Trei Doamne ale muzicii populare, invitate la Nedeia Mocănească din Covasna
Sava Negrean Brudașcu, Nineta Popa și Nicoleta Voica vor concerta, săptămâna viitoare, la Valea Zânelor
Sântilia – Nedeia Mocănească a Voineștenilor, celebra sărbătoare din orașul Covasna, revine în Valea Zânelor săptămâna viitoare, în 21 și 22 iulie! Stațiunea balneoclimaterică de interes național va avea, astfel, weekendul viitor oaspeți de seamă precum: Nineta Popa, Nicoleta Voica, Ansamblul Ștefan Vodă-Caprina și Sava Negrean Brudașcu.
De asemenea, mai multe formații locale sau din țară vor încânta, în cadrul aceluiași eveniment, publicul iubitor de tradiție românească. Printre aceștia se numără Corul „Voievozii Munților” din Vâlcele, Florile Zagonului, Ansamblul Oltul din Hăghig, Elena Istrate, Ansamblul Românașul Covasna, Ansamblul Junii Covăsneni, Junii Brașovului sau Ansamblul Tupilați.
„Sâmbătă 21 și duminică 22 iulie, fii ai satului, localnici, dar şi toţi cei care vor să ia parte la o frântură din tradiţiile şi obiceiurile păstorești sunt aşteptaţi la Covasna – Valea Zânelor, unde va avea loc mult iubita Nedeie Mocănească.
Pe lângă invitații de pe scenă, care îi servesc pe cei prezenți cu voie bună, cei din poiană vor fi pregătiți să îi servească pe musafiri cu bulz, pastramă și celebrele plăcinte, precum și un păhărel de țuică, toate numai bune de întreținut poveștile și de dezlegat limbile, mai ales, pentru invitați.
Îi așteptăm, cu mare drag, pe toți cei care vor să ia parte la obiceiul nostru. Venind la noi, vor avea ocazia să probeze și ospitalitatea localnicilor”, a declarat joi, pentru Observatorul de Covasna, vicepreședintele Asociației Cultural–Creștine „Justinian Teculescu” din Covasna, Flavia Elena Lungu.
Două zile de evenimente și tradiții păstorești și de nuntă
Programul de sâmbătă va începe după-masa, la ora 15:00, iar cel de duminică, de la ora 10:00, mai informează organizatorii.
„Sâmbătă, vom începe la ora 15:00 cu șezătoarea, cu făcutul de flori și continuăm până seara; încheiem cu un foc de tabără. Duminică, după slujba de la Biserică, vom ieşi cu toţii la o binecuvântare religioasă, aşa cum practicăm în fiecare an, iar apoi cei îmbrăcați în portul popular se îndreaptă, băieții călare, iar fetele în căruțe, spre Valea Zânelor. La ora 10:00, activitatea va începe în Poiana Nedeii cu cerutul miresei și celelalte obiceiuri de nuntă. În poiană putem să servim atât produse naturale, dar putem să admirăm și să cumpărăm produse de la meșterii populari aflați acolo. Vă așteptăm cu mare drag”, ne-a mai transmis Flavia Elena Lungu.
Anul trecut, invitații de onoare au fost Sofia Vicoveanca și Ovidiu Homorodean, dar și o mulțime de artiști locali. Cu un an înainte, artista Maria Dragomiroiu a bucurat mulțimea prezentă la „Sântilia – Nedeia Mocănească a Voineștenilor”, eveniment cu o tradiție de peste 500 de ani, fiind, de altfel, unul dintre mai vechi obiceiuri populare pastorale păstrate în zona Arcului Carpatic.
Organizatorii precizau, în edițiile precedente, că sărbătoarea era dedicată ciobanilor care coborau de la munte pentru câteva zile ca să-și aleagă nevestele. Conform tradiției de odinioară, pețitorul îi oferea fetei alese o păpușă de caș, iar ea, ca răspuns, îi oferea un fir de busuioc. Ritualul continua cu o horă unde se dansa Sântilia. Petrecerea se încheia abia după câteva zile. Ulterior, ciobanii se întorceau la munte, iar când reveneau în sat făceau nunta cu fata aleasă.
Sărbătoarea s-a desfășurat sub denumirea de „Sântilie“ până în anul 1974, după care a devenit „Nedeia Mocănească”. Evenimentul are loc în fiecare an în preajma sărbătorii de Sfântul Ilie.
Sărbători asemănătoare sunt organizate în mai multe localități din județ, printre care Vâlcele sau Zăbala.
Sântilia – Nedeia Mocănească a voineștenilor este organizată de Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine Covasna , „Proiect Cultural prioritar realizat cu sprijinul financiar al oraşului Covasna”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Covasna și agenți economici din zonă.
Parteneri: Casa Orășenească de Cultură Covasna, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Școala Gimnazială Avram Iancu, Crucea Roşie Filiala Judeţului Covasna, S.C. Turism Covasna, C.A.R. Solidaritatea Buhuşi, Hotel TTS, Hotel Clermont, Hotel Montana, Hotel Bradul.