Sepsi SIC a învins campioana CSM Târgoviște cu peste 10 puncte
În prima întâlnire dintre CSM Târgoviște și Sepsi-SIC din acest sezon, desfășurată duminică la Târgoviște, fetele noastre și-au învins gazdele cu 66 la 55. Covăsnencele au înregistrat acest scor în condițiile în care, la pauză, campioanele aveau trei puncte avans.
În primul sfert, tabela de marcaj arăta 22:15 pentru Sepsi-SIC. La pauză, gazdele luaseră avânt, conducând echipa oaspete cu 37 la 34. Totuși, spre final, situația s-a răsturnat în favoarea fetelor antrenate de Zoran Mikes.
Cele mai multe puncte ale meciului le-au marcat pentru Sepsi SIC Matea Tavic (16), urmată de Shante Evans (13) și Annemarie Părău (12). Următorul meci din Liga Națională pentru Sepsi-SIC va avea loc miercuri, 21 octombrie, când fetele primesc vizita ICIM Arad, de la ora 19 în Sala Sporturilor „Szabó Kati”.