SPORT 26 octombrie 2014

Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams în finala Turneului Campioanelor

de Covasna Media | 435 vizualizări

Simona Halep nu a mai reuşit să repete prestaţiile excelente de la Singapore şi a pierdut fără drept de apel finala Turneului Campioanelor disputată împotriva liderului mondial Serena Williams.

Jucătoarea din Statele Unite şi-a luat revanşa după înfrângerea categorică din faza grupelor şi s-a impus la fel clar, scor 6-3, 6-0, după doar o oră şi 10 minute de joc.

Chiar dacă a pierdut în ultimul act, Simona Halep va încheia anul pe locul 3 WTA, cea mai bună poziţie ocupată de o jucătoare din România la finalul unui sezon.

Românca rămâne cu satisfacţia de a fi jucat finala Turneului Campioanelor la chiar prima participare, după ce a câştigat o grupă din care au mai făcut parte Genie Bouchard, Ana Ivanovic şi Serena Williams.

Halep a început excelent ultimul act, reuşind un break în debutul primului set, la scorul de 1-1, însă, din acel moment, ceva s-a rupt în jocul său.

Serena Williams nu a mai comis la fel de multe greşeli ca în meciul din faza grupelor şi, extrem de ofensivă, a preluat controlul jocului.

Un aparent echilibru s-a menţinut până la finaul primului set, pe care americanca l-a câştigat după 45 de minute, însă setul secund nu a avut practic istoric.

Williams s-a impus cu 6-3, 6-0 şi a cucerit al treilea titlu consecutiv la Turneul Campioanelor, o performanţă pe care a reuşit-o ultima oară Monica Seles, la începutul anilor '90.

Recordul absolut îi aparţine Martinei Navratilova, care s-a impus de cinci ori la rând, între 1983 şi 1986.

De asemenea, este cea de-a cincea victorie obţinută de Serena Williams la Turneul Campioanelor, egalând-o astfel pe Steffi Graf.

Şi din acest punct de vedere recordul îi aparţine Martinei Navratilova, care a câştigat de opt ori turneul care încheie sezonul WTA.

Halep, locul 4 WTA, a declarat, duminică, după ce a pierdut finala Turneului Campioanelor în faţa Serenei Williams, că a trăit o săptămână minunată la Singapore şi a felicitat-o pe sportiva americană, afirmând despre ea că este „cea mai bună”.

„Mulţumesc pentru că m-aţi susţinut. A fost o săptămână minunată. Felicitări Serena! Eşti cea mai bună şi felicitări pentru că ai încheiat iar anul pe poziţia 1 în lume. A fost un vis să fiu aici. Mulţumesc echipei mele, părinţilor, prietenilor mei şi tuturor celor care m-au susţinut”, a spus Simona Halep.

Număul 1 mondial, americanca Serena Williams, a declarat că a făcut tot ce a trebuit pentru a o învinge pe Halep în finala Turneului Campioanelor.

„Ea a jucat foarte bine, eu nu am avut nimic de pierdut. Am început să joc din ce în ce mai bine şi să-mi intre loviturile. Acum patru zile am pierdut, ştiam că poate juca foarte bine. Am făcut tot ce a trebuit ca s-o înving. Sunt foarte fericită că am câştigat din nou. O felicit pe Simona, este minunat să vezi un sportiv ca ea”, a declarat Serena Williams.

Simona Halep, prima româncă ajunsă în finala Turneului Campioanelor, va primi pentru evoluţia ei la acest turneu un premiu de 971.000 de dolari şi 890 de puncte WTA. Williams va încasa 2,047 milioane de dolari şi 1.340 de puncte WTA.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.