TURISM 22 mai 2018

Localnicii au donat animale pentru gopodăria castelului de la Olteni, care va fi reabilitat şi introdus în circuitul turistic

de Agerpres | 1243 vizualizări

Mai mulţi locuitori din comuna Bodoc au donat animale pentru gospodăria anexă a castelului Miko din satul Olteni, cumpărat de autorităţile locale în urmă cu câţiva ani cu scopul de a-l reabilita şi introduce în circuitul turistic.

Intenţia autorităţilor locale este ca în incinta acestui castel, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea, să amenajeze un muzeu ecvestru, spaţii de cazare, precum şi o crescătorie de cai.

Primarul comunei Bodoc, Fodor István, a declarat pentru AGERPRES, că reabilitarea castelului va dura mai mulţi ani, dar între timp s-au realizat o serie de lucrări în fostele grajduri şi a fost creată şi o mică gospodărie.

„Castelul este cumpărat împreună cu Consiliul Judeţean, 50% ei, 50% noi şi până acum am lucrat destul de mult în partea unde sunt grajdurile (...) Ne-am gândit să aducem şi animale la castel şi am dat un anunţ în sat, cine vrea să doneze purcel, găină, oaie, ce vrea omul, şi să ştiţi că au adus oamenii. Am primit vreo 15 capete de ovine, doi şoldani, ne-au adus şi doi mânji de la o herghelie, pe care i-am vândut şi am cumpărat o trăsură pentru atelaje“, a declarat Fodor Istvan.

Acesta a mai menţionat că a reuşit să aducă din Ungaria doi descendenţi ai unui armăsar foarte valoros, originar din Olteni, care, cel mai probabil, anul viitor îşi vor face debutul la campionatul naţional de atelaje ce va fi găzduit în localitate.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor a declarat pentru AGERPRES că lucrările de reabilitare a castelului vor începe doar după mutarea în alte spaţii corespunzătoare a copiilor crescuţi în Centrul de plasament aflat în incintă, menţionând că viitorul muzeu va completa oferta turistică a localităţii, care mai dispune de o bază de tratament realizată cu fonduri europene prin proiectul „Drumul apelor minerale“, precum şi de un teren competiţional la standarde internaţionale pentru atelaje cu doi şi patru cai.

„În primul şi în primul rând, cel mai important lucru este situaţia copiilor care se află în incinta castelului. Eu cred că în doi ani de zile putem să rezolvăm situaţia lor, dar, în paralel desigur, am făcut deja planurile de reabilitare a castelului (...) şi am dat certificatul de urbanism pentru reamenajarea şi restaurarea unei părţi din totalitatea ansamblului de clădiri, pentru că nu e vorba numai de castel. Castelul este cel mai valoros, desigur, e de la începutul secolului al XIX-lea, dar sunt şi alte clădiri, ca cea în care a fost înfiinţată gospodăria anexă, unde avem deja caii noştri care duc mai departe linia de sânge a cailor de la Olteni“, a declarat Tamas Sandor.

Castelul de la Olteni, construit în anul 1827 de groful Miko Miklos, a fost restituit urmaşilor acestuia în anul 2007, care l-au vândut în anul 2014 Consiliului Judeţean şi Consiliului local Bodoc cu 250.000 de euro.

Castelul, construit în stil empire, este unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori ai camerelor, care surprind scene din viaţa socială sau evocă scene din războiul napoleonian.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.