SPORT 19 aprilie 2015

Sportul pe care îl practici îţi dezvăluie personalitatea

de Mediafax | 25 vizualizări

Bicicliştii sunt stabili emoţional, persoanele cărora le place să alerge sunt extrovertite, iar cei care preferă plimbările sunt cei mai puţin materialişti, potrivit unui studiu realizat în perioada februarie - martie, în Marea Britanie, pe 2.000 de adulţi, de către British Heart Foundation şi Mindlab.

„Se ştie de mult timp că exerciţiile fizice sunt benefice nu doar pentru corp, ci şi pentru psihicul fiecărei persoane. Rezultatele acestui studiu arată că, indiferent de ce tip de persoană suntem, există exerciţii fizice potrivite pentru fiecare”, a declarat dr David Lewis, neuropsiholog şi fondator al Mindlab, potrivit CNN.

Iată care sunt trăsăturile de personalitate definitorii, în funcţie de sportul practicat:

Bicicliştii sunt relaxaţi şi calmi, stabili emoţional şi sunt cel mai puţin predispuşi la a suferi de depresie şi a fi afectaţi de stres, dar sunt materialişti.

Persoanele cărora le place să alerge sunt extrovertite, iubesc să fie în centrul atenţiei, ascultă muzi­că cu ritmuri alerte şi veselă.

Înotătorii sunt cei mai buni amanţi, se implică în acţiuni caritabile, tind să fie cei mai fericiţi şi obţin această stare destul de uşor şi sunt foarte ordonaţi.

Persoanele cărora le place să meargă foarte mult preferă să fie singure, le place propria companie, sunt empatice şi se implică în acţiuni caritabile, dar nu le place să atragă atenţia asupra lor şi sunt cele mai puţin materialiste persoane.

Practicanţii de yoga sunt foarte agreabili şi se pot pune cu uşurinţă în locul altcuiva, ceea ce le oferă un grad mare de empatie şi înţelegere a celorlalţi. Aceste persoane sunt unele dintre cele mai puţin materialiste.

Cei care merg regulat la sala de fitness sunt extrovertiţi şi stabili emoţional, fiind cel mai puţin expuşi riscului de a suferi de schimbări bruşte ale stării de spirit. Aceste persoane se indentifică drept unele dintr cele mai fericite şi uşor de mulţumit.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.