Interviu cu profesoara de sport din Târgu Secuiesc, semifinalistă a concursului Ninja Warrior România

Tânăra profesoară din Târgu Secuiesc Ilka Kis, în vârstă de 26 de ani, a reușit ceea ce nicio altă femeie din România nu a putut până acum: să se califice în semifinala concursului Ninja Warrior România. A luptat cot la cot cu 50 de bărbați participanți și a reușit astfel să demonstreze încă o dată că femeile sunt sportive nemaipomenite, adversare redutabile în orice domeniu. Chiar dacă duminica ce a trecut a ieșit din concursul televizat, ea a arătat că munca neobosită și pasiunea pentru un obiectiv clar stabilit nu sunt niciodată de prisos. Participarea la concurs s-a dorit a fi o motivație pentru ea însăși, dar și pentru copiii din comunitatea în care lucrează, ne-a dezvăluit acesta, printre multe altele, în interviul care urmează, acordat ziarului Observatorul de Covasna și publicației online, CovasnaMedia.ro.

− Știm că Ninja Warrior România nu este prima ta experiență cu concursurile televizate și că ai luat parte și la Ninja Warrior Ungaria. Cum ți-a venit ideea de a participa la acest tip de emisiune televizată?

− Prietenii mei m-au forțat să particip, mai ales în Ungaria. Când am auzit că va fi și în România, m-au sunat prietenii din București și mi-au spus „hai și tu!”. Inițial le-am spus că nu mai vreau să particip, că rămân doar cu cel din Ungaria. Credeam că nu sunt în stare. Dar într-o pauză de la școală am sunat la emisiune și le-am zis că vreau să particip. M-au întrebat cu ce mă ocup, le-am zis că sunt profesoară de sport, monitor de ski și snowboard, fac crossfit. Au zis „e bine, e bine, hai!”. Am avut o preselecție în vară, în iulie, unde a trebuit să facem câteva exerciții, tracțiuni, împingeri, alergare, cam așa. Am mai făcut un interviu și apoi m-au sunat că o să fiu în emisiune.  

− Care ți s-a părut cea mai grea probă din concurs?

− Pentru că am mai participat în Ungaria, știam care o să fie probele la preselecții. Nu sunt grele, dar nici ușoare. Important e să culegi cât mai multe puncte. (...) Mai ales în semifinală mi-a fost frică. La participarea din Ungaria am căzut la aceeași probă, de balans. Știam cum e, mi-a fost frică, știam că o să cad din nou. Și da, așa s-a întâmplat. În rest, nu mi-a fost frică pentru că m-am antrenat mult.

− A fost premiul cel mare, de 100.000 de euro, un factor motivant sau ai avut alte criterii care te-au făcut să lupți cu atâta determinare?

− Nu banii m-au motivat. Eu am vrut să ajung cel puțin până în semifinală. Am avut încredere că o să ajung și mai departe, dar din păcate nu, pentru că regulile sunt prea stricte. Am vrut să motivez oamenii, mai ales pe copii, să practice sport, indiferent ce fel.

− Ai luptat cot la cot cu 50 de bărbați și ai dovedit astfel că femeile sunt adversari redutabili în orice domeniu. Pentru tine ce a însemnat acest aspect, de a fi cea mai puternică femeie din concurs?

− Norocul meu este că mereu mă antrenez doar cu băieții. Știu că ei sunt mai puternici și eu trebuie să trag mai tare să îi ajung. Niciodată nu m-am antrenat cu fete.

− În Ungaria a fost la fel? Ai fost tot singura femeie?

− Tot așa a fost, doar că acolo nu am ajuns în semifinale, cum s-a scris. Am ajuns doar în etapa a doua. Am apărut o singură dată la televizor.  

− Deci la Ninja Warrior România ai ajuns mai departe în concurs.

− Da.

− Asta înseamnă că dacă va mai fi un astfel de concurs, vei mai participa?

− Da. Abia aștept! Deja am început pregătirile pentru sezonul următor.

− Spune-ne câte ceva și despre sporturile pe care le practici.

− Când eram mică, am făcut puțină gimnastică, apoi am fost 20 de ani majoretă.

− La Târgu Secuiesc?

− Da. Mama mea e profesoară de sport și de dans și eu am crescut în sala de sport. În fiecare zi eram lângă ea, în sala de gimnastică. Apoi am mers la facultate, am terminat și după am început crossfit-ul, de trei ani. E preferatul meu. E super tare!

− Crossfit-ul e mai nou în România? Spune-ne ce presupune.  

− Da, e nou, a apărut de vreo 5 ani, dacă zic bine. Eu cred că dacă încerci, devii dependent. E foarte fain și nu e monoton deloc. (...) În prima lună când m-am înscris, mergeam de trei ori pe săptămână. După o lună, am zis că nu-mi ajunge și m-am dus în fiecare zi. După am zis că vreau să particip și la competiții și am mai pus un antrenament și am ajuns la două antrenamente pe zi. A fost cam greu. Dimineața făceam haltere și după amiază anduranță, gimnastică și așa mai departe. (...) Trebuie să fii bun la toate, și înot, și la alergare, și la gimnastică, și la tracțiuni și la ridicat greutăți.

− Am văzut că ai avut și un loc 3 național la crossfit?

− Da. În fiecare an este o competiție internațională. Înscrierea se face online, faci un filmuleț cu antrenamentul, după aceea sunt 5 antrenamente și apoi clasamentul. Asta începe cam în februarie și se termină în martie. Acum sunt a 3-a pe România. Prima e o fată din București și a doua din Timișoara.

− Ce îți mai trebuie, pe lângă faptul că ești bun la sport, ca să reușești într-un concurs ca cel de la ProTV sau la cele de crossfit?

− Ambiție. Trebuie să îți placă ceea ce faci și să faci totul cu pasiune, că altfel nu ai cum să ai rezultate.

− Spui, deci, că legătura cu sportul a început pentru tine din copilărie.

− De la doi ani.

− Cine e Ilka Kis, dincolo de a fi sportivă?

− Toată lumea mă cunoaște așa că sunt foarte sportivă. Și mereu sunt îmbrăcată în haine de antrenamente. Foarte rar mă îmbrac ca o fată adevărată. (râde) Sunt o persoană normală, deschisă, foarte activă, adică plec dimineața la 8:00 și ajung la 21:00 acasă. Mereu fac ceva. Ori antrenamente...ori...antrenamente. (râde) Așa a trecut vara.

− La Târgu Secuiesc unde te antrenezi?

− Avem amenajată o sală de crossfit. Mă duc acolo în fiecare zi. Vara am mai băgat antrenamente speciale pentru Ninja.

− Cât durează un antrenament, într-o zi obișnuită?

Cel puțin două ore.

− Cum se împacă sportul cu arta, având în vedere că tu le faci pe ambele, prin Kilka Store, magazinul tău de bijuterii?

− Când fac bijuterii acolo mă calmez, mă relaxez. Mi se pare că sunt pe o altă planetă. Chiar îmi place foarte mult, dar nu prea mai am timp să mă ocup de asta.

− Ce ți-au spus elevii tăi după Ninja Warrior România?  

− Nu mai lucrez la școală, ci la Clubul Copiilor. Au fost entuziasmați, curioși, mândri. Unii chiar au fost motivați să se antreneze mai mult. Mă întrebau când o să mai fiu la televizor. După prima emisiune m-am dus înapoi la școală să îi văd pe copii și unul a venit: „Doamna de sport, îmi dați și mie un autograf?”. A fost foarte drăguț. M-au îmbrățișat toți. Au fost foarte scumpi.

− Ești profesoară și cu siguranță și un model pentru tinerii pe care îi pregătești. Ce le spui acestora când îți cer câte un sfat de viață sau, dacă nu au făcut-o până acum, ce le-ai spune dacă ți-ar cere vreun sfat?

− Le spun să aibă încredere în ei înșiși. Ei mereu zic: „Asta nu pot să fac pentru că e prea greu!”, iar eu le zic: „Ba da, poți! Încearcă!”. Și după ce reușesc le spun: „Vezi! Că nu e așa greu. Numai în capul tău e greu”.

− Ăsta e un sfat pe care și tu îl aplici pentru tine însăți?

− Da. (râde) Dacă ai încredere în forțele proprii, totul e posibil.

− Ți-a schimbat acest concurs, Ninja Warrior, viața în vreun fel?

− Nu. Am rămas tot așa.

− Ți-ai închipuit vreodată cum ar arăta viața ta fără sport?

− Nu-mi pot imagina viața fără sport, fără antrenamente. Fac parte din rutina de zi cu zi. Dacă fac pauză vreo săptămână că sunt răcită sau nu am timp să ajung, abia aștept să intru în sală, să fac ceva.

− Care sunt proiectele tale pentru viitorul apropiat?

Mereu am făcut ce mi-a plăcut și asta o să fac și de acum înainte. M-am detașat la Clubul Copiilor și o lucrez în continuare cu copii. E mai ușor să lucrezi cu copii decât cu adulți. Ei sunt mai sinceri. Cred că o să fie treabă bună. (...) O să fac (n.red. la Clubul Copiilor) o sală de gimnastică, dar și pentru antrenamente cu obstacole, ca la Ninja.

− Ce abilități vor da acest tip de activitate copiilor?

− Ajută foarte mult la îndemânare, coordonare, îi pregătește pentru necunoscut.  

− Tu cum reușești să îți găsești motivația și ce sfat ai pentru oamenii care vor, dar nu prea știu cum, să se împrietenească cu sportul?

− Eu știu că e bine pentru sănătatea mea să fac sport zilnic. Nu vreau să mă îngraș. Toată lumea îmi zice că e foarte ușor pentru mine, că nu mă îngraș niciodată, că am 6 pătrățele. Eu le spun că fac ceva ca să nu pun niște kilograme în plus. Ei zic: „E foarte simplu pentru tine!”. Da, e foarte simplu. (râde)