SPORT 19 ianuarie 2023

Sezonul de motorsport pregătit de start cu 48 de mașini la Romania Historic Winter Rally

de Covasna Media | 1443 vizualizări

De 6 ani încoace, organizarea Romania Historic Winter Rally a devenit tradiție, evenimentul internațional reprezentând startul sezonului în sportul cu motor din țara noastră. Dedicat exclusiv modelelor ce odinioară au scris istorie în automobilismul sportiv, raliul din județul Covasna a adunat an de an un număr semnificativ de echipaje pe probele speciale din jurul comunei Comandău – anul acesta nefăcând excepție, lista de înscrieri numărând nu mai puțin de 48 de echipaje.

Asemenea celorlalte etape din Campionatul Național de Raliuri, și Romania Historic Winter Rally se desfășoară în condiții de maximă siguranță, cu trafic închis circulației publice și securizare la tot pasul. Deși competiția și-a câștigat renumele pentru drumurile forestiere acoperite de zăpadă și gheață, temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă au pus la încercare echipa organizatorică. Aceasta a fost nevoită să admită că ediția din acest an se va desfășura parțial pe zăpadă, respectiv parțial pe macadam.

„Din 2017 – de la prima organizare – și până la ediția precedentă nu am experimentat astfel de probleme” – a spus Simon Árpád, președintele delegat al competiției. „Totuși, se pare că iarna se lasă prea mult așteptată în 2023, ceea ce s-a răsfrânt și asupra evenimentului nostru. Spun asta deoarece, deși prin traducere raliul este unul de iarnă, acesta se caracterizează în mod normal prin suprafețe înghețate și înzăpezite – ceea ce în acest an lipsește cu desăvârșire. Totuși, interesul arătat de echipajele de peste hotare, și menționez aici în special Franța și Belgia, a făcut ca demersurile pentru acest raliu să continue, și astfel în perioada 19-22 ianuarie 2023 ne putem bucura de ediția a 7-a a competiției” – a completat acesta. De asemenea, președintele clubului organizator Aspromeca din Franța, d-l Paul Lacombe, a ținut să precizeze: „Nu mă gândeam că o zonă atât de favorabilă unui asemenea raliu se va confrunta cu situații asemănătoare acestui sezon. Din păcate, numărul echipajelor care și-au anunțat prezența la ediția din acest an a scăzut simțitor din cauza lipsei zăpezii, însă avem încredere că cei rămași pe liste vor avea o experiență memorabilă la probele din Covasna.”

În ceea ce privește programul acestei ediții, acesta nu diferă cu mult de cel de anul trecut. Singura diferență este configurația primei zile de concurs – vineri, 20 ianuarie – atunci când, în locul clasicei urcări pe proba „Chiuzul Păpăuțiului” (12,30 km) și probei dus întors pe traseul Hârboca, organizatorii au decis să fie păstrată proba în urcare dintre satul Păpăuți și comuna Comandău, urmată de o regrupare în localitatea aflată la altitudinea de 1000 de metri, respectiv coborârea pe „Chiuzul Păpăuțiului Invers”. Ora de start pentru prima specială este stabilită pentru 15:48, respectiv 17:46 pentru proba parcursă în sens invers.

Locul unde mașinile se vor „odihni” peste noapte rămâne neschimbat față de edițiile anterioare, mai exact în parcarea hotelului Bradu din orașul Covasna, respectiv în vecinătatea acesteia, în așa-numita zonă „Valea Zânelor”. Ziua secundă debutează la ora 09:03 cu prima trecere a probei „Comandău 1” (11,60 km), urmată de o nouă coborâre pe „Păpăuți 1” (12,30 km) începând cu ora 09:31, în timp ce prima buclă a zilei se va încheia cu a doua și ultima trecere pe aceeași 11,6 kilometri ai probei „Comandău 2”, începând cu ora 10:54. După o regrupare de o oră în Comandău, echipajele vor continua ziua cu a doua buclă – formată din probele „Mica Siriu 1” (19,30 km) la ora 12:42, respectiv „Korpás 1” (9,00 km) începând cu ora 13:55. După aceste două speciale, concurenții vor poposi pentru încă 45 de minute în regruparea din Comandău, ca mai apoi, la ora 15:18, să se pornească din nou pe cei 19,30 de kilometri ai probei „Mica Siriu 2”, urmată de ultima probă a zilei – „Korpás 2” (9,00 km). Duminică, cea de-a treia și ultima zi de concurs va debuta asemenea celei anterioare, cu cei 11,6 kilometri ai probei „Comandău 3” la ora 09:03, după care, fără nicio regrupare, echipajele vor parcurge în sens invers probele din ziua anterioară. Începând cu ora 09:41 se va porni pe proba „Bețașu 1” (9,00 km) – adică inversul probei „Korpás” de sâmbătă, urmând ca, după etapa de legătură de la Cireșu, echipajele să abordeze cei 19,3 kilometri ai probei „Mica Siriu Invers 1” începând cu ora 10:43. La mijlocul zilei este programată ultima regrupare, care va dura 80 de minute, suficient ca echipajele să-și tragă sufletul înaintea ultimei bucle de trei probe speciale. Probele „Bețașu 2” (9,00 km) de la ora 13:11 și „Mica Siriu Invers 2” (19,30 km) de la 13:59 vor fi urmate de o a treia și ultimă coborâre pe „Păpăuți 2” (12,30 km), prima mașină de concurs fiind programată să pornească la ora 15:01 de la startul ultimei speciale a ediției a 7-a.

Printre cele 48 de echipaje anunțate pentru startul ediției din acest an îi regăsim și pe belgienii Grégoire De Mevius și André Leyh. La a 3-a participare, învingătorii ediției precedente vor concura la bordul unui Nissan Sunny GTI-R, un model asemănător urmând a fi pilotat și de francezul Francois Thiebaut, secondat de Julia O’Brien. La bordul unui Citroën AX 4x4 îl vom avea la start și pe câștigătorul primei ediții – francezul Patrick Ferrier, care la a 6-a sa participare în Romania Historic Winter Rally va fi secondat de Laurence Ferrier. De asemenea, la a 6-a participare în ediția de iarnă a raliului istoric vor fi și alți piloți, precum Pierre Chabloz, Paul Chabloz și Alexandre Felsenhart. În total, raliul va avea la start 35 de echipaje din Franța, 7 echipaje din Belgia, cărora li se adaugă două echipaje din Germania și câte un echipaj din Turcia, Marea Britanie, Elveția și Polonia. Singurul român înscris în acest an este campionul clasei NAT11 din 2020 – Adi Iliescu, care va sta în dreapta polonezului Hejnar Jakub (Mitsubishi Lancer Evo VI). Un alt echipaj care va purta tricolorul românesc este cel format din Costel Cășuneanu și Vlad Colceriu (Škoda Fabia R5), cei doi „jucând” rolul de forlighteri.

După cum am precizat pe la începutul comunicatului, acest raliu – asemenea celorlalte din campionatul național – se desfășoară pe sectoare de drum închise circulației publice. Astfel că organizatorul informează atât spectatorii, cât și pe cei ce sunt în tranzit, de programul restricțiilor de circulație publică, cu scuzele de rigoare pentru disconfortul creat.

Joi, 19 ianuarie 2023

• 09:00-17:00 – drum vizat: DF Dârnău, de la ieșirea din Comandău spre satul Păpăuți

Vineri, 20 ianuarie 2023

• 14:30-20:30 – drum vizat: sectorul cuprins între satul Păpăuți și comuna Comandău

Sâmbătă, 21 ianuarie 2023 

• 08:00-13:00 cu deschidere temporară între orele 10:00-10:20 – drum vizat: DC14 Covasna – Comandău

• 08:30-12:00 – drum vizat: sectorul cuprins între satul Păpăuți și comuna Comandău

• 11:00-18:00 – drum vizat: sectorul cuprins între comuna Comandău și Mica Siriu

Duminică, 22 ianuarie 2023

• 08:00-11:00 – drum vizat: DC14 Covasna – Comandău

• 08:30-16:30 – drum vizat: sectorul cuprins între comuna Comandău și Mica Siriu

• 13:00-16:30 – drum vizat: sectorul cuprins între comuna Comandău și satul Păpăuți

De asemenea, pentru a evita întârzierile și pentru buna desfășurare, organizatorul evenimentului îi roagă pe cei ce își doresc să vizioneze raliul de la fața locului să se deplaseze la proba specială înainte de ora de închidere a circulației publice, respectând cu strictețe indicațiile autorităților și ale arbitrilor de traseu.

Biroul de presă,

Romania Historic Winter Rally 2023

Sursa foto: 7éme Winter Romania Historic Rally/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.