Interviu cu Daniel Şanta, managing partner al Covasna Media Group

La cei 31 de ani ai săi, Daniel Șanta este cel mai tânăr managing partner al Observatorului de Covasna. S-a făcut remarcat cu ani în urmă, întâi la radio și apoi în presa scrisă, devenind rapid o voce sonoră a presei covăsnene. Tânăr și cu ambiții multe pentru un județ atât de mic, Daniel Șanta păstrează „Observatorul de Covasna” în suflet și nu renunță la acest proiect care, dincolo de orice supărări de moment, i-a adus și satisfacții pe măsură. Un proiect drag, cu atât mai mult cu cât implică oameni apropiați, momente de neînlocuit și un stil de viață diferit: căutări, izbânzi, nervi și mai ales emoții.

– Nu ești unul dintre membrii fondatori ai ziarului, dar ai fost foarte implicat în ultimii ani..

– Da, intrarea mea în acționariatul ziarului a fost mai mult de nevoie decât de voie. Practic implicarea mea s-a petrecut într-un moment în care ziarul avea nevoie de un aport de capital. Asta pentru că lumea trebuie să înțeleagă că presa, mai ales cea locală, nu e neapărat o afacere. Nu sunt puține momentele când acționarii intervin și fac infuzii de capital pentru a susține activitatea. Eu am fost implicat mai mult în partea cu radio-ul (Astra, apoi Mix Fm și apoi Loco) și la ziar am colaborat în vremurile lui de început doar ca redactor, apoi editorialist. Acționar am devenit doar în a doua jumătate de „viață” a ziarului.

– Regreți această decizie sau…

– Nu, nici vorbă. Chiar dacă e o responsabilitate în plus, chiar dacă e o bătaie de cap în plus. Chiar dacă, deși puțini înțeleg, nu e ușor să fii patron de presă în județul Covasna. Mai ales dacă vorbim de presă în limba română, mai ales când, mai de fiecare dată celelalte publicații românești de pe piață s-au întreținut prin practici neconcurențiale, prin politică de dumping, prin subvenționare etc. Noi am fost tot timpul cei care am vrut și cred că am și reușit să fim independenți, ne-am luptat cu o piață conservatoare și am trăit aproape exclusiv din publicitate. Iar faptul că astăzi suntem aici pentru mine e un motiv de mândrie. Zeci de ziare din România s-au închis, ziare cotidiene au devenit săptămânale sau au păstrat doar edițiile online. Noi suntem încă aici, avem cel mai bun tiraj pe care l-am avut vreodată, o ediție online în permanentă creștere de trafic și o pagină de facebook tot mai populară. Nu e rău, zic… :)

– Care a fost cea mai urâtă zi din viața ziarului, dar cea mai frumoasă?

– E o întrebare ciudată, sigur că au fost multe momente grele, complicate, dificile. Aș spune doar că, din punctul meu de vedere, cea mai urâtă zi a fost într-un alt fel și cea mai frumoasă. Pentru că într-un moment când cineva a încercat să distrugă acest ziar, o persoană fără scrupule pe care nu vreau s-o menționez, solidaritatea acestei echipe, relația extraordinară dintre echipă și patronat, au făcut ca noi să putem să strângem rândurile și să mergem mai departe. A fost una dintre crizele din care am avut cel mai mult de învățat și din care cred că am ieșit mult mai puternic.

– Ai avut momente în care ai zis că nu mai merită, că renunți? Ce te-a făcut să mergi mai departe?

– Oho! Și încă multe! Pentru că în încercarea noastră de a ne păstra un echilibru editorial și o decență atât raportat la politicieni, cât și la cititorii maghiari, am fost catalogați în toate felurile. Ba eram udemeriști, ba eram maghiarofili, ba eram pedeliști, ba eram slugile lui Antal, ba eram ale lui Grama. Eu sunt o fire mai emoțională și m-am obișnuit mai greu cu toți panaricii și frustrații care comentau și catalogau. Între timp, m-am adaptat și am înțeles că atunci când deranjezi, când nu ești ușor de manipulat, când nu stai preș, lumea începe să te atace. Pe de altă parte mai e partea financiară. Mai ales în ultimii ani care au fost mai grei pentru mine și din perspectiva celorlalte afaceri pe care le gestionez, nu a fost totdeauna simplu. Am avut însă niște colegi acționari deosebiți, o echipă de calitate, ne-am susținut, ne-am ajutat și iată că am ajuns unde suntem astăzi, în momentul în care ne bucurăm că am construit ceva atât de trainic și de frumos: cel mai citit şi important cotidian de limbă română din județ.

– Cât de mult te atașezi de angajați? Păstrezi legătura cu cei care au plecat de la ziar?

– Noi am fost mereu o echipă relativ mică, față de standarde, chiar dacă asta nu s-a văzut decât rareori în paginile ziarului. Ori în felul acesta ne-am cunoscut foarte bine între noi și ne-am și împrietenit. Stau destul de puțin la Sfântu Gheorghe în ultima vreme, dar îmi place să cred că angajații mă văd ca pe un om pe care se pot baza, la care pot apela oricând au nevoie, indiferent de tipul de sprijin, că e vorba de un sfat sau de altceva. Evident că mi-au rămas amintiri legate de colegii care au plecat, evident că mai țin legătura cu unii dintre ei, atât cei din ziar, cât și cei din radio. Important este însă că toți cei care au plecat au realizat ceva, au folosit ce au învățat și chiar se dezvoltă minunat ca oameni. Asta e tot ce contează.

– Tendința este aceea ca ziarele să se mute din print pe online. Cum vezi tu problema aceasta?

– Practic, parțial, asta s-a întâmplat deja. Momentan văd însă online-ul ca un spațiu de exprimare complementar, nu ca un înlocuitor. În plus s-a adăugat și social media. Astăzi aproape toată lumea stă pe Facebook mai mult decât pe internet în general. Timpul va spune cum vor evolua lucrurile. Cert e că ne vom adapta și vom merge mai departe!

– Ce planuri ai? Va exista Observatorul de Covasna și peste 10 ani?

– Observatorul de Covasna va continua să existe, indiferent de planurile mele personale. Sunt convins de asta. Nimeni nu e de neînlocuit. Am consumat energie și emoție multă în jurul acestui proiect. Acum e timpul altora să o facă, însă rămân aproape și în măsura în care timpul și distanța mi-o vor permite, implicat. Cât despre mine, variabilele sunt multe, alternativele la fel. Sper să ne reîntâlnim peste alți 10 ani și într-un interviu similar să am foarte multe de spus.