ULTIMĂ ORĂ! Sepsi OSK a reziliat contractul cu antrenorul Liviu Ciobotariu
Sepsi OSK a anunțat miercuri că a reziliat contractul cu antrenorul Liviu Ciobotariu, dar și cu antrenorii secunzi.
„Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Liviu Ciobotariu. Totodată, clubul nostru a încetat, de comun acord, raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Cătălin Munteanu și Adrian Iordache.
Pe această cale dorim să le mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile clubului nostru și le urăm mult succes în continuare!”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a clubului.
Decizia vine după ce Sepsi OSK a avut o serie de rezultate nu tocmai satisfăcătoare. Cel mai recent fiind cel din etapa trecută din Superliga, când a fost învinsă de FC U Craiova.
Următoarea partidă programată pentru covăsneni este în 4 decembrie, când Sepsi o va întâlni pe Dinamo pe teren propriu.
Liviu Ciobotariu a venit la echipa din Sfântu Gheorghe în iunie a.c.