TURISM 31 decembrie 2019

Pârtia de schi de la Valea Mare - funcţională; pârtia de la Şugaş Băi - deschisă din 2 ianuarie

de Covasna Media | 3849 vizualizări

Pârtia de schi din localitatea Valea Mare, aflată nu departe de oraşul Întorsura Buzăului, a fost deschisă la începutul acestei săptămâni, iar cea din staţiunea Covasna va funcţiona începând cu data de 2 ianuarie.


Pârtia din Valea Mare, realizată printr-o investiţie privată, are o lungime de aproape 600 de metri, este dotată cu un schilift cu 70 de locuri, instalaţie de nocturnă, iar la baza ei există un pub pentru turişti şi un centru de închiriere a echipamentelor sportive.


Pârtia va fi deschisă pe toată durata vacanţei de iarnă între orele 9,00 şi 20,00.


În staţiunea Şugaş Băi, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, există două pârtii de schi, de 250, respectiv 560 de metri lungime, însă doar cea mică va fi deschisă începând cu data de 2 ianuarie.


Tunurile de zăpadă de la Şugaş Băi au fost puse în funcţiune la începutul lunii decembrie, dar, din cauza vremii neobişnuit de călduroase pentru această perioadă a anului, nu au putut face faţă.


În staţiunea Covasna există o pârtie cu două tronsoane, unul în lungime de 400 metri, cu un grad de dificultate uşor, şi unul de 1.000 de metri lungime, cu un grad de dificultate mediu, dar aici nu se poate, deocamdată, schia, deşi tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.