SPORT 30 martie 2014

Iubitorii sporturilor extreme au înființat o asociație

de Székely Emőke | 603 vizualizări

Parcul de la Gară destinat bicicliștilor și skaterilor va fi renovat în curând

O nouă asociație a fost înființată vineri la Sfântu Gheorghe. „O schimbare” s-a prezentat în parcul extrem de lângă lacul de la Gară, unde în jur de 25 de iubitori ai BMX-ului, rolelor și skateboardului și-au ridicat vocea pentru ca acel parc să fie renovat, iar ei să aibă locul lor unde pot exersa cascadoriile pe roți, și pot fi împreună.

„Este foarte important ca dintr-un grup de prieteni care au aceeași pasiune să creăm o asociație care să funcționeze așa cum trebuie, prin care să putem realiza ceea ce ne-am propus, și anume renovarea parcului extrem” – a declarat fondatorul asociației, Hatos Előd.

Asociatie sporturi extreme teren lac gara martie 2014 - 01

Dat fiind faptul că este vorba de o organizație nouă, care nu dispune nici de fonduri, nici de o bază de date și contacte, cei de la „O schimbare” au contactat conducerea organizației de tineret Hárit pentru ajutor. Președintele Hárit, Oltean Csongor, spune că organizația pe care o conduce este deschisă ideilor acestor tineri și îi va ajuta în scrierea de proiecte pentru ca parcul extrem să poată fi renovat.

Cei în jur de 20 de tineri s-au gândit deja și la organizarea unui prim eveniment de amploare, un concurs de BMX, la care vor participa concurenți din județele Brașov, Covasna, Harghita și Ilfov. Competiția va avea loc pe data de 3 mai.

Parcul ar fi de folos și sportivilor de performanță, campionul național de trial, Pásztor Csaba Attila, spune că dacă ar fi renovat, s-ar putea antrena aici.

„Ne-ar ajuta și pe noi, pentru că nu avem unde să ne antrenăm. De asemenea, nu ar mai exista discuții că de ce ne antrenăm pe trotuar sau în fața blocurilor, am avea propriul nostru loc. De aceea salut această inițiativă și sper să aibă succes” – ne-a declarat Pásztor Csaba Attila.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.