În octombrie pornește școala de instructori de fotbal
Școala Federală de Antrenori, prin Asociația Județeană de Fotbal Covasna, deschide un nou curs pentru formare Instructori de Fotbal – Licența C. Posesorii licenței C UEFA sunt instructori cu un grad superior de competenţă, dar care nu sunt asimilaţi ca antrenori calificaţi (calificarea de antrenor se obţine numai urmând cursurile de doi ani ale şcolii de antrenori sau prin absolvirea unui institut superior de educaţie fizică şi sport cu masterat în fotbal).
„Licența C este cea mai importantă, pe de o parte pentru că se adresează tuturor persoanelor interesate, se poate obține practic de oricine dorește, iar pe de altă parte este primul pas pentru obținerea altor licențe. Pentru a fi un bun antrenor trebuie să fii și un bun pedagog, un exemplu pentru copii, un exemplu pentru societatea din care faci parte. De aceea este nevoie cel puțin de diplomă de Bacalaureat pentru a deveni instructor, iar cei care nu au diplomă și într-un fel sau altul au obținut licența, aceasta li se va retrage de către FRF, iar aceste persoane vor răspunde și penal” – a declarat inițiatorul cursului și președintele Comisiei Tehnice din cadrul Asociației Județene de Fotbal Covasna, Mihail Lazăr.
Dosarele candidaților vor fi depuse la Secretariatul Asociației Județene de Fotbal Covasna sau la preşedintele Comisiei Tehnice până în data de 1 octombrie, ora 14:00. Condiții de înscriere: vârsta minimă 18 ani (băieți și fete), apt din punct de vedere medical, minim absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat. Dosarele trebuie să conțină cerere (poate fi completată electronic sau manual – cu majuscule), adeverință medicală din care să rezulte că este clinic sănătos, copie legalizată după certificatul de naștere, copie legalizată după CI, copie legalizată după actul de studii, cazier judiciar, chitanța privind plata taxei de înscriere de 50 lei, chitanța privind plata taxei de participare de 280 lei după examenul de admitere în perioada 6-10 octombrie, 4 poze tip buletin, CV (personal să includă activitatea fotbalistică), dosar plic.
Examenul de admitere constă într-o probă practică (joc la două porţi) şi o probă teoretică (scris – subiecte din regulamentul de joc şi cultură generală fotbalistică). Ambele examene se vor nota cu calificative de la 1 la 10, iar nota finală va fi obţinută prin media aritmetică a celor două note şi trebuie să fie minim 6. Nota la examenul practic NU poate fi contestată. Comisia de examinare, care răspunde de organizarea întregului curs, va fi formată din preşedintele Comisiei Tehnice Judeţene şi încă 2 membri, iar o persoană va fi din cadrul FRF.
Evaluarea finală cuprinde: examen teoretic, examen practic, interesul manifestat. Pentru mai multe informații puteți suna la numerele de telefon: Președinte Comisie Tehnică Mihail Lazăr – 0757 150 766.