult în căutarea unor locuri autentice şi naturale. Am avut parte şi de o surpriză plăcută, standul nostru fiind vizitat de persoane care au fost deja în judeţul nostru şi şi-ar dori să se reîntoarcă, dar am întâlnit şi persoane care şi-au adus aminte cu drag de mocăniţa din Covasna-Comandău, o curiozitate a istoriei industriale”.

În anul 2017, un număr de 324.371 turişti din Germania au vizitat România, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, astfel, Germania aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte ţara de origine a vizitatorilor. Toate acestea sunt confirmate de faptul că  o editură de prestigiu de ghiduri turistice din Germania a oferit oportunitate de publicare pentru promovarea judeţului Covasna şi a serviciilor turistice din regiune.

Biroul de presă al Consiliul Judeţean Covasna

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.