SPORT 3 februarie 2013

„Greșelile de arbitraj sunt sarea și piperul fotbalului”

de Székely Emőke | 301 vizualizări

Interviu cu Lucian Rusandu, singurul arbitru central covăsnean din prima Ligă a fotbalului românesc.

„Greșelile de arbitraj sunt sarea și piperul fotbalului”Lucian Rusandu are 32 de ani şi este singurul arbitru din județul Covasna care conduce la centru partidele din Liga I la fotbal. Lucian a pornit de jos și spune că încă nu a ajuns acolo unde își dorește. A fost fotbalist, dar și-a dat seama că în arbitraj ar putea ajunge mult mai sus, așadar nu a ezitat în a se înscrie la un curs de specialitate. Acum arbitrează în Liga I și printre altele ne-a povestit și cum este să fii „inamicul public” pentru o echipă și un întreg stadion.

– Lucian, ai ajuns să arbitrezi în Liga I. De unde ai pornit, când te-ai apucat de arbitraj și de ce?

– Toată viața mea am fost pe terenul de fotbal. Tatăl meu, antrenor fiind, m-a luat la meciuri de mic. Apoi am fost fotbalist, am jucat la Oltul Sfântu Gheorghe. Mi-am dat seama că potențialul maxim al meu ca jucător era în Liga a II-a, iar acum, ca arbitru, sunt deja în Liga I. Am început de jos în 1999, când m-am înscris la un curs de arbitraj organizat la Asociația Județeană de Fotbal. Așa am început să arbitrez în liga județeană.

– Cum poți ajunge din Liga a V-a în Liga I?

– Este un drum bine stabilit, cu diferite etape. Consider că cel mai greu este să faci pasul de la Liga Județeană la Liga a III-a. Sigur, și după aceea sunt examene, dar acela mi s-a părut pasul cel mai greu. Am promovat în Liga a III-a în 2004, în 2007 în Liga a II-a, iar din 2010 arbitrez în Liga I.

– Îți amintești de primul meci în Liga I? Cum a fost?

– A fost o partidă între Gaz Metan Mediaș și Târgu Mureș. Deși partida s-a terminat 0-0, nu a fost un meci ușor. În minutul 10 am dat deja un om afară, a fost un meci dificil pentru un începător, dar l-am stăpânit și am fost apreciat pentru felul în care am arbitrat.

Lucian Rusandu e unul dintre cei mai tineri arbitri centrali din fotbalul românesc

– Ai un idol în arbitraj? Dar o echipă de fotbal preferată?

– Da, mi-a plăcut stilul de arbitraj al lui Pierluigi Collina. Încerc să prind câte ceva de la el, să zâmbesc în timpul meciului, de exemplu. Cred că acel om are ceva prin care a reușit să-și impună punctul de vedere şi decizia în așa fel încât să fie foarte respectat. Cât despre echipa preferată… pot spune că îmi place jocul lui Bayern Munchen. Îmi place fotbalul german, acea organizare a lor. Nu e nici ultra tacticizat, ca în Italia, nici prea lejer, ca în Spania.

– Cum vezi arbitrajul din România? Ce părere ai despre aducerea unor arbitri străini pentru meciurile unor echipe? Mă gândesc în primul rând la partidele echipelor din București…

– Cred că avem destui arbitri foarte valoroși în țară, așadar nu văd rostul aducerii arbitrilor străini. Nu sunt eu în măsură să compar evoluția noastră, a românilor, cu cea a străinilor, dar cred că avem mulți arbitri care sunt mult mai valoroși decât cei aduși de afară. În afară de liniștea de după meci nu cred că au venit cu nimic în plus. Când spun liniște, mă gândesc la faptul că ei după meci se urcă în avion, pleacă și nu aud și nu văd cum după un meci important două săptămâni se discută despre ei la televizor.

– Ce părere ai despre posibila implementare a sistemului de reluare video în timpul meciului?

– Nu mi se pare o idee bună, cred că prin această metodă s-ar pierde mult din farmecul partidelor. Ne-ar ajuta poate în situații în care mingea a trecut sau nu de linia porții, dar în situații care se pot interpreta nu cred că ne-ar ajuta pentru că ar fi mai multe păreri și cine are o competență mai mare de a decide, decât arbitrul? E drept că arbitrul mai greșește, este imposibil să vezi fiecare unghi, iar câteodată evenimentele se petrec atât de repede încât ochiul uman nici nu poate percepe ceea ce se întâmplă. De exemplu, e de ajuns să clipești și mingea poate trece de linia porții, sau nu. Aceste lucruri fac parte din fotbal, din acest fenomen întreg. Cred că greșelile de arbitraj sunt sarea și piperul fotbalului, așadar reluarea ar strica acest farmec. Mi se par însă extrem de utili acei arbitri de poartă, care au fost folosiți la Euro.

– Cum te împaci cu un stadion întreg de oameni furioși care te fluieră sau chiar te înjură?

– Conducătorii, jucătorii, dar și spectatorii văd în noi un punct negru care strică jocul. Din punctul meu de vedere însă, dacă noi n-am fi și n-am reuși să ținem în frâu jocul, s-ar bate între ei. Așa ajungem să fim urâți, dar înainte și după joc respectați. Din fericire nu m-am întâlnit cu situații excepționale, dar vă pot spune că atunci când sunt pe teren sunt atât de concentrat încât nu aud înjurăturile ce vin din stadion. Sprijinul familiei este foarte important, trebuie să aibă fiecare ceva de unde să își reîncarce puterile, iar eu mă bucur de sprijinul familiei care mă ajută foarte mult.

– Ce planuri de viitor ai în materie de arbitraj? Unde vrei să ajungi?

– Când arbitram în ligile județene, scopul meu principal a fost să ajung în Liga a III-a. După aceea am vrut mai mult, și am ajuns în liga secundă, apoi în Liga I. Așadar planurile, țelurile au venit pe rând, odată cu trecerea vremii. Desigur că mi-ar plăcea să arbitrez meciuri internaționale. Am 32 de ani și putem arbitra până la 45 de ani, așadar mai am timp să ating și acest scop. Este o procedură, trebuie să ai experiență acasă, sute de meciuri arbitrate, apoi poți fi propus de către forul suprem al arbitrilor pentru a oficia meciuri internaționale. Următorul pas este să fiu numit de Comisia Centrală a Arbitrilor pe lista FIFA.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.