STIREA ZILEI 21 ianuarie 2019

Pompierii care sunt voluntari în toată puterea cuvântului

de Iulia Drăghici - Taraș | 3496 vizualizări

Salvatorii din Ozun și-au construit un garaj încălzit pentru autospecialele de intervenție 

Un garaj încălzit unde încap două autospeciale de intervenție a fost inaugurat sâmbătă, 19 ianuarie, la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ozun. Cu toate că investiția în sine, asigurată de Primărie, este o reușită notabilă pentru cea mai mare comună din județul Covasna, impresionant este mai ales faptul că munca brută a fost depusă nu de vreo firmă contractată, care să perceapă și costuri de execuție, ci de înșiși pompierii voluntari și de angajați ai Primăriei, care au vrut astfel să mai scutească un bănuț la bugetul local al comunei lor.

Fanfara comunei Ozun s-a reunit din nou, ca la orice eveniment important din comună, de această dată însă în curtea SVSU, unde sâmbătă s-a inaugurat noul garaj încălzit de care beneficiază acum pompierii voluntari. Zecile de persoane prezente, invitații salvatorilor și ai autorităților locale, au afișat bucurie sinceră mai degrabă decât mândrie vădită, cum, de altfel, se cam întâmplă la majoritatea evenimentelor cu tăieri de panglici. Frigul s-a topit în accentele voioase ale fanfarei și în strângerile calde de mână întâlnite „acasă” la pompierii voluntari din comuna Ozun.

La eveniment au venit și mai-marii județului, printre care prefectul Sebastian Cucu, subprefectul Necolae Radocea, precum și șefi din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna, noi – presa, dar și ozuneni care au vrut să ia parte la activitatea specială pregătită de primărie și pompierii voluntari.

Investiție mică, realizare mare

Au fost, bineînțeles, și discursuri, scurtate, însă, de frigul de ianuarie, urmate de tăierea panglicii roșii, pusă peste ușile automate, inscripționate cu „POMPIERII” pe o ușă, respectiv „TŰZOLTÓSÁG”, pe cealaltă. Porțile s-au deschis în sunetul sirenelor. În fața participanților și-au făcut apariția cele două autospeciale, roșii, strălucitoare. Curioșii care și-au făcut intrarea în noul garaj au fost întâmpinați cu căldură, și nu doar în sensul metaforic, semn că centrala își făcea treaba. Pe cuiere atârnau, așezate după nume, echipamentele pompierilor voluntari. Zumzetul mulțimii, condimentat ici-colo cu râsete colorate, aproba, așadar, lucrarea.

Vă felicit pentru această realizare. (...) Puteți fi un exemplu pentru județul nostru, pentru că nu sunt foarte multe localități care se pot mândri cu asemenea investiții în materia gestionării situațiilor de urgență”, a spus prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, în luarea sa de cuvânt de la eveniment.

Lucrarea a durat aproape o jumătate de an, a punctat și primarul Ráduly István, care a explicat de asemenea necesitatea acesteia, respectiv aceea de a avea la dispoziție și pregătite oricând de intervenție ambele autospeciale, nu doar una, ca până acum. Primarul nu a lăsat să îi scape nici amintirea din urmă cu un an, când Ozunul se lupta cu inundațiile provocate de Râul Negru, moment la care sprijinul pompierilor voluntari a fost, și atunci, de neprețuit.  

„Această lucrare nu a fost executată de către o firmă specializată, ci de pompierii voluntari, împreună cu angajații primăriei. Deci a trebuit să investim o sumă foarte mică, numai pentru materiale prime, de construcții. Este vorba de 35.000 de lei. Restul, manopera, a fost gratis”, a ținut să sublinieze primarul comunei Ozun, în discursul său de la deschiderea evenimentului.

Această lucrare s-a făcut, cum am spus, nu printr-un executant, care să ia foarte mulți bani. Noi am cumpărat numai materialele de construcții sau dotarea și orice mai trebuie pentru autospeciale, însă restul ei fac în mod voluntar. Deci pompierii sunt voluntari nu doar în situații de urgență, ci și în a face ceva, a munci efectiv, pentru comunitate”, a mai declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, Ráduly István.

De părere că investiția își găsește o mare utilitate au fost și reprezentanții ISU Covasna.

Este o activitate importantă și apreciabilă cu privire la efortul depus de către comunitatea din Ozun, reprezentată de domnul primar și Serviciul Voluntar, condus de către domnul Sipos, un om foarte devotat acestei meserii. Această investiție este cu atât mai mult de apreciat cu cât a fost realizată în regie proprie. Pentru noi este un lucru foarte important pentru că avem aici niște forțe pe care ne putem baza, ne pot sprijini pe timpul intervențiilor și de cele mai multe ori pot ajunge înaintea noastră la intervenții, pentru că sunt în localitate, în funcție de situație, bineînțeles. Astfel se scurtează timpul de răspuns și pagubele produse de situațiile de urgență, ceea ce conduce la o creștere a calității vieții cetățeanului. (...) Aceasta este o investiție mică și o realizare mare”, a spus, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, și prim-adjunctul ISU Covasna, Daniel Predicioiu.

Peste 20 de pompieri voluntari la Ozun

Mustața secuiască și obrajii roșcovani ai șefului SVSU, Sipos János, au arătat pe tot parcursul evenimentului nici mai mult, nici mai puțin decât bucurie pură. O bucurie specială, venită parcă dintr-o lume în care răutatea, egoismul și invidia nu există. De fapt, poate că acesta este secretul pompierilor voluntari. Ei vin dintr-o lume în care a fi dispus să îți sacrifici propria viață, dar și timpul și integritatea fizică, fără a fi remunerat este nu excepția, ci regula. Mai sunt câteva astfel de „lumi” în județul nostru, însă cea din Ozun tocmai ce a depășit limitele în ceea ce înseamnă altruismul.

Suntem o comună mare, de șapte sate și avem nevoie de un garaj ca să putem ajuta oamenii la intervenții. Suntem 22 de pompieri voluntari, care sunt voluntari, adică fără niciun venit. Muncim de bunăvoie ca să ajutăm oamenii. Aveam nevoie de acest garaj pentru că până acum aveam o singură mașină, într-un singur garaj și cealaltă mașină stătea afară. Acum avem două mașini pentru intervenție rapidă, dacă trebuie să mergem spre munte, pentru că avem sate care sunt mai la munte, putem să urcăm prin zăpadă, iar cealaltă pentru intervenții mai ușoare. Suntem mândri de domnul primar că ne-a ajutat și că am făcut asta”, ne-a spus șeful SVSU Ozun, Sipos János.

Tradiția strămoșească și mândria de a fi pompier  

Nu poate să fie ușor să motivezi oamenii să își sacrifice timpul și viețile pentru a fi pompieri voluntari, fără vreo altă plată, decât respectul celor din jur. La Ozun însă pare că SVSU e mai mult decât un simplu Serviciu Voluntar, cum o arată numele, ci o adevărată familie, al cărui „arbore genealogic” se întinde pe câteva sute de ani.

„E greu (n.red. să îi ții motivați pe voluntari), e foarte greu, dar oricine are nevoie, ne ajutăm unul pe celălalt și încercăm să ținem aproape. (...) Serviciul de Voluntariat există de peste 120 de ani. Pe vremea Ungariei a fost pornit cu câțiva bani, forinți măruți. După aceea, încetul cu încetul, din tată în fiu, cu toții am mers mai departe să moștenim haina aceasta tradițională de pompier”, ne-a mai mărturisit, zâmbitor, Sipos János, care ne-a explicat și cum funcționează sistemul și colaborarea cu ISU: „Noi primim apel de la ISU și de multe ori noi ajungem primii. Anul trecut am avut șapte intervenții, din care patru le-am rezolvat noi, fără ISU, numai voluntarii. Trei le-am făcut împreună cu ISU, cu care suntem în colaborare foarte bună. Ne ajutăm unii pe alții”.

Însă pericolul de la fiecare intervenție, cu care se întâlnesc deopotrivă pompierii voluntari și cei militari, nu dispare în funcție de gradele de pe umăr.

„E foarte periculos. Avem o poză dincolo cu o butelie care anul trecut a explodat și noi eram la fața locului. E foarte periculos, dar toți am făcut școală, o instrucție. În fiecare duminică din lună avem instrucție. E foarte periculos, dar totuși e ca un drog. Nu ne putem lăsa. Facem și suntem mândri că suntem pompieri”, ne-a mai spus șeful SVSU Ozun.

„Eficiența cu care ei activează în situațiile de urgență este de neprețuit. Eu când am fost în armată am fost pompier și știu ce înseamnă când oamenii care sunt într-o situație de urgență și, hai să spun, este de exemplu un incendiu, și trebuie ajutor de la cineva și ajutorul nu sosește pentru că trebuie să vină de la oraș, de la pompierii de la armată. Atunci pompierii voluntari pot să intervină pe loc și este un ajutor neprețuit. Am găsit o echipă foarte bună la pompierii voluntari și tocmai din această cauză acord tot sprijinul din partea Primăriei și Consiliul Local la fel gândește”, ne-a spus și primarul, care ne-a confirmat că și tradiția din strămoși are un rol important în coeziunea dintre pompierii voluntari. „Eu cred că încă din 1896, când a fost pentru prima dată înființat serviciul de pompieri voluntari în localitatea Ozun, de atunci a fost deja o încercare de a aduna niște oameni cu suflet mare, care vor să îi ajute pe ceilalți. Acest aspect a fost moștenit din generație în generație, pentru că cei care sunt pompierii voluntari acum au avut ca pompieri voluntari și părinții și bunicii. Cred că în această lume, cel mai bun lucru este când poți să ajuți pe cineva”, a punctat primarul Ráduly István.

 „Sunt foarte mândră de această echipă voluntară. Eu, personal, am amintiri foarte frumoase legate de activitatea lor, pentru că tatăl meu a fost un pompier foarte sufletist. În ziua de azi e mare nevoie de acest serviciu, iar cei care fac voluntariat ca pompieri sunt oameni cu suflet mare. Altfel nu se poate face. Răsplata e doar respectul oamenilor din jur și nimic mai mult, dar munca lor este de neprețuit”, ne-a declarat și viceprimarul din Ozun, Szabó Anna-Mária.

Planuri și noi investiții

Garajul este încă un pas în sprijinul pompierilor voluntari din Ozun, însă nici pe departe ultimul pentru că necesități sunt o mulțime, iar acestea nu pot fi acoperite cu bune-intenții, ci doar cu investiții în bani.

„Așteptăm de la ISU și avem promisiuni că o să ne dea o autoscară. O așteptăm pentru că noi avem multe blocuri, multe biserici, și dacă ar veni scara, atunci am fi mulțumiți, pentru că ne-ar ușura munca. Am avut incendiu și la bloc, dar nu am avut scară, am așteptat să vină din altă parte și e greu. Dar dacă vine și scara asta, suntem dotați destul de bine și suntem mulțumiți. Noi suntem mândri că suntem pompieri”, ne-a mai spus șeful SVSU Ozun, Sipos János.

În același timp, primarul a dezvăluit că o autospecială nouă, dar și un sediu cu dușuri și mașini de spălat pentru echipamentele pompierilor sunt planuri ale autorităților locale pe termen mediu și lung.

„Așteptăm să fie o deschidere de proiecte la nivelul ruralului, pentru că până acum nu am avut posibilitatea de a achiziționa autospeciale noi. La ora actuală, noi avem două autospeciale, una am moștenit-o, a fost a comunei Ozun, iar alta am primit-o de la un oraș înfrățit din Ungaria al comunei Ozun. Totuși, acestea sunt foarte vechi, dar în stare excepțională, pentru că se pot utiliza în orice situații, dar ar fi bine să avem una nouă. Din banii bugetului local nu avem cum, pentru că sunt foarte scumpe, iar până acum în cadrul AFIR-ului nu a fost o deschidere pe această măsură. Plus că, de vreo 10 ani de zile tot visăm, dar încă n-am ajuns acolo, ca fosta remisă PSI din Ozun să o renovăm, modernizăm din toate punctele de vedere. Asta înseamnă că o parte din clădirea existentă o putem folosi, iar printr-o construcție nouă  să încercăm să avem spații speciale pentru activitatea pompierilor voluntari, pentru  antrenament, pentru depozitare sau pentru dușuri și mașini de spălare a hainelor de intervenție”,  ne-a mai spus Ráduly István.

Ziua inaugurării s-a încheiat cu o masă festivă la Căminul Cultural din comună, eveniment asigurat tot prin efortul pompierilor voluntari, care, ei înșiși au solicitat sponsorizări de la firmele din Ozun.

Aceasta este o față a României. O față frumoasă, adusă la suprafață de oameni la fel de frumoși, care cred în puterea binelui și în puterea ajutorului oferit aproapelui în momentele de cumpănă, fără a aștepta, însă, ceva în schimb. Ei sunt eroii noștri. Ei sunt cei care fac lumea mai bună. Pompierilor voluntari, vă mulțumim că existați!  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.