SPORT 7 decembrie 2014

Sepsi-SIC a învins din nou Timișoara

de Székely Emőke | 538 vizualizări

După ce Sepsi-SIC a eliminat-o weekendul trecut pe Tymes Timișoara din Cupa României, a reușit să o învingă din nou, de această dată în deplasare în cadrul celei de a 14-a etape a Ligii Naționale de Baschet feminin. Cele două formații au jucat la Timișoara, iar scorul partidei a fost de 43-73 (6-15, 11-18, 8-23, 18-17).

Fetele antrenate de Zoran Mikes și-au clădit un avantaj de 9 puncte încă din primul sfert și l-au mărit constant, cedând doar ultima parte a partidei, aceasta fiind câștigată de gazde la un punct, însă acest lucru nu a mai contat în deznodământul jocului.

Murphy și Harrison au fost din nou în formă și au marcat 13, respectiv 12 puncte, în timp ce pentru gazde cele mai multe puncte au fost marcate de Karakasevic, 11.

În următoarea etapă Sepsi-SIC va juca acasă cu Nova Vita Târgu Mureș, partida va avea loc sâmbătă în Sala Sporturilor „Szabó Kati”.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.