TURISM 10 februarie 2020

Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, vizitat anul trecut de aproape 10.000 de persoane

de Daniela Luca | 2811 vizualizări

Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe a atras în 2019 aproape 10.000 de vizitatori, printre aceștia numărându-se foarte mulți copii. Tot anul trecut, colecția instituției s-a mărit cu 53 de trofee. În 2020, printre planurile  Asociaţiei Vadon, care administrează Muzeul Cinegetic, se numără achiziționarea și punerea în funcțiune a unui trenuleț turistic. Acesta va face legătura între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi. 

Din cele aproape 10.000 de persoane care au trecut pragul Muzeului Cinegetic din Sfântu Gheorghe, peste 7.700 au cumpărat bilete de intrare pentru vizitarea Colecției Publice Cinegetice a Ținutului Secuiesc. Totodată, peste 900 de persoane au vizitat gratuit expoziția în cadrul diferitor programe sau evenimente, iar alte peste 200 de persoane au putut vedea obiectele expuse în cadrul unor delegații oficiale. 

Peste 680 de vizitatori au fost atrași de expozițiile temporare sau de prezentările de carte, iar în Noaptea Internațională a Muzeelor peste 400 de iubitori de trofee au intrat în instituție pentru a vedea colecția bogată de trofee, de arme de vânătoare sau de documente și fotografii.

„Chiar de la începuturi numărul celor care au vizitat muzeul anual a fost în jur de 10.000, cu o fluctuație care este inevitabilă – într-un an mai puțin, într-un an mai mult. Dacă luăm în considerare faptul că ne ocupăm destul de intensiv de programe speciale pentru copii, atunci sigur că putem să spunem că în acest an numărul vizitatorilor clasici care vin să viziteze muzeul este un pic mai mic, pentru că probabil e un spațiu care nu se schimbă prea des. În schimb programele pentru copii, pedagogia de muzeu, produc acest număr de aproape 10.000 pe an, dintre care foarte mulți copii. În fond, asta ne și interesează cel mai mult ca tineretul să fie interesat de acest spațiu”, ne-a spus directorul Asociației Vadon, Demeter János. 

În 2019 colecția Muzeului Cinegetic s-a completat cu 53 de trofee. Astfel, în prezent, numărul obiectelor expuse se ridică la 596. 

Două evenimente jubiliare în 2020 

În ceea ce privește planurile pentru anul curent, pe lângă programele prestabilite, cum ar fi concursul internațional de fotografie TransNatura, vor avea loc două evenimente care marchează a zecea ediție.  

 „Anul acesta este și an jubiliar în organizarea întâlnirii vânătorilor din Ținutul Secuiesc care va ajunge la a zecea ediție. Tot anul acesta Asociația Vadon va organiza un alt eveniment jubiliar – a zecea ediție a Galopiadei Secuiești. Sigur vom avea două sau trei expoziții de fotografie de natură în cadrul muzeului și sperăm să fie și o expoziție de artă plastică în legătură cu vânătoarea”, a precizat Demeter János.

Acesta a mai adăugat că Asociația intenționează să achiziționeze împreună cu municipalitatea un trenuleț turistic. Acesta va circula în primă fază pe ruta Sfântu Gheorghe – Șugaș Băi. 

„Sper ca pe parcurs să fie interesantă și zona Benedek Mező cu posibilitatea de a călări, de a vizita natura din zonă sau eventual chiar până la Reci. Încă nu ne-am gândit foarte serios asupra acestor itinerarii, dar sigur ruta Sfântu Gheorghe - Băile Șugaș va funcționa. Sper ca în două luni să putem să cumpărăm acest trenuleț”, a mai adăugat directorul Asociației Vadon. 

Muzeul cinegetic din Sfântu Gheorghe funcționează de șapte ani într-o clădire monument istoric aflată în centrul municipiului. Aceasta a fost reabilitată cu fonduri europene de către Primărie pentru ca vizitatorii să poată vedea cele mai cunoscute trofee colectate de pe aceste meleaguri.

Foto: Babos Attila

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.