ACTUALITATE 22 noiembrie 2024

Tot ce trebuie să ştim despre procesul de votare la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

de Covasna Media | 589 vizualizări

În următoarele trei duminici au loc alegeri parlamentare și prezidențiale în România. Duminica aceasta are loc primul tur al alegerilor prezidențiale și, în scenariul puţin probabil ca vreunul dintre candidați să atingă 50%+1 din voturi, al doilea tur va avea loc peste două săptămâni, pe 8 decembrie, când primii doi candidați vor fi aleși președinte al României pentru următorii cinci ani. 

Între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, pe 1 decembrie vor avea loc alegeri parlamentare pentru alegerea deputaților și senatorilor care vor face parte din forul legislativ pentru următorii patru ani. Se vor decide astfel cei 4 deputați și 2 senatori care vor reprezenta județul Covasna în Parlamentul de la București.

În ţară, alegătorii pot vota unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:

  • în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați, pe liste permanente;

  • La prezidenţiale: în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare.

  • La parlamentare: în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare, dar doar în cadrul aceluiași județ.

AICI găsiţi lista cu delimitarea secţiilor de votare din mun. Sfântu Gheorghe.

În ţară, secţiile de vot se deschise între orele 07:00 şi 21:00. Totuşi, în cazul în care la ora 21:00 încă mai sunt oameni care aşteaptă să voteze şi nu au apucat încă să-şi exercite dreptul, există posibilitatea ca programul secţiei respective de votare să fie prelungit până la 23:59.

Românii din străinătate pot vota timp de trei zile (vineri, sâmbătă și duminică), la secțiile de votare deschise pe lângă ambasade, consulate sau institute culturale, pe liste suplimentare.

Cum se votează?

Se poate vota doar cu o carte de identitate valabilă. Persoanele își pot schimba cărțile de identitate expirate atât în ziua votării, cât şi cu o zi înainte, la Evidenţa Persoanelor din Sfântu Gheorghe (str. Dózsa György nr. 14), sâmbătă între orele 8.00 și 16.00, iar duminică între orele 7.00 și 21.00.

Alegătorii vor prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secției de votare. După scanarea actului de identitatea și validarea acestuia, se vor îndrepta spre membrii biroului electoral.

După înscrierea și semnarea pe lista electorală, alegătorii vor primi un buletin de vot. În document vor regăsi numele partidelor şi candidaților.

Alegătorii vor aplica ştampila cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul care corespunde candidatului dorit.

Buletinul va fi apoi îndoit, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secției de votare să rămână în afară. Buletinul va fi introdus în urnă, astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

În cazul în care ștampila este aplicată greșit, alegătorul poate cere un nou buletin de vot, dar numai dacă buletinul nu a fost introdus în urnă. În această situație, primul buletin de vot va fi anulat.

Votul cu urna mobilă

Pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, cetățenii care nu se pot deplasa la secțiile de votare din cauza unei afecțiuni medicale sau dizabilități pot solicita să voteze prin urna mobilă. Această opțiune este destinată alegătorilor din țară și poate fi solicitată, printre altele, de cei internați în spitale, cei cu afecțiuni grave sau invalidități, precum și de persoanele aflate în arest. Şi persoanele care sunt de serviciu în ziua alegerilor (de exemplu, polițiștii, pompierii, asistentele medicale, medicii etc.) pot solicita urna mobilă. Cererea trebuie să fie însoțită de o adeverinţă de la locul de muncă.

Pentru a solicita urna specială (mobilă), alegătorii trebuie să depună o cerere scrisă, care poate fi transmisă prin orice persoană, cu excepția celor care sunt candidați sau rude până la gradul al doilea (soț, soție, rudă, afin) ale acestora. Cererea trebuie semnată olograf (de mână, nu tipărită sau digital) de către alegător și să conțină obligatoriu următoarele informații: numele și prenumele; codul numeric personal; domiciliul alegătorului, așa cum este menționat în actul de identitate; adresa la care se solicită deplasarea echipei pentru urna mobilă; seria și numărul actului de identitate; numărul de telefon (lipsa acestuia nu duce la respingerea cererii).

IMPORTANT! Cererea poate fi depusă la secția de votare de care aparține adresa de domiciliu, în ziua dinaintea alegerilor, între orele 18:00 și 20:00. De asemenea, cererile pot fi depuse și la birourile electorale județene, până la data de 22 noiembrie 2024 (pentru primul tur al alegerilor prezidențiale), respectiv până la data de 29 noiembrie 2024 pentru alegerile parlamentare.

Pentru alegerile parlamentare, cererea de vot prin urna specială (mobilă) trebuie însoțită de copii ale documentelor care dovedesc imposibilitatea de a se deplasa, fără a fi necesară o adeverință medicală. În schimb, pentru alegerile prezidențiale, persoanele care nu se pot deplasa din cauza unei afecțiuni sau dizabilități pot alege între a anexa cererii de vot documente care atestă starea lor de sănătate sau o adeverință medicală de la medicul de familie.

De asemenea, puteți solicita o urnă mobilă telefonic la 0267 352 552 sau 0735 610 100.

Sursa: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.