SPORT 24 iunie 2013

Jakab-Benke Hajnalka – sportiva de fier

de Székely Emőke | 685 vizualizări

Oradea a găzduit la sfârșitul săptămânii un concurs Ironman, competiţie ce a contat şi în Campionatul Național de Triatlon. Sportiva covăsneană Jakab-Benke Hajnalka a trecut prima linia de sosire, câștigând astfel la categoria open și la categoria ei de vârstă titlul de campioană națională.

Acesta a fost primul ei concurs Ironman, pentru care s-a pregătit intens în ultimele luni. Hajnalka a parcurs traseul (3800 m înot, 180 km ciclism, 42,2 km alergare) în 13 ore şi a terminat cursa cu un avans de o oră și jumătate față de locul secund. Într-un mesaj postat pe Facebook, Hajnalka spune că printre cei care au ajutat-o să obțină această performanță se numără și Dani Kinga, trecută în neființă în urmă cu câteva luni, care a fost prima femeie din România care a terminat o cursă Ironman.

La concurs au participat și alți doi sportivi din Sfântu Gheorghe. Astfel, Bihari Szilárd Attila a terminat cursa pe locul trei, dar a obținut titlul de campion național pentru că cei clasați pe locurile 1 și 2 au fost triatloniști din Ungaria. Cârsteanu-Dombi András a participat la cursa de half Ironman, pe care a terminat-o pe locul 25 (open).

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.