SPORT 25 februarie 2011

Întorsurenii se dau în vânt după sporturile de echipă

de Andreea Dabija Kelemen | 484 vizualizări
Sala nouă de sport „Valeriu Bularca” din Întorsura Buzăului - un succes total, atunci când nu o folosesc elevii, - este închiriată cu ora tuturor doritorilor. Conform administratorului Costel Iagăr, este cea mai ieftină sală din judeţ, preţul unei ore fiind de 50 de lei. „S-a votat acest preţ modic în Consiliul Local pentru ca sala să fie accesibilă tuturor, ne-am luptat şi am reuşit acest lucru”, a spus administratorul sălii.

Sala nouă de sport „Valeriu Bularca” din Întorsura Buzăului - un succes total, atunci când nu o folosesc elevii, - este închiriată cu ora tuturor doritorilor. Conform administratorului Costel Iagăr, este cea mai ieftină sală din judeţ, preţul unei ore fiind de 50 de lei. „S-a votat acest preţ modic în Consiliul Local pentru ca sala să fie accesibilă tuturor, ne-am luptat şi am reuşit acest lucru”, a spus administratorul sălii.

În cursul săptămânii, în intervalul 8:00 -15:00 sala este ocupată de elevii a două şcoli şi uneori chiar şi după orele de curs, copiii având atunci diverse campionate de baschet sau fotbal. Cel mai adesea, sala este solicitată în weekend de întorsurenii dornici de a face mişcare, fotbalul este cel mai iubit sport, apoi tenisul de câmp şi cel mai rar se joacă volei. Se fac şi contracte pentru cei care vor să închirieze săptămânal, dar cei mai mulţi preferă închirierea pe oră.

„Avem programe de formare pentru copiii mici din clasele a III-a şi a IV-a, vom face cu ei o echipă de baschet şi una de handbal. Ne bucurăm nespus de acest proiect plin de succes, un proiect care o să dea negreşit roade”, a declarat primarul Leca Băncilă.

Sala este dotată cu centrală proprie pe lemne şi totodată este racordată la centrala pe rumeguş a oraşului, astfel costurile au fost reduse simţitor.

„S-a găsit această soluţie, a racordării la centrala pe rumeguş, altfel costurile erau foarte ridicate. Aşa suntem mulţumiţi, trecem cu bine peste iarnă, temperatura în sală este menţinută la 18 grade Celsius, sunt toate condiţiile necesare la un standard ridicat. Ne bucurăm nespus şi mulţumim celor care ne-au ajutat să aducem agentul termic, am rezolvat problema într-o perioadă optimă. Sincer consider această sală de sport un succes total, pentru mine este un vis împlinit, avem aici tot ceea ce ne puteam dori pentru practicarea celor mai importante sporturi, în special pentru cele de echipă”, a declarat Costel Iagăr.

Sala „Valeriu Bularca” a fost inaugurată la sfârşitul anului trecut, are o capacitate de 150 de locuri în gradene şi este omologată pentru toate sporturile de echipă: baschet, handbal, volei, fotbal. Investiţia totală se ridică la 3 milioane de lei. Numele sălii este un tribut adus întorsureanului Valeriu Bularca, primului luptător român care a obţinut un titlul de campion mondial, în 1961 la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.