SPORT 7 octombrie 2017

(Update) Simona Halep e noul număr 1 mondial

de Observatorul de Covasna | 2084 vizualizări

Românca a învins-o pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Beijing (6-2, 6-4) şi urcă, de luni, pe prima poziţie a clasamentului WTA.

Pe parcursul anului, Simona a mai avut trei şanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, pe care a disputat-o tot împotriva Jelenei Ostapenko.

Simona Halep: Este uimitor că sunt numărul 1 mondial

„Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko.

Simona Halep a început în forţă semifinala cu Jelena Ostapenko şi după un break la zero şi-a câştigat şi propriul serviciu. Ostapenko a spart gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar Halep a făcut imediat 3-1. Sportiva din România a avut emoţii la 3-2, în cel mai lung game al primului set, când Ostapenko a avut şansa unui break. Halep a anulat-o şi nu a mai pierdut niciun game până la finalul setului. După 38 de minute, Halep s-a impus cu 6-2.

În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cinci, când Halep a reuşit break-ul. S-a făcut însă 4-3 pentru sportiva din Letonia, după ce Halep a cedat foarte uşor două game-uri consecutive. Simona şi-a câştigat imediat serviciul şi la 4-4 a reuşit să se impună şi pe serviciul adversarei. Ultimul game nu a avut istoric, Simona Halep impunându-se, şi după o oră şi 15 minute de joc a câştigat 6-2,6-4 meciul cu Jelena Ostapenko.

Halep va evolua, duminică, în finala China Open, împotriva Petrei Kvitova din Cehia sau a Carolinei Garcia din Franţa.

Calificarea în finală este recompensată cu 636.300 de dolari şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 1,27 milioane de dolari şi 1.000 de puncte WTA. În acest moment, românca are 40 de puncte în plus faţă de fostul lider WTA, spaniola Garbine Muguruza.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.