ACTUALITATE 14 iulie 2021

Apa caldă pe timpul verii la Întorsura Buzăului: între pierderi, sondaje printre cetățeni și achiziționarea unei centrale noi

de David Leonard Bularca | 2325 vizualizări

În trei luni s-ar putea înregistra pierderi de 100 de mii de lei

Vara vine, de trei ani încoace, mereu cu emoții pentru întorsureni. Centrala termică a orașului creează probleme atât cetățenilor, cât și autorităților. Pentru oamenii de rând se produce un disconfort, pentru că, tocmai când este mai cald, rămân fără apă caldă, iar pentru autorități provoacă pierderi în bugetul local. Edilii Orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă și Silviu Popica, ne-au spus că se va lua o decizie privind furnizarea apei calde în ședința Consiliului Local de luna aceasta. Până atunci, directorul centralei, Sala Elemér, dă asigurări că, din punct de vedere tehnic, centrala poate funcționa, dar pierderile înregistrare ar fi totuși în jurul sumei de 100 de mii de lei. 

În prezent, Centrala de la Întorsura Buzăului este în reparații. De aproximativ o lună, dacă nu mai bine, autoritățile au oprit furnizarea agentului termic, pentru că a fost nevoie să fie schimbate anumite piese, spun Raul Urdă și Silviu Popica. Durează atât de mult pentru că, potrivit acestora, toate piesele se fac pe comandă, având în vedere că nu există furnizor. 

„Trebuie să găsim pe cineva care să ne facă pe comandă în funcție de dimensiuni atipice. O parte au fost făcute la ICCO, o parte au fost făcute la Feldioara. Le-au adunat împreună și le-au montat. Mai trebuie ceva pinioane la un reductor”, ne-a declarat Raul Urdă. 

Directorul centralei, Sala Elemér, ne-a spus marți, într-o convorbire telefonică, faptul că reparațiile sunt aproape finalizate. 

„Suntem pe ultima sută de metri cu reparațiile, partea tehnică. În două zile cred că terminăm. Din punct de vedere tehnic, s-ar putea furniza apă caldă”, ne-a spus directorul centralei termice de la Întorsura Buzăului. 

„Chiar dacă 100% dintre cetățeni vor folosi apa caldă, nu o să fie rentabil

Cu câteva luni în urmă, primarul de la Întorsura Buzăului ne spunea că, pentru a găsi cea mai bună soluție privind acest subiect, al furnizării de agent termic pe timp de vară, va realiza printre consumatori un sondaj, prin intermediul căruia să reiasă câți dintre ei își doresc apă caldă de la centrala orașului și pe timpul verii și câți au găsit între timp alte soluții, ca de exemplu boiler electric. 

„Încă nu am primit acele date, pentru că încă nu am avut centrala gata, ca să analizăm, împreună cu Consiliul Local, dacă vom furniza în continuare apă caldă și pe timpul verii sau nu. În funcție de câți (n. red. beneficiari ai serviciului) sunt să analizăm cât de mare este pierderea noastră, că pierdere tot va fi. Nu suntem dispuși să mai suportăm la nesfârșit aceste pierderi”, ne-a spus Raul Urdă, care a mai precizat că în următoarea ședință a Consiliului Local se va regăsi pe Ordinea de Zi și un punct referitor la această problemă. 

Directorul centralei, Sala Elemér, spune și el că indiferent de consumul cetățenilor, pierderi se vor înregistra oricum. 

„Chiar dacă 100% dintre cetățeni vor folosi apa caldă, nu o să fie rentabil. Vara, când furnizăm numai apă caldă, lucrăm pe pierderi tehnologice. Vreo 75-80% (n. red. dintre beneficiarii serviciului) au solicitat să furnizăm apă caldă. Este vorba de o problemă financiară. Având în vedere că noi suntem în subordinea Consiliului Local, vor apărea pierderi pe timpul verii pentru furnizarea apei calde, să vedem din ce buget vom fi subvenționați. Din punctul meu de vedere, este tehnic să funcționeze, și după aceea financiar să vedem. Din start știm că vom avea pierderi. Așa, orientativ, acum pe perioada celor trei luni: iulie, august, septembrie sau august, septembrie și începutul lui octombrie, undeva la 100.000 de lei”, ne-a spus marți Sala Elemér.

O nouă centrală care să rezolve problema pierderilor ar însemna costuri de peste 600 de mii de euro

Încă de pe vremea fostei conduceri a orașului, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) autoritățile locale au înregistrat un proiect care prevedea o centrală nouă, cu trei cazane. Fostul primar al orașului, actual consilier local, Leca Băncilă, spunea atunci că pe timpul verii s-ar putea pune în funcțiune un singur cazan, astfel încât să se limiteze pierderile. 

Totuși, între timp, actualii edili ai orașului au primit vestea că, pentru ca proiectul să meargă în etapa următoare, administrația locală ar trebui să plătească 600 de mii de euro, plus cofinanțarea. 

„Am fost la București, împreună cu domnul vice, de asta am și fost, pentru a discuta cu cei de la POIM despre acest proiect. Am fost 11 primării din țară care avem proiect pe axa asta de finanțare depuse. Au venit cu o veste tristă pentru noi, adică tot TVA-ul proiectului va fi neeligibil. Adică proiectul nostru este de cam 3 milioane de euro plus TVA, ceea ce înseamnă că 600 de mii de euro va trebui să punem noi, de la bugetul local, ca să putem continua cu acest proiect. Este o sumă cam prea mare pentru noi. Ni s-a dat sfatul de la București, împreună cu consultantul, să reanalizăm tot proiectul și să vedem dacă putem să reducem anumite cheltuieli, să fie suma mai mică de cofinanțare și să dirijăm anumite cheltuieli care sunt neeligibile în proiect, să le ducem pe partea de eligibilitate. Ca să reducem un pic astfel din cotizația noastră. Oricum noi avem și acolo o contribuție, dar pe lângă contribuția noastră la proiect mai trebuie să punem și acești 600 de mii de euro, care e o sumă cam mare pentru noi și cred că ne va bloca acest proiect”, ne-a spus primarul orașului covăsnean, Raul Urdă, care a mai dat asigurări că autoritățile locale vor reanaliza proiectul, având stabilite mai multe ședințe online cu cei de la POIM, alături de consultantul Primăriei: „Adică analizăm împreună cu consultantul, însă sincer sunt destul de sceptic referitor la organizarea acestui proiect, pentru că 600 de mii de euro pentru o primărie ca Întorsura este o sumă mare, a încheiat Raul Urdă. 

Pe de altă parte, conducerea centralei confirmă că un astfel de proiect ar reduce pierderile. 

„Da, este mai eficient energetic cu cazane de putere mai mică. Având avantajul că pe timpul verii putem funcționa numai cu un cazan, care nu are pierderile pe care le are cazanul acesta mare”, ne-a spus Sala Elemér.

Între timp, mulți întorsureni și-au cumpărat boilere, iar alții își încălzesc apa la aragaz

Pentru a afla cum privesc întorsurenii situația care se repetă pentru al treilea an la rând în orașul lor, am mers pe străzile orașului covăsnean pentru a discuta cu cei afectați direct de această problemă.

Toți oamenii cu care am intrat în contact s-au arătat interesați despre subiectul propus în dezbatere, dar ne-au spus că nu vor să le apară tot numele în ziar. Speranța printre întorsurenii cu care am vorbit, că vor avea din nou apă caldă, aproape că nu mai există. S-au arătat dezamăgiți de faptul că situația persistă de atât de mult timp. 

Oamenii ne-au confirmat că s-a realizat sondajul amintit anterior pentru a vedea câți cetățeni își mai doresc apă caldă. 

„Au făcut tabelele alea, au scris toți de pe scară și așteaptă oamenii apa caldă. De unde apă? Că dacă nu mai vine… De la 1 acum (n. red. iulie) a fost vorba că o să dea drumul. Au făcut pe fiecare scară, să vadă dacă sunt de acord să se dea drumul. Ei au făcut și sondaj scris și nu s-au ținut de cuvânt”, ne-a spus un localnic.

Totuși, cei care și-au achiziționat boiler spun că și dacă s-ar relua furnizarea apei calde de la oraș, nu vor mai dori să beneficieze de serviciile centralei. 

„Mie îmi convine să stau pe boiler. Dacă consum doi metri de apă, mai mult nu consum, că nu fac baie zi de zi. Și e 25 de lei metrul cub de apă caldă. Așa plătesc 60-70 de lei curentul și am cât vreau apă caldă”, ne-a spus Vasile.

„Eu nu renunț la boiler. Am zis de mai mult timp că nu renunț. Că de la oraș acum e apă, acum nu e apă caldă. Și la noi, la etajul patru, rar ajunge, că îmi curgea jumătate de cadă apă rece și după curgea apă caldă. Păi nu tot eu o plătesc? Am zis că e mai convenabil cu boiler. Mai bine dau banii la curent decât să aștept după ei să dea apa caldă”, ne-au spus doi oameni, aflați la vârsta a treia, care stăteau pe o bancă, în fața blocului. 

Cât despre proiectul ce prevede construirea unei noi centrale, cu trei cazane, aceștia sunt la fel de sceptici. Oftează când le spui că autoritățile au pomenit iarăși de același plan. 

„Așa ar trebui, ca vara la apă caldă să fie un cazan mic, că așa a fost înainte. Dar de ani de zile se vehiculează treaba asta…”, ne-a spus un alt localnic, Miron. 

„Când ai o pensie de 1.102 lei nu poți să îți iei și boiler, să mergi și la spital…”

Am întâlnit și o doamnă, trecută de 70 de ani, care stătea la umbră, pe o bancă. Și aceasta la rândul ei s-a arătat dezamăgită de disconfortul creat, însă nu a ezitat să sublinieze că vina nu este doar a autorităților, ci și a întorsurenilor care nu își plătesc facturile la timp.

„S-a făcut cerere să avem apă caldă, dar nu avem nici un răspuns. Suntem și puține familii în bloc. Încălzesc la aragaz, că nu am boiler, sunt singurică. Când ai o pensie de 1.102 lei nu poți să îți iei și boiler, să mergi și la spital… Acum nu știu, dar e rău fără apă caldă. Măcar dacă ar da de două ori pe săptămână sau o dată, sâmbăta. Au dreptate, lumea nu plătește la timp. Eu când iau pensia pun deoparte, dacă mai rămân, rămân. Iau tratament, merg la spital în Brașov, dar plătesc tot. Niciodată nu am rămas datoare. Tot ăia care au bani nu plătesc. Poate nu au putere sau nu știu… Nu mă pot băga în casa omului, le știe fiecare pe ale lui. Dar nedreptate este. Datoria se plătește”, ne-a spus femeia. 

„Dacă toată lumea ar fi cinstită și și-ar plăti datoriile, toate ar merge bine”, a fost concluzia dată de aceasta. 

Dacă este să vorbim la nivel general, putem spune că „greaua moștenire” preluată de noua administrație a orașului este chiar Centrala. Încă din 2004 sau mai dinainte sunt diferite probleme care aduc nemulțumiri cetățenilor și neliniște autorităților. De mult timp se vorbește și despre schimbarea acesteia, însă iată că lucrurile sunt mai complicate în practică decât pe hârtie. Iar, în tot acest timp, au de suferit cel mai mult tot cetățenii, mai ales cei vulnerabili, care nu își permit achiziționarea unui boiler. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.