SPORT 6 mai 2009

Începe „vânătoarea de oameni”

de Covasna Media | 74 vizualizări
Clubul de paintball din Sfântu-Gheorghe recrutează „mercenari” pentru o inedită acţiune sportivă

Clubul de Paintball PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a început ieri înscrierile pentru prima şi cea mai mare „vânătoare de oameni” din ţară, Transylvanian Scenario, în care aproximativ 250 de persoane din întreaga ţară sunt aşteptate să se lupte conform unui scenariu bine stabilit şi organizat. Evenimentul va avea loc la sfârşitul lunii mai, în data de 30, într-o locaţie deocamdată secretă

Clubul de paintball din Sfântu-Gheorghe recrutează „mercenari” pentru o inedită acţiune sportivă

Clubul de Paintball PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a început ieri înscrierile pentru prima şi cea mai mare „vânătoare de oameni” din ţară, Transylvanian Scenario, în care aproximativ 250 de persoane din întreaga ţară sunt aşteptate să se lupte conform unui scenariu bine stabilit şi organizat.

Evenimentul va avea loc la sfârşitul lunii mai, în data de 30, într-o locaţie deocamdată secretă din judeţul Covasna, respectiv o clădire imensă pe 4 etaje, dezafectată, în care se vor aduna o parte dintre jucători. Ei se vor apăra de atacurile celei de-a doua tabere, care va ataca din exterior, miza fiind „apa vieţii”.

Pentru a obţine victoria, jucătorii vor putea folosi arsenalul care nu funcţionează pe metode pe bază pirotehnică, cum ar fi grenade fumigene, bilele de vopsea de la paintball şi altele.

„Este o clădire imensă şi sute de oameni vor fi înăuntru şi afară. Vor fi mercenari, prizonieri, generali, soldaţi, capcane, totul este extrem de veridic. Primii apără apa şi cei de afară atacă, de aici lupta. Vor fi arbitri, corturi, jucătorii vor avea arme şi trebuie să fie precauţi”, a spus preşedintele Clubului care organizează evenimentul, Hajnal Attila.

Secrete bine păstrate

O serie de elemente din scenariul care aduce a „Mad Max” sunt păstrate secrete până în ultima săptămână, fiind cunoscute doar de preşedintele Clubului şi de un coleg al său. Ceea ce se ştie este că scenariul va imagina inclusiv o prăbuşire de meteorit, în urma căderii căruia izvorul de apă a devenit mai scump decât aurul, de unde şi lupta, iar războiul dintre cele două tabere - Drakonii şi Rumtarii - va fi unul cât se poate de veridic.

De asemenea, la acest război vor participa şi nişte luptători „speciali“, a căror identitate este deocamdată secretă, dar ceea ce se poate spune este că au luptat mai bine de 5 ani în Legiunea Străină.

Totul a pornit de la ideea de aventură, după ce organizatorii şiau dat seama că un asemenea eveniment ar avea o mare priză la public.

„Sunt foarte mulţi care cheltuiesc pentru echipamente şi aceşti oameni vor să fie cât se poate de real şi abia aşteaptă o asemenea ocazie”, a spus Hajnal.

Reguli stricte

Având în vedere gradul de risc al războiului regizat, organizatorii au gândit reguli stricte pentru jucători, ca să evite eventuatelele accidentări sau probleme. Astfel, fiecare participant va avea o carte de jucător fără de care este eliminat, dacă scoate masca, loveşte intenţionat arbitrul sau consumă alcool este de asemenea eliminat pe loc. La fel se întâmplă şi dacă trage intenţionat în cei care menţin ordinea.

Înscrierile au început ieri şi costă 49 de lei pe persoană, plus 30 de lei închirierea echipamen tului pentru cei care nu au şi 25 de lei 500 de bile, minimum ce pot fi folosite. Evenimentul în sine se întinde pe perioada 29 - 30 - 31 mai şi include şi un gulaş secuiesc pentru jucători.

Numeroşi concurenţi din ţară au confirmat deja participarea şi unii vor sta chiar 5 zile cu cortul.

Dincolo de aventură, premiul cel mare va fi un marker de paintball în valoare de 1.000 de lei, plus alte premii constând în veste, măşti şi altele. Clubul PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a organizat în ultima vreme mai multe competiţii de paintball pentru deţinuţi, persoane cu dizabilităţi sau femei.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.