STIREA ZILEI 4 octombrie 2018

Invitație la implicare prin artă, civism și... politică

de Covasna Media | 1183 vizualizări

Cum a fost la prima ediție ReCreAct – Note pe vorbe, cu Luiza Zan și fondatorul MagiCAMP, fostul ministru Vlad Voiculescu

Despre artă, politică și mișcare civică, separate și la un loc, s-ar putea vorbi la nesfârșit în România zilelor noastre. Însă așa cum s-a făcut la Sfântu Gheorghe, prin glasul inconfundabil al Luizei Zan, sigur nu s-a mai făcut niciunde. Prima ediție ReCreAct, unde artista a împletit cu notele de pian discuții pe teme dintre cele mai arzătoare ale societății civile, a debutat marți seara, la Tein, în prezența fondatorul MagiCAMP, Vlad Voiculescu.

Cadrul a fost unul relaxat, poate și datorită spațiului unde s-a derulat evenimentul, adică la cafeneaua din centru, Tein. Vlad Voiculescu și-a făcut intrarea zâmbitor și modest și cu toate că se afla pentru prima dată în reședința județului Covasna nu părea că nu e de-al locului. De-a stânga și de-a dreapta lui s-au așezat Mihai Pop, membru al comunității Ro100 și moderatorul discuțiilor respectiv Luiza Zan, flancată de pian și microfon. Participanții la eveniment, care aproape că au umplut localul, s-au așezat și ei în jurul meselor colorate și au urmărit, când implicați, când dinafară, discuțiile ce veneau înspre ei de pe micuța scenă din prejma bibliotecii.

Primul invitat, care a deschis seria evenimentelor unde se cântă și se vorbește despre rănile comunităților din România, a fost probabil deloc întâmplător, Vlad Voiculescu. Știam cu toții că el este fondatorul MagiCAMP, acea tabără derulată anual în curtea părinților săi, din Brănești, destinată copiilor cu afecțiuni oncologice. Dar poate mai degrabă s-a făcut mai cunoscut în opinia publică după ce a intrat în politică, devenind astfel unul dintre cei mai tineri miniștri din țară, fiind ministru, pentru 7 luni, al Sănătății în Guvernul tehnocrat.

S-a vorbit mult, mai mult decât s-a cântat și mai mult decât timpul alocat pentru eveniment, însă nimeni, în afară de câțiva copii veniți alături de părinți la eveniment, nu părea că vrea să plece acasă, deși ora era aproape spre 21. S-a comunicat, în adevăratul sens al cuvântului, despre importanța implicării civice, dar și a implicării în politica atât de detestată de majoritate, despre sănătate, sistem, cancer, durere, bucurii, schimbare, despre oamenii care deși pot să plece oricând, aleg să stea și să lupte pentru țara în care s-au născut.

Politica, ilustrată prin povestea bunicii de la țară

Tânărul economist Vlad Voiculescu, școlit la Viena și întors în țară pentru a lupta cu sistemul le-a transmis covăsnenilor și brașovenilor reuniți la evenimentul din Sfântu Gheorghe să-l întâlnească, de ce e important ca oamenii buni să se implice în comunitate și politică și a folosit ca exemplu o analogie prin care el însuși a reușit să înțeleagă cum funcționează democrația și politica.

„Mie mi-e greu să îmi înțeleg lucrurile pe care nu pot să mi le explic eu simplu, cu o realitate de la mine din sat. Bunica mea, să zicem, este poporul român. Ea are o grădină, pe care trebuie să o lucreze. Pentru că nu poate să o lucreze singură, trebuie să ia pe cineva. Atunci ia trei oameni și fiecare vine cu câte un plan. Unul spune: „eu ți-o lucrez în trei ore pentru atâția bani”. Altul vine și zice: „dacă îmi dai lopata, eu ți-o lucrez în două ore”. Al treilea îi spune: „eu ți-o lucrez în patru ore, dar o lucrez frumos”. Bunica mea îi dă celui de-al treilea „puterea”, adică lopata. El ia „puterea” și îi trage una bunicii mele cu ea peste cap și îi spune: „Tu mi-ai dat puterea. Acum fac ce vreau cu ea!”. Exact asta se întâmplă. Poporul deleagă puterea unui politician, ca să facă ce a promis. Asta e contractul social. (...) În societatea noastră, asta este una din principalele probleme și provocări din zilele noastre: dacă nu ai altfel de oameni în politică, atunci nu o să ai altfel de oameni nici în administrație și atunci se cam termină „distracția”. Pentru că așa funcționează democrația. Poporul deleagă puterea celor care vin și o cer”, a spus Vlad Voiculescu.

Discuțiile au continuat și printre „picăturile” muzicale s-au strecurat și întrebări diverse, printre care și cea despre cum pot oamenii să evalueze politicienii înainte de vot și cum pot să îi tragă la răspundere după ce sunt prinși că nu își respectă promisiunile. Dacă la ce-a de-a doua, Voiculescu a punctat că în prezent nu prea există soluții, la prima întrebare însă, acesta a subliniat că există trei criterii importante după care se alege un politician bun: „după faptele lor îi veți cunoaște”, a citat din Biblie fondatorul MagiCAMP și a enumerat totodată buna credință, competența și capacitatea de a demonstra, de a livra.  

Vlad Voiculescu despre Sfântu Gheorghe: o comunitate absolut extraordinară

A fost clar pentru toți cei prezenți că două ore nu au fost suficiente pentru discuții și muzică. Totuși, evenimentul a ajuns la un final, nu înainte însă de a concluziona cum politica și arta pot face, iată!, o echipă bună.

„Politica trebuie să devină din nou umană, pentru că este despre oameni. Despre artă știm deja ce va face. Spunea cineva foarte frumos că «arta curăță praful de pe sufletele noastre»”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Vlad Voiculescu.

Acesta ne-a spus și că a văzut la Sfântu Gheorghe o comunitate căreia îi pasă și că e important totuși ca oamenii să se implice activ.

„Am ajuns târziu, dar îmi pare o comunitate absolut extraordinară. Cu cei de la România100 de aici am vorbit și cred că ce contează pentru un om și ce face diferența într-o comunitate este gradul în care oamenilor le pasă, pe de o parte și măsura în care ei decid să se implice. Pe fețele pe care le-am văzut în sală am văzut mult interes și am văzut și câteva figuri cu sprâncenele în poziția aceea în care oamenii au de gând să facă ceva. (...) Cred că, așa cum spuneam și mai devreme, (...) cu cât mai mulți oameni o să decidă să se implice civic, să se implice în ONG-uri, în acțiuni de voluntariat, la nivelul comunității sau la nivel național, cred că oamenii și comunitățile vor deveni mai bune și vom fi mai buni împreună. Cred că asta face diferența. Cred și că mai mulți oameni trebuie să se implice politic. Democrațiile așa funcționează și puterea este delegată către politicieni. Cred că șansa noastră este ca mai mulți oameni de calitate să se implice în politică și doar așa se vor schimba lucrurile. Pariul nostru ca țară pe termen mediu trebuie să fie construirea unor instituții puternice, care să aibă oameni cu cap și cu șira spinării”, ne-a mai spus Vlad Voiculescu.  

Întrebat ce le-ar transmite covăsnenilor care refuză totuși să se implice de teama de a nu fi „murdăriți” de politica nu tocmai curată din România, acesta ne-a răspuns: „Dacă ți-e teamă de ispită și știi că nu ești destul de puternic cât să cazi în ispită, atunci da, poate că nu ar trebui să te implici în politică. Dacă însă crezi că ești un om cinstit și crezi că alături de alții poți să îți aduci puținul tău pentru a face o diferență, cred că nu există niciun motiv  pentru care să nu ne implicăm mai mulți în politică. Dacă alții vor arunca cu noroi, și vă spun din propria experiență, dacă tu știi în sufletul tău că ai făcut tot ce ținea de tine și că ești curat, lucrurile astea nu te vor afecta sufletește deloc. Cei care cred în Dumnezeu știu că Dumnezeu te întărește, iar cei care nu cred în Dumnezeu ar trebui să aibă încredere în propria rațiune și tărie de caracter”.

Luiza Zan: „În locul ăsta mic se pot întâmpla lucruri mult mai mari decât în alte locuri mari”

După ce-a cântat și a vorbit despre implicarea în societatea civilă, Luiza Zan s-a declarat pregătită pentru ediția a doua a ReCreAct, al cărui invitat va fi politologul Dan Lazea. Întâlnirea următoare este programată pentru 23 octombrie, de la ora 19:00, tot la Tein.

„Pentru prima încercare a fost foarte bine. Abia aștept următoarea ediție, pe 23 octombrie. Îmi doresc să vină și mai multă lume. Invitat va fi Dan Lazea, cunoscut în zona politicului ca fostul consilier al lui Emil Constantinescu, dar pe lângă asta, el este un politolog foarte bun, un filozof român important și care are o foarte bună experiență în organizarea de evenimente culturale. Este în spatele festivalului de film istoric de la Râșnov și suntem prieteni de mai bine de 8 ani. Vine ca invitat al meu să vorbească deschis, despre politică”, ne-a dezvăluit artista și fondatoarea ReCreAct.

În ceea ce privește ediția de debut a evenimentului și scopul din spatele organizării serii de conferințe-muzicale, Luiza Zan ne-a mai spus: „Mi-a plăcut că am văzut că au venit oameni și din Brașov, nu numai din comunitatea locală și au fost interesați de ce se întâmplă aici. Practic, scopul meu a fost să fac oamenii să înțeleagă că ceva se întâmplă, foarte important și că aici, în locul ăsta mic, se pot întâmpla lucruri mult mai mari decât în alte locuri mari. Faptul că vine un om atât de cunoscut și bun în ceea ce face și vorbește de la egal la egal cu noi, e extrem de important, pentru că numai așa putem intra în legătură directă cu chestiile astea care ne afectează, respectiv cele din sfera politicului. (...) Avem promisiuni din partea unor personalități destul de mari. Atât de mari încât s-ar putea să fie nevoie să schimbăm calendarul. Noi ne-am dori ca aceste întâlniri să fie bilunare și într-o zi de marți, ca să dăm șansa oamenilor care poate în weekend sau într-o seară de teatru, de film, de spectacol nu sunt aici să poată veni. Intrarea este liberă pentru că vrem ca lumea să înțeleagă că acest proiect este unul de implicare civică. Este un proiect în care eu depun efort, invitații depun efort, moderatorul depune efort, cei care sunt în spatele organizării depun efort, gazdele noastre la fel, deci e un proiect de implicare civică. Dacă noi facem asta, așteptăm ca și publicul să o facă”, a mai spus, pentru Observatorul de Covasna, Luiza Zan.

 Că oamenii din public s-au simțit bine a dovedit-o faptul că nu s-au grăbit deloc să plece.

„Mi s-a părut fantastic. Mi s-a umplut sufletul de speranță, de voința de a face într-adevăr ceva, de a ieși din casă, să nu trăiesc numai pentru mine, ci și pentru alții”, ne-a spus Maria Movilă, unul dintre participanții la eveniment.

ReCreAct, prima ediție, a fost fără promisiuni și fără asigurări că de mâine se va schimba lumea, ci mai degrabă cu îndemn la implicare, sub deviza: „Și ce NU faci contează, nu doar ceea ce faci”.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.