Portarul Grigoraș rămâne la FC Sepsi
Reprezentanții echipei de futsal FC Sepsi au anunțat că s-au înțeles cu portarul brașovean Andrei Grigoraș pentru încă un sezon. Astfel Grigoraș va apăra poarta FC Sepsi și în următorul sezon competițional, atât în Liga I de futsal, cât și în Cupa României.
De asemenea, rămân la echipă Cornel Țicalo, Máté József, Kisgyörgy Zsolt, iar dintre spanioli Mario Velasco își va continua cariera la FC Sepsi. Ceilalți trei spanioli și-au găsit alte oferte, însă echipa din Sfântu Gheorghe va aduce alți doi jucători iberici și poartă discuții cu încă un jucător de la Brașov.
Ca o noutate în acest sezon, pe lângă campionatul de seniori va porni și unul de U21 ani, ceea ce este o oportunitate bună pentru tinerii jucători de a putea juca. Campionatul va începe în primul weekend din luna septembrie, iar echipa va începe pregătirea în august, când va avea loc și tragerea la sorți pentru stabilirea sezonului competițional.