SPORT 3 iulie 2014

Simona Halep a pierdut semifinala de la Wimbledon

de Covasna Media | 465 vizualizări

Simona Halep a pierdut joi în semifinala turneului de tenis de la Wimbledon. Totuși, a fost pentru prima dată când o jucatoare din România a ajuns atât de departe la turneul britanic. Simona Halep a avut însă în faţă o adversară care nu a cedat niciun set la Wimbledon. Eugenie Bouchard s-a impus lejer în toate cele cinci meciuri disputate până acum și tot așa s-a întâmplat și în partida cu Simona Halep. Şi românca își dominase adversarele de la Wimbledon până la această semifinală. O singură dată a avut nevoie de set decisiv pentru a închide meciul. O accidentare la gleznă încă din primele momente ale partidei i-a creat Simonei probleme în plus în meciul cu Bouchard. A fost 7-6, 6-2 pentru canadianca de 20 de ani, locul 13 WTA.

Halep a început mai bine ca în partida precedentă, cu Sabine Liscki, şi a reuşit break-ul în ghemul al treilea al meciului, dar canadianca a replicat imediat şi a câştigat şi ea pe serviciul româncei.

La mingea de rebreak a adversarei, Halep a făcut o entorsă, după ce a alunecat şi piciorul stâng i s-a blocat în teren. Ea a fost nevoită să ceară time out medical, pentru a i se aplica un bandaj la încheietura gleznei, apoi a revenit pe teren.

Afectată de dureri, jucătoarea din Constanţa a încercat să scurteze durata schimburilor de mingi. În replică, Bouchard a ales să o plimbe pe româncă pe toată lăţimea terenului. Halep a rezistat ritmului, ajutată fiind şi de lipsa de precizie a loviturilor adversarei (15 greşeli în set). Uşor, uşor, rigiditatea în mişcare a jucătoarei române a scăzut.

Cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul, astfel că s-a ajuns în tie-break. La scorul de 3-2 pentru Halep, unei spectatoare din tribune i s-a făcut rău şi arbitrul Kader Mouni a oprit meciul şi cerut asistenţa organziatorilor. Partida a fost reluată după câteva minute.

Halep a condus cu 4-2, Bouchard a întors scorul la 6-4 în favoarea ei şi apoi a închis setul cu 7-5 în tie-break, după 60 de minute.

Şi setul al doilea a început cu două ghemuri în care ambele sportive şi-au câştigat serviciul. Însă jocul canadiencei a crescut în precizie, astfel că ea a obţinut break-ul la 1-1, apoi a dus scorul la 3-1. Ezitantă la serviciu în continuare, Simona Halep a cedat încă un break, iar Bouchard a ajuns la scorul de 5-1. Jucătoarea născută la Montreal a ratat trei mingi de meci pe serviciul româncei, a mai irosit încă două pe propriul serviciu, dar a fructificat-o pe a şasea, şi a câştigat setul, cu 6-2, şi meciul după o oră şi 34 de minute.

În finală, prima de Grand Slam din cariera ei, Eugenie Bouchard va juca, sâmbătă, împotriva sportivei cehe Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.

Simona Halep este prima jucătoare din România care se califică în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981.

Calificarea în semifinale este recompensată cu 440.000 de lire sterline şi 780 de puncte WTA.

În cazul în care ar fi ajuns în ultimul act pe iarba londoneză, românca ar fi ocupat de luni locul 2 WTA.

Simona Halep a reuşit în acest an să atingă sferturile de finală la Australian Open, finala la French Open şi semifinalele la Wimbledon.

Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, va avea loc în perioada 25 august - 8 septembrie, la New York.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.