SPORT 19 mai 2010

Sala Sporturilor și-a redeschis porţile

de Covasna Media | 49 vizualizări
Sala Sporturilor din Sfântu-Gheorghe a fost ridicată la standarde internaţionale prin amplasarea unei noi suprafeţe de joc În urma lucrărilor de modernizare demarate în primăvară, Sala Sporturilor Kati Szabo din Sfântu-Gheorghe a fost ridicată la standarde internaţionale prin amplasarea unei noi suprafeţe de joc și și-a redeschis porţile pentru sportivi în prima parte a lunii mai, fiind deja folosită cu ocazia unor meciuri. Parchet special Lucrările executate din fonduri guvernamentale au presupus amenajarea unui parchet special, care permite prin caracteristicile lui tehnice omologarea sălii chiar pentru competiții de nivel internațional, întrucât corespunde tuturor standardelor oficiale.

Sala Sporturilor din Sfântu-Gheorghe a fost ridicată la standarde internaţionale prin amplasarea unei noi suprafeţe de joc

În urma lucrărilor de modernizare demarate în primăvară, Sala Sporturilor Kati Szabo din Sfântu-Gheorghe a fost ridicată la standarde internaţionale prin amplasarea unei noi suprafeţe de joc și și-a redeschis porţile pentru sportivi în prima parte a lunii mai, fiind deja folosită cu ocazia unor meciuri.

Parchet special

Lucrările executate din fonduri guvernamentale au presupus amenajarea unui parchet special, care permite prin caracteristicile lui tehnice omologarea sălii chiar pentru competiții de nivel internațional, întrucât corespunde tuturor standardelor oficiale.

„Avantajul unui astfel de parchet e faptul că are niște trăsături de elasticitate și rezistență la șocuri ieșite din comun. Calitatea materialului asigură și o rezistență mult mai îndelungată decât altele, pentru că e făcut pe niște structuri oarecum mobile, care au un balans, se mișcă, deci dacă se aplică un șoc sau o lovitură mai puternică nu le afectează pe celalalte.

De asemenea, foarte important este faptul că are niște straturi de protecție antimicrobiană și antiumezeală care nu îi permit să se degradeze”, a explicat directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Carol Şanta.

O nouă tabelă de marcaj

În afară de parchet, modernizarea Sălii Sporturilor a presupus și amplasarea unei tabele noi de marcaj, care va fi corelată cu cea veche astfel încât publicul să aibă vizibilitate, au fost puse panouri rabatabile de baschet, cu sistem electronic și tabelă, balustradă de inox, șapă înconjurătoare cu margine din cauciuc, lărgirea spațiului din fața suporterilor, ventilație și altele.

De asemenea, pentru estetizarea Sălii a fost amplasat și un perete din PVC care va fi utilizat pentru spațiu publicitar, la fel urmează a fi aplicate și o serie de trapeze din același material, unde vor fi lipite logourile sponsorilor.

În această vară, dorința conducerii Clubului este și de a zugrăvi Sala. „Reacțiile au fost extraordinare – fostul antrenor al echipei de baschet a spus că astfel de suprafață de joc nu mai există decât într-un singur loc în Ungaria, Cornel Oțelea care a venit cu CSM București cu echipa de handbal a zis că e extraordinar, toți cei care au jucat până acum au fost foarte mulțumiți”, a mai spus directorul CSM.

Valoarea investiției depășește 500.000 de lei, bani care au fost alocați de Guvern.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
N.Lehel, 23 mai 2010
Bv ca ati facut sala. Dar este inadmisibil ca intr-un oras ca Sfantu sa nu existe o echipa de fotbal de teren mare macar in liga a 3-a. Este rusine.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.