TURISM 1 august 2018

Biroul judeţean de informare turistică a avut până în prezent cinci sute de vizitatori

de Covasna Media | 350 vizualizări

Un cadou surpriză i-a fost oferit celui de-al cinci sutelea vizitator al Biroului judeţean de informare turistică care funcţionează în Sfântu Gheorghe. Bara Kádár Katalin, care este originară din judeţul Covasna şi în prezent trăieşte în localitatea Feked din Ungaria, a beneficiat de un cadou constând în cărţi.

Vizitatoarea, care a fost interesată de traseele turistice din regiune, respectiv evenimentele organizate în aceste zile, a constatat cu satisfacţie că, în ultima perioadă, atât oraşul, cât şi întregul judeţ au cunoscut o dezvoltare semnificativă. Aceasta consideră că municipiul Sfântu Gheorghe s-a schimbat foarte mult în ultimii cinci ani, iar centrul oraşului este frumos şi impresionant. În fiecare an, Bara Kádár Katalin revine pentru câteva zile în zonă şi cel mai mult îi plac drumeţiile prin păduri de pini.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Grüman Róbert, ultima jumătate de an le-a confirmat faptul că înfiinţarea în Sfântu Gheorghe a biroului de informare turistică a fost utilă şi oportună, deoarece acesta este vizitat aproape zilnic de către localnici sau străini.

„Ca şi în cazul unor noi facilităţi sau iniţiative, şi în cazul acestui birou a trebuit să treacă un anumit timp până când lumea l-a remarcat. Acesta este un proces lung, dar experienţa demonstrează că a meritat investiţia. Au venit turiști din mai multe țări, inclusiv din Olanda și Germania, care s-au interesat, în principal, de atracțiile, restaurantele și facilitățile pentru băi din zonă, cumpărând hărți şi materiale de popularizare despre județ și oraș. Din oferta de suveniruri a magazinului care funcţionează în cadrul biroului preferă să cumpere suveniruri nu doar turiştii străini, ci şi localnicii, respectiv de o mare popularitate se bucură dispozitivele noastre inovatoare, cum ar fi ochelarii VR, televizoarele şi iPa-urile, care, pe lângă  personalul biroului, vin în ajutorul celor interesaţi, datorită aplicaţiei mobile“ – a spus vicepreşedintele CJ Covasna.

Biroul judeţean de informare turistică, care a fost înfiinţat de către Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna din cadrul CJ Covasna, împreună cu Primăria Sfântu Gheorghe, stă la dispoziţia celor interesaţi din luna ianuarie a acestui an şi funcţionează cu program prelungit, de luni până sâmbătă.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.