SPORT 13 ianuarie 2015

Simona Halep s-a retras din turneul de la Sydney înainte de primul meci

de Covasna Media | 471 vizualizări

Veste proastă pentru fanii tenisului din România. Simona Halep s-a retras din turneul de la Sydney, transmis de Digi Sport, înainte de a juca primul meci, acuzând un virus stomacal. Favorită nr. 1 în Australia, Halep ar fi trebuit să joace în compania Karolinei Pliskova.

Site-ul WTA scrie că Simona Halep a acuzat "o afecţiune gastrointestinală", motiv pentru care a declarat forfait cu puţin timp înainte de meci. În locul ei, Pliskova o va întâlni pe Nicole Gibbs, jucătoare din SUA eliminată în calificări de Tsvetana Pironkova, scor 3-6, 1-6.

Numărul 3 mondial, Halep va juca în schimb la Australian Open, scrie digisport.ro. Din câte se pare, Sydney nu îi poartă noroc jucătoarei din Constanţa. Anul trecut, ea a pierdut în primul tur în faţa americancei Madison Keys, scor 1-6, 4-6.

"Ne pare foarte rău că am primit vestea retragerii Simonei din turneu. Îi dorim o recuperare cât mai rapidă în vederea Grand Slam-ului de la Melbourne. O așteptăm cu brațele deschise anul viitor la Sydney", a spus directorul turneului, Alistair MacDonald.

Favorită principală în acest an la Sydney rămâne cehoaica Petra Kvitova, eliminată în semifinale la Shenzen, de Timea Bacsinszky.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.