STIREA ZILEI 23 iunie 2021

REPORTAJ. Herculian, satul unde apa este sursă de viață și de teroare

de Iulia Drăghici - Taraș | 3691 vizualizări

Cum arată și cum se resimt efectele inundațiilor, la câteva zile după ce Biserica Reformată și zeci de gospodării au fost afectate de o viitură 

Micuțul sat secuiesc Herculian, care ține de comuna Bățanii Mari, este construit de-a lungul Pârâului Baraolt. „Apa este sfântă” sau „cu natura nu te pui” sunt doar câteva dintre expresiile pe care le-am auzit acolo. Erau rostite cu un amestec de resemnare și frică. Pentru că erau încă vii trăirile de duminică, după ce o ploaie puternică de mai bine de o jumătate de oră, a făcut ca pârâul, care altfel este văzut ca sursă de viață, să se reverse nervos și negru pe străzi și în gospodăriile oamenilor. Au fost afectate 25 de gospodării, curți, terenuri agricole, fâneață, straturi de legume, dar și Biserica Reformată din sat, un monument istoric de 600 de ani. 

Pereții Bisericii Reformate din Herculian, care au fost cândva albi, servesc acum drept unitate de măsură pentru a indica nivelul apelor care „au măturat satul” – expresie pe care am auzit-o des în ultimele zile. Curtea și zidurile impunătorului lăcaș de cult sunt, la fel, mărturii ale potopului care s-a abătut asupra comunității. Dar nu se compară cu ceea ce se găsește la interior: noroi, umezeală, bănci stricate de apa care a pătruns nestingherită între ziduri. Și totuși, de aici răzbate un pic de speranță, pentru că un val de solidaritate, neaoș, ca la sat, a ieșit la suprafață cu această ocazie.  

Oameni și curți 

Am fost marți acolo, să privim cu ochii noștri, și prin ei să redăm acum cititorilor, povestea și dimensiunile efectelor inundațiilor care au cuprins o parte din sat zilele trecute. I-am întâlnit pe săteni, oameni foarte deschiși. Ne-au primit în curțile lor, ne-au arătat ce blestem le-a scos din nou în cale natura. Așa l-am întâlnit, chiar în fața bisericii, unde ne-am oprit în primă fază, pe Baló Béla, care tocmai ieșea din curtea de vizavi. Ne-a fost ghid și traducător, pentru că noi nu vorbeam maghiară și mulți dintre sătenii cărora le-am călcat pragul, nu vorbeau română. Am mers împreună cu ghidul nostru de ocazie pe străduțe, peste poduri, pe lângă malurile încă învolburate ale Pârâului Baraolt și în mai multe curți. 

Domnul Béla ne-a arătat în primul rând curtea lui și ne-a spus, descumpănit, că a scos 20 de remorci de nămol și încă mai are de scos. Un câine roșcat, mititel, de nici două luni, cu lăbuțele albe ca laptele, în contrast cu nămolul de pe jos, a fost salvat în ultima clipă din calea apelor de fiica lui. El era la muncă, la Biborțeni, dar când l-a sunat familia că dezastrul este iminent, a pornit spre casă. A întâlnit un echipaj de poliție la intrarea în sat, care i-a spus că dacă înaintează, o face pe propria răspundere. Și când a ajuns acasă, mare lucru nu a mai avut ce să facă, decât să mai ferească una, alta din calea furibundă a apelor, care i-au mutat poarta și gardurile, i-au stricat straturile cu ceapă și căpșuni și au pus în pericol animalele din curte și din grajd. „Sunt de 54 de ani aici și asta e a treia oară (n.red. de când sunt inundații). A fost și anul trecut și acum doi ani”, ne-a spus Baló Béla. 

Ne-a arătat și de unde a venit apa, din deal, și cum s-a revărsat în curtea lui și după ce ne-a spus că nu este prima dată, a precizat că el crede că nu va fi nici ultima, din cauza canalizării prea mici, construite recent. Asta în timp ce familia lui, printre care și fiica, ginerele și soția, ne arătau filmulețe și fotografii pe telefon cu momentele dezastrului. 

Printre altele, el ne-a mai precizat că un vecin care are buldoexcavator i-a ajutat să scoată mare parte din noroi din curte, dar, culmea, ieri a făcut o pană. 700 de lei a plătit pentru schimbarea roții.

În acest timp, bărbatul și-a luat foarte în serios rolul de ghid, vorbitor de limbă română, învățată la București, în armată, și ne-a dus la mai multe locuințe afectate de inundații. „Haideți și aici, și dincolo”, ne spuneau oamenii care ne vedeau străini și curioși. Unii chiar ne-au confundat cu cei de la comisia de evaluare a pagubelor, însă am spus, de fiecare dată că „noi suntem de la ziar”. La o casă, unde locuiesc opt persoane, subsolul, unde era bucătăria a fost inundat mai bine de jumătate de metru. Au pierdut frigiderul, aragazul și câte și mai câte. Mesele și scaunele stăteau în curte la soare. O sobă mică încălzea o oală mare de inox, iar în curte copiii își potoleau oboseala și căldura cu câte o înghețată, pe care tocmai o primiseră de la un frate mai mare. „Nu pot să aștept după comisie. Trăim aici opt persoane. Trebuie să punem lucrurile la loc, să cumpăr alt frigider, altă mașină de spălat”, ne-a spus proprietarul, în maghiară, cu traducere de la Baló Béla. 

La o altă locuință, o doamnă curăța de zor o încăpere mică, de noroiul care se înființase după inundații. Aici, pe patul acum stricat, a prins-o ploaia cea mare pe mama ei, de 91 de ani. Acum bătrâna privea cu ochi blânzi, așezată pe un scaun în vârful scărilor de la locuința de vizavi, spre fiica ce părea epuizată. În curte, din loc în loc erau așezate scânduri, pe care călcam ca să nu ne umplem pe papuci de noroi. O misiune, de altfel, imposibilă. 

Am intrat apoi pe o străduță adiacentă, unde am fost la casa doamnei Bence Rebecca, în vârstă de 77 de ani, îndemnați chiar de dânsa. Ne indica cu mâna și cu ochii umeziți de lacrimi și frică valurile de nămol din curte. L-am întâlnit acolo și pe fiul ei, venit din Baraolt să o ajute, respectiv alte două rude sosite din Brașov. Mare lucru, decât să scoată la aer mobila udă, covoarele și alte lucruri care pot fi recondiționate, nu puteau să facă. „Singură stă aici. Mama nu are venituri, pensie. M-a sunat plângând când a venit apa. I-am zis: „Ce să faci? Mergi la etaj și stai acolo și aștepți să treacă”. Am venit ieri și ce am putut am făcut, am cărat noroiul, am spălat. (...) Și grădina i-a stricat-o. Plângea și întreba că ea ce să facă. Ce să faci? Ajutăm și noi cum putem”, ne-a spus bărbatul. Zâmbea amar, că nu are cum să îi aline suferința mamei, speriată și rămasă și singură, după ce şi soțul i-a decedat în luna ianuarie. 

O altă gospodărie umplută de apă este cea a morarilor din sat, care se afla un pic mai sus pe aceeași stradă. Și ei erau în curte marți, când le-am trecut pragul. Au fost alertați de câinele negru, un prieten fidel care era mereu în preajmă și care, se pare, le mai alină bătrânețile. Pe masă, în curte, aveau un ziar județean, Székely Hirmondó. 

Doamnei Pető Irina, morărița, îi apăreau imediat lacrimi în ochi când își amintea de ziua de duminică. Ei au casa, pe care au moștenit-o din străbuni, chiar pe malul pârâului. Apele învolburate de ploaia de zilele trecute au mutat gardul, au inundat subsolul morii, au mutat lemne de foc, au stricat straturile cu ceapă, au lăsat la pământ fânul crescut pentru cele câteva animale pe care le mai au și i-au făcut pe oameni să retrăiască momente similare de cu ani în urmă. Cei doi sunt în vârstă de 72, respectiv 79 de ani.  

Aveam lemne aici tăiate, pentru foc. A luat tot. Am avut ceapă. A luat tot. Și pământul de pe straturi. Mai avem doar porci, că nu mai avem putere să facem nimic. Ei au scăpat, deși am crezut că s-au înecat, dar a intrat doar un pic de apă la ei”, îmi spunea doamna Irina, în timp ce pe fundal se auzea șuierul grăbit al apei, din pârâul care curgea chiar în dreapta grădinii. Un alt teren al lor, din partea cealaltă de curte, unde era iarbă de fân, care altfel era ca un colț de rai, a rămas, după retragerea apelor, ca o rană deschisă cu iarba culcată și petece de nisip ici-colo. 

Când am trecut din sat înspre ieșire, curtea bisericii se umpluse de oameni. Erau mulți străini, tot ca noi, de la presa maghiară, de la prefectură, dar și oameni de la primărie și săteni.  

Nu am mai oprit, pentru că ne luasem un angajament să vedem încă o altă casă afectată de inundații, dinspre ieșire. Bărbatul care ne-a rugat să mergem să vedem dimensiunea pierderilor suferite și de el, ne-a arătat subsolul locuinței unde stă fiica lui, cu semnele viiturii la mai bine de o jumătate de metru de la podea, soba plină de noroi și mobilă distrusă de apă. 

Nu puțini au fost cei care ne-au întrebat marți: „Oare ne ajută cineva cu ceva?”. A fost o întrebare la care răspundeau cu amar alții care auzeau discuția și spuneau că nu au primit nimic, deși inundații au fost și acum cinci ani, și acum trei ani sau doi ani, ba chiar anul trecut. 

Biserica, simbol al comunității 

Ne întoarcem cu firul povestirii spre una dintre cele mai afectate locații din sat, Biserica Reformată, care a fost reconstruită în 1776. Inițial a fost biserică catolică și apoi s-a transformat în reformată. 

Nici nu am putut să venim imediat să vedem pagubele, pentru că apa a fost foarte mare. Numai când un pic s-a retras am intrat și am văzut dezastrul. Acum trebuie să vină comisia de la Cultură și Patrimoniu, că este monument de categoria A ”, ne-a spus tânărul preot reformat, Moisa Arnold, pe care l-am întâlnit marți în curtea bisericii. 

Impresionantă pentru cei din afară (dar un fapt văzut ca normal de cei din sat) a fost solidaritatea care s-a strâns în jurul acestei biserici. 

Foarte mulți și-au lăsat pivnițele, care la fel, erau pline de apă și au venit și au ajutat aici. Niște doamne mi-au spus că au 80 de ani, dar ele nu au văzut niciodată să intre așa multă apă în biserică”, ne-a spus preoteasa, Ambrus Moisa Melinda. 

Nu se știe cât va dura reabilitarea lăcașului de cult, dar între timp enoriașii vor putea participa la slujbe într-o casă de rugăciune din apropiere, care este mai mică. Speranța este că până la Crăciun, Biserica să fie din nou deschisă pentru credincioși, pentru că atunci participă peste 200 de persoane și orice alt loc ar fi prea mic. 

Primarul comunei Bățanii Mari, Simon András, ne-a spus că biserica are asigurare, de cam 100.000 de euro pentru clădirea principală și încă vreo 75.000 de euro pentru împrejurimi, dar el crede că banii nu vor fi de ajuns. Au, însă, promisiuni de la miniștri, Guvern, că autoritățile vor interveni și vor ajuta financiar. 

Totuși, există temeri că ar putea dura mai mult de finalul anului până când biserica va fi redată oamenilor, având în vedere că este un monument special și că experții sunt greu de găsit, iar costurile sunt mari. „Până se usucă pereții durează cam patru, cinci luni. Sau mai mult. Așa ni s-a spus. Se va vedea după ce scoatem lambriurile”, a spus preotul, care a venit la această parohie anul trecut în august. 

Tristă, stătea la câțiva pași mai alături și Biserica Ortodoxă. Cu ușile ferecate, întunecată, udă și tristă. De soarta ei nu se înghesuia nimeni vizibil să se intereseze. Nu mai are enoriași acolo și arată exact așa cum este: uitată. Dar chiar și așa, clădirea emana un farmec aparte, misterios. 

Case care riscă să se surpe din cauza apelor 

Un aspect îngrijorător pe care ni l-a pus în vedere primarul comunei Bățanii Mari, de care aparține satul Herculian, pe care l-am sunat după ce am revenit la Sfântu Gheorghe, este cel al caselor construite chiar pe malurile pârâului și care din cauza umezelii riscă să se surpe. 

În anumite locuri, malurile pârâului ating niște gospodării și niște imobile, pe care, cândva, strămoșii strămoșilor le-au construit prea aproape de apă. Acum în câteva locuri, apa, care e tot mai mare și mai mare, chiar spală pereții și fundația clădirilor. Ieri a fost ministrul aici, prefectul, directorul de la Apele Române. Ne-am consfătuit. Urmează ca experții să evalueze situația și în caz cel mai fericit, probabil ori de la Apele Române, ori de la Guvernul României o să fim susținuți financiar pentru remedierea problemelor”, ne-a spus Simon András. 

Edilul ne-a declarat că problemele apar în mare parte, nu doar din cauza ploilor abundente, ci și pentru că localitatea este construită de-a lungul pârâului. „Acolo era apa aproape. Acolo strămoșii noștri, care nu aveau Toyota în curte și telefon în buzunar, ci vaca în grajd și căutau apă. Așa că s-au așezat lângă sursa de apă, care este sfântă, cea mai importantă. Totuși, apa domină peste tot”, explică primarul. 

Noi am plecat cu tolba plină de povești, trăiri și emoții, dar în urma noastră a rămas un sat cu oameni care nu aveau altă soluție decât să îndure soarele arzător, să curețe, să usuce, să spele, să aerisească, să scoată noroi, peste noroi, peste noroi. Toată comunitatea mirosea, în prima căldură serioasă a anului, în afară de gunoi de grajd, ca în orice sat de gospodari, a apă și a mâl umed. Pe lângă miros și căldură, din atmosferă răzbătea și frica de o nouă viitură.  „Acum ne rugăm, să nu dea mâine, poimâine, cum a fost în alți ani, după două-trei zile, și mai și. Încălzirea nu globală, ci locală, formează niște nori care pot să dea precipitații abundente”, a spus, în concluzie, primarul. 

Sursa foto: Observatorul de Covasna și Parohia Reformată Herculian

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.