SPORT 15 martie 2022

Noutăți privind construirea bazinului de înot de la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1826 vizualizări

Lucrările la viitorul bazin de înot din Întorsura Buzăului se vor relua la finele lunii martie, iar speranțele sunt ca până la finele anului să fie încheiate. 

Am discutat cu constructorul și avem asigurări că la final de martie se apucă de lucru. Noi am predat terenul către CNI, CNI a predat terenul către constructor și dânsul spune că totul este în regulă și că din martie se vor apuca de lucrare. Ne-au spus că în șapte luni îl termină. Sperăm ca anul ăsta, până în toamnă, iarnă, să fie gata”, ne-a declarat primarul Raul Urdă. 

De gestionarea viitorului bazin de înot se va ocupa autoritatea locală, care, cel mai probabil, va înființa o firmă a primăriei în acest scop, a mai spus edilul. 

„Construirea bazinului de înot didactic”, așa cum este numit proiectul, este o lucrare derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI). Potrivit SEAP, costul acesteia se ridică la aproape 9 milioane de lei. 

Demersuri pentru realizarea bazinului de înot, care va fi situat în zona străzii Gheorghe Doja, au fost inițiate încă din anul 2019. Debutul lucrărilor în locația respectivă a fost anunțat la finele lunii octombrie 2021. 

Sursa foto: arhivă, octombrie 2021. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.